Număr record de oferte, pentru terminarea lucrărilor la blocul social de pe strada Zizinului

bl soc U2

După ce în toamna anului trecut, SC Roivio COM SRL, firma care a câștigat în instanță contractul de execuție a blocului de locuințe sociale de pe strada Zizinului  a renunțat la proiect, municipalitatea brașoveană a organizat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor. În 5 februarie a fost termenul de depunere a ofertelor, iar potrivit Primăriei Brașov au fost depuse 25 de dosare. Reprezentanții municipalității speră ca la sfârșitul lunii martie să fie semnat contractul cu noul constructor care va trebui să termine lucrările în șase luni de la data predării amplasamentului. Pentru a evita „surprizele” pentru ofertele mai mici cu cel puțin 20% decât valoarea inițială vor fi solicitate explicații suplimentare. Valoarea estimată a contractului este de 2,93 milioane de lei (fără TVA), din care 2,66 de milioane pentru lucrări de construcţii şi instalaţii, iar 266.377 de lei reprezintă valoarea aferentă lucrărilor diverse şi neprevazute.

Până la rezilierea contractului, lucrările au fost realizate în proporție de 22,5 %, pentru care a fost decontată suma de 406.000 de lei.

La licitatia iniţială, demarată  în aprilie 2012 s-au înscris 10 firme şi, după contestaţii şi procese, contractul de execuţie a fost semnat în 13 decembrie 2012. La vremea respectivă, valoarea lucrărilor de construcţie a fost estimată la 3,28 milioane de lei, dar contractul a fost atribuit pentru 1,48 milioane de lei (45% faţă de valoarea inițială).

Locuințele sociale sunt amenajate în imobilul fostului internat al Grupului Şcolar de Turism şi Alimentaţie Publică de pe strada Zizinului. Proiectul este  finanţat prin Programul Operaţional Regional – Polul de Creştere Braşov. Investiţia este de 4,62 milioane de lei, iar 98% din valoarea proiectului este asistenţă nerambursabilă, acordată de Uniunea Europeană. Lucrările au început în primavara anului trecut.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.