Mihai Răzvan Ungureanu şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al României

mru

Forţa Civică, Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Ecologist vor merge pe mâna unui singur candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, acesta fiind Mihai Răzvan Ugureanu. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul Colegiului Director al Forţei Civice, ce s-a desfăşurat astăzi la Braşov. „Au participat toţi liderii structurilor locale, dar decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Urmează ca în Colegiul Naţional, ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni, candidatura pentru funcţia de preşedinte să fie validată”, a declarat Ungureanu. Liderul Forţei Civice a mai afirmat că este convins că la alegerile din 2014, partidele de dreapta din România vor susţine un singur candidat pentru funcţia supremă în stat. Legat de şansele fostului premier să câştige lupta pentru Palatul Cotroceni, colegul lui de alianţă, liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a afirmat că „un singur candidat al dreptei, susţinut de preşedintele Traian Băsescu are toate şansele să devină preşedintele României”.
Cu vine se va lupta Ungureanu? Cu „răul”, a răspuns el, care este  „întruchipat de Victor Ponta şi Crin Antonescu”.
Tot ieri, membrii Colegiului Director al Forţei Civice au aprobat acordul politic dintre Forţa Civică şi Mişcarea Populară, dar şi principiile protocolului de colaborare ce urmează a fi semnat cu Partidul Ecologist Român.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.