Ramai la curent!

Timp liber

Programul Târgului Internațional de Carte și Muzică Brașov

Publicat

in

Targ de carte mar 20

Asociaţia Culturală “Libris Braşov” organizează  la Braşov Business Park  TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE CARTE ŞI MUZICĂ, ediţia a XI-a, în perioada 20 – 23 MARTIE 2014.

După zece ediţii de succes, Târgul de la Braşov, devenit reper cultural tradiţional al lunii martie, organizat de Asociaţia Culturală Libris Braşov şi partenerii săi: Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi Universitatea Transilvania Braşov, rămâne un eveniment la fel de surprinzător şi de echilibrat, în spiritul atmosferei care l-a făcut cunoscut încă de la început.

PROGRAM

VINERI 21MARTIE

Ora 10.30 Lansare de carte „Fiul Ploii un roman trăit” de Valeriu Iordan Popescu și Anuarul Cenaclului European2013, Fundația „Euro-Asia” și Casa de Editură și Impresariat „Euro-Asia”

Ora 11.00 Lansări de carte – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea TransilvaniaBrașov

  • Marcela Rodica LucaIntroducere în psihologia personalităţii, ediţia a doua. Editura Universităţii Transilvania, 2013.
  • Oana Alina Bota – „Impactul stilurilor educaţionale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor. Presa Universitară Clujeană, 2013.
  • Laura Teodora DavidPe urmele creativităţii. Teorii explicative şi implicaţii practice. Editura Universităţii Transilvania, 2013.

Ora 12.00 Lansare de carte Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor din Transilvania, 2 volume, ediție postumăNicolae Stoicescu

Invitat special: Înalt Prea Sfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Prezintă: Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean, Pr.Dr. Daniel Benga

Ora 12.30 Lansare de carte “Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașoveniiÎnalt Prea Sfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean

13.00 Vernisaj Expoziţie icoane pe sticlă Coborârea Sfântului Duh deasupra noastră de BunavestireValeria Petriu

Prezintă: Sever Gulea, Libris Brașov

Orele 13.1514.00 Lansări de carte Facultatea de Litere Brașov, Universitatea TransilvaniaBrașov

  • Andrei Bodiu, Adrian Lăcătuș, Maria Ghiurţu (coordonatori), “Literatura română contemporană: Dumitru Țepeneag și Dorin Tudoran”Editura Casa cărții de știintă, Cluj
  • Andrei Bodiu, Rodica Ilie, Adrian Lăcătuș, Georgeta Moarcăs, “Alternative Modernities in Europe”Editura Casa cărții de știintă, Cluj
  •  Andrei Bodiu, Rodica Ilie, “Literatură și viață. Ovidiu Moceanu la 65 de ani”Editura Universității Transilvania din Brașov
  • Romulus Bucur, “Imaginea de sine a evreului român: Mihail Sebastian și N. Steinhardt”Editura Universității Transilvania din Brașov
  • Virgil Borcan, “Punct şi virgule”, Editura Lux Libris, Braşov
  • Revista “Corpul T”

Vor vorbi: Adrian Lăcătuş, Andrei Bodiu, Maria Ghiurţu, Rodica Ilie, Romulus Bucur, Virgil Borcan, Ovidiu Moceanu

Ora 14.00 Lansare: Cronologia presei brașovene. Presa germană din județul Brașov(bază de date), Biblioteca JudețeanăGeorge BarițiuBrașov

Prezintă: Ruxandra Nazare, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov

Ora 14.30 Lansări de carte – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea TransilvaniaBrașov

  • Ana-Maria Cazan – „Strategii de autoreglare a învăţării. Editura Universităţii Transilvania, 2013
  • Daniela Popa – „Strategii de stimulare a învăţării autoreglate la elevii cu dificultăţi de învăţare. Presa Universitară Clujeană, 2013

Ora 15.00 Lansări de carte – Editura Eikon

Vasile Gogea – “Singur cu Hegel” și “ Voci în vacarm”, ediția a II-a

“Clujul poeților”, Antologie de Horia Bădescu

Petru Poantă, “Clujul interbelic. Anatomia unui miracol”

George V. Precup, “Dolor sau jupuind îndoiala

Ion Maria, “Când vor veni extratereștrii”

Darie Magheru, “Scrieri, Vol I, Poeme”, Ediție îngrijită de Mihaela Malea Stroe

Participă: Olga Lascu, Mihaela Malea Stroe, George V. Precup, Valentin Ajder

Ora 16.00 Recuerdos de la Alhambra Recital de chitară Costin Soare

Ora 16.30 Întâlnire cu cititorii și sesiune de autografe cu Larry Watts, S.U.A.,

autorul cărților Ferește-mă, Doamne, de prieteni și Cei dintâi vor fi cei din urmă

Prezintă: Ovidiu Enculescu, Director General Editura Rao

Ora 17.30 Scriitorii Ligii Brașovene și cărțile lor

Lumini în cascada timpului. Antologia Ligii scriitorilor brașoveni

Moderatori : Viorica Popescu, Ion Topolog

Ora 18.00 Vernisaj expoziție de artă plastică “D’Vine” – Art Addict Atelier

Anca Timiș, Dana Ioniță, Rodica Gârștea, Cătălin Rădulescu, Iosif Viraj, Romeo Paraschivescu, Cătălin Alexandru Chifan, Cornel Vană

Ora 18.30 Lansare de carteTrăind o viață conștientă Don Miguel Ruiz Jr.,

Editura Mix Brașov

Prezintă: Florin Zamfir, Director Editura Mix

Ora 19.00 Lansare album muzical Sounds of life Devas

Ora 19.30 PROGRAM ARTISTIC (intrarea se face pe bază de invitaţie)

●  SPECTACOL DE TEATRU CE DROG MI SE POTRIVEȘTE?, de Kai Hensel

Regia: Cristian Ban, Scenografia: Cristina Milea

Cu : Elena Popa, Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheoghe

RECITALLA BELLE ÉPOQUEcu  LAVINIA RĂDUCANU, acompaniată la pian și chitară de GABI MUZICAȘ

Partener: Dana Cristescu, Manager Prom’Art Creative

SÂMBĂTĂ  22 MARTIE 

Ora 10.00Prezentare carte Învață geometrie…cu mâinile tale!” – Eduard Dăncilă, Ioan Dăncilă, Editura Erc Press

Orele 11.0012.00 Lansări de carte – Editura Eikon

Sandu Tudor, “Universalism românesc”

Christian Crăciun, “Isografii. Eseu despre evadarea în esențial”

Bogdan Costin Georgescu, “Încercări de hermeneutică antropologică asupra ritualurilor religios-creștine”

Ieromonah Cosma Giosanu, “Duhovnicii Sihăstriei sub cenzura comunistă” “Filantropia cuvântului și a faptei la Mănăstirea Sihăstria în perioada comunistă” 

Gaby Michailescu, “Maria cea fără de moarte”

Participă:  Pr. Cristian Muntean, Pr. Bogdan Costin Georgescu, Christian Crăciun, Marius Vasileanu, Valentin Ajder

Ora 12.30 Lansare volum de versuri: Ținutul fratelui mai mareLuminița Dascălu, Editura Charmides

Prezintă: Andrei Bodiu

Ora 13.00 Întâlnire cu cititorii și sesiune de autografe: Paula Săcui, Nu mi-e frică, 2013, Editura ALLFA

Prezintă: Amalia Enache, jurnalistă și Nora, realizatoare radio&TV.

Ora 14.00 Lansare de carte “Respiră, iubește și tacide Gigi Ghinea, Asociația Money for Help

Ora 15.00 Întâlnire cu cititorii și sesiune de autografe : Adelin Petrișor

Țara cu un singur gras,Războaiele mele, Editura Polirom

Ora 16.00 Daniela Zeca Buzura la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la BraşovÎntâlnire cu cititorii și sesiune de autografe:

Demonii vîntului,Omar cel orb,Istoria romanţată a unui safari, Editura Polirom

Moderator: Sever Gulea, Libris Brașov

Ora 17.00 Lansare de carte “Purtătorul de cuvinteIoan Gyuri Pascu, Cartea Daath

Ora 17.30 Recital Grupul folk “Om bun” și Iulia Caraiman, Asociația Dacia Folk

Ora 18.00 Recital Gențiana – muzică pop-rock

Ora 18.30 Lansare de carte de poezii „Ascunse-n văzul tuturor” – Lucian Ștefan, Editura Magic Print Onești

Recital muzică folkTrupa CALEnDAR

Prezintă: prof. Ioan Topolog Popescu

Ora 19.30 PROGRAM ARTISTIC  (intrarea se face pe bază de invitaţie)

●  RECITAL „BLONDĂ SAU BRUNETĂ” ACOUSTIC LIVE FLAMENCO, POP, FOLKSILVAN STÂNCEL ȘI OVIDIU SCRIDON

●  RECITAL MUZICĂ FOLK MAGDA PUSKAS

●  RECITALDANSUL PLOII DE LUMINĂIOAN GYURI PASCU

DUMINICĂ 23MARTIE

Ora 10.45 Program artisticDansuri de societate   Grădinița Iolanda

Ora 11.00 Program artisticPE LA NOI DE SĂRBĂTORICONSTANTIN ISTICI ȘI GRUPULCOLINDIȚAZESTRE

ANSAMBLUL „POIENIȚA”, Centrul Cultural “Reduta”, Coordonator Benone Pepine

PROGRAM ARTISTIC SUSȚINUT DE ANSAMBLUL DE TRADIȚII DIN MALAYSIA

LANSĂRI DE ALBUME MUZICALE

Participă: VIRGIL ONIŢĂ, Producător LIBRIS BRAŞOV

DULCE-I, DOAMNE, DRAGOSTEA DIANA GHERMAN

 DRAG DE VIAȚĂ, DOR DE CÂNT – FLORIN BOȚOMAN, FORMAȚIAFLOARE DE COLȚ

 „TĂT AȘA ZÂC OAMENII – SOFIA BOCA

 „MÂNDRĂ EŞTI VLĂDEASĂ-N LUME!”FLORINA TRIF

AMU CÂNT, AMU MI-I BINEROXANA ȘI SEPTIMIU POP

„CÂNTECE DE VIAȚĂ BUNĂ”CIPRIAN ȘI MIHAELA ISTRATE

MARIUS CIPRIAN POP

Acompaniament: ORCHESTRAPLAIURI TRANSILVANE”, Dirijor Ucu Iosif

Ora 13.00 LANSARE DE CARTE BALCIC. MICUL PARADIS AL ROMÂNIEI MARI LUCIAN BOIA, Editura Humanitas

Ora 14.00 RECITAL EXTRAORDINAR DE MUZICĂ TRADIŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ ŞI DANSURI POPULARE

În recital:

ROZALIA OPREAȘI MARINELA ALBU, CRISTINA GHEORGHIU

AURELIAN SUCIU, RODICA POP SELING, LUCIA POTRA, DANIEL ROSALIM, MARIA BUTILĂ, DUMITRU DOBRICAN ȘI GRUPUL DĂNȚĂUȘII DIN GROȘI, GRUPUL VOCAL ANATOLY

Acompaniament: ORCHESTRAPLAIURI TRANSILVANE”, Dirijor Ucu Iosif

Închiderea oficială. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Muzica verii la Filarmonica Brașov: de la „Carnavalul animalelor” la concertul de gală al stagiunii

Filarmonica Brașov începe luna iunie cu evenimente dedicate copiilor și tinerilor muzicieni, iar finalul stagiunii aduce concerte de gală, invitați internaționali și spectacole în spații emblematice precum Biserica Neagră.

Publicat

in

Luna iunie aduce la Brașov una dintre cele mai bogate serii de evenimente muzicale ale anului. Filarmonica Brașov deschide programul cu spectacole dedicate copiilor și tinerilor interpreți, iar finalul de stagiune promite întâlniri cu artiști internaționali, lucrări celebre și concerte speciale în spații emblematice ale orașului.

Primele acorduri au răsunat deja în Grădina Zoologică Brașov, unde sute de copii au descoperit universul muzical al suitei „Carnavalul animalelor” de Camille Saint-Saëns. Sub bagheta dirijorului Andrej Vesel, iar cu violoncelista Alexandra Enache în rol de povestitor, concertul educativ a transformat animalele în personaje muzicale și a adus muzica clasică mai aproape de cei mici.

Săptămâna continuă la Sala Patria cu o serie de evenimente dedicate tinerelor talente. Elevii Liceului Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” vor urca pe scenă în recitaluri și concerte speciale, inclusiv în tradiționalul spectacol organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Un moment aparte îl va reprezenta apariția Orchestrei piticilor, alături de Orchestra Filarmonicii Brașov.

După seria dedicată copiilor, atenția se mută către ultimele concerte ale Stagiunii 148. Publicul va putea asculta un program inedit construit în jurul bandoneonului, instrument emblematic al tangoului argentinian, într-un concert susținut de dirijorul Cristian Oroșanu și compozitorul Omar Massa.

Un alt punct de atracție este recitalul HKB Trombone Quartet din Biserica Neagră, care va reuni muzicieni din Elveția, Italia, Republica Moldova și România într-un program ce traversează repertoriul clasic, muzica românească și standardele internaționale.

Stagiunea se va încheia pe 18 iunie cu un concert de gală în care Orchestra Filarmonicii Brașov va interpreta lucrări de Gustav Mahler și Igor Stravinski, sub conducerea dirijorului francez David Molard-Soriano.

Totodată, instituția a anunțat deja unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale verii brașovene: concertul estival „Vitralii romantice”, programat pe 3 iulie în Biserica Neagră, unde Orchestra Filarmonicii și Corul Bach vor aduce în fața publicului lucrări de Wagner și Gounod într-un decor cu totul special.

Citește mai departe

Educație

FOTO. Cum a devenit o casă istorică din Transilvania cel mai vesel loc de 1 Iunie: peste 100 de copii din vechile sate săsești s-au întâlnit la Criț, la Casa Kraus

Peste 100 de copii din cinci sate săsești din Transilvania au sărbătorit Ziua Copilului la Casa Kraus din Criț, într-un eveniment care a îmbinat patrimoniul construit cu cel mai valoros patrimoniu imaterial al comunităților locale: bucuria de a fi împreună.

Publicat

in

Peste o sută de copii din Criț, Viscri, Roadeș, Meșendorf și Bunești s-au întâlnit la Casa Kraus pentru un eveniment organizat de Fundația Michael Schmidt. Spațiul care, de regulă, vorbește despre istoria locului și despre patrimoniul construit al satului a devenit, pentru o zi, locul în care s-a scris o altă poveste: cea a comunității și a tradițiilor care se transmit prin oameni, nu doar prin clădiri.

Curtea Casei Kraus a fost animată de jocuri, spectacole și activități interactive. Programul a început cu reprezentația „Întâlnire cu Căpitanul Spaventa”, susținută de trupa Teatru Skepsis, după care copiii au participat la ateliere și jocuri în aer liber. Baloanele uriașe de săpun, pictura pe față și întâlnirea cu personaje precum Minnie Mouse, Elsa sau Spiderman au fost printre atracțiile zilei.

Dincolo de distracție, evenimentul a avut și o dimensiune mai puțin vizibilă. Copiii proveniți din mai multe comunități rurale s-au întâlnit, au petrecut timp împreună și au creat legături care depășesc granițele satelor din care provin, spun organizatorii.

De altfel, astfel de întâlniri sunt menite să contribuie la păstrarea unui patrimoniu mai greu de măsurat: sentimentul de apartenență, memoria comunităților și relațiile dintre generații.

Participanții provin din programele educaționale și sociale dezvoltate de mai multe organizații active în satele săsești din Transilvania, printre care Fundația Michael Schmidt, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Tabaluga și Meschendorfs Kinder.

„Astăzi am văzut ce înseamnă cu adevărat puterea unei comunități unite prin bucurie. Să auzi curtea Casei Kraus răsunând de energia și râsetele copiilor din Criț, Viscri, Roadeș, Meșendorf și Bunești este cea mai mare răsplată pentru noi. Sperăm că am reușit să le oferim o experiență de 1 iunie pe care să nu o uite prea curând. Ne dorim ca acești copii să se bucure de copilărie și facem tot ce ține de noi pentru a le oferi zâmbete”, a declarat Michael Schmidt, Președintele Fundației Michael Schmidt.

Evenimentul s-a încheiat cu un tort aniversar și promisiunea unei noi întâlniri.

Citește mai departe

Prima Pagina

Festivalul Haferland revine în Transilvania: Zece sate cu biserici fortificate din zona Brașovului vor fi în sărbătoare. Nadia Comăneci și Mircea Abrudean patronează ediția 2026

Festivalul „Săptămâna Haferland” revine între 6 și 9 august în zece sate din Țara Ovăzului, cu zeci de evenimente dedicate patrimoniului săsesc din Transilvania. Ediția din acest an se desfășoară sub patronajul Nadiei Comăneci și al președintelui Senatului, Mircea Abrudean.

Publicat

in

Festivalul cultural „Săptămâna Haferland” revine în această vară cu cea de-a XIV-a ediție și promite patru zile de evenimente dedicate patrimoniului săsesc din Transilvania. Între 6 și 9 august, zece localități din Țara Ovăzului – Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri – vor găzdui concerte, spectacole, expoziții, ateliere și tururi culturale, într-un festival care atrage anual mii de vizitatori din țară și din străinătate.

Ediția din 2026 se desfășoară sub patronajul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și al Nadiei Comăneci, într-un an simbolic în care fosta mare gimnastă marchează 50 de ani de la primul „10 perfect” din istoria Jocurilor Olimpice, anunță organizatorii.

Tema din acest an, „Dor de Transilvania”, pune accent pe legătura dintre rădăcinile istorice ale comunității săsești și noile generații. Organizatorii anunță aproximativ 60 de evenimente pentru toate vârstele: vizite în biserici fortificate UNESCO, concerte de jazz și muzică tradițională, spectacole de teatru, dansuri săsești, ateliere meșteșugărești și parade ale fanfarelor tradiționale.

Muzică jazz și parada fanfarelor, în sâmbăta Haferland

Printre momentele speciale se numără recitalul „Maria Tănase” susținut de Luiza Zan & Jazzpar Trio la Cloașterf și concertul de jazz organizat în Cetatea Rupea și susținut de susținut de Luiza Zan, Mariano Castro și Muse Quartet. Ca în fiecare an, și anul acesta va avea loc un bal tradițional săsesc la Criț, susținut de formația de muzică săsească Flamingo Sound din Nürnberg. De asemenea, în cadrul ediției 2026 vor fi sărbătoriți 5 ani de colaborare dintre festivalul Săptămâna Haferland și fanfara săsească Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, printr-un moment special susținut sâmbătă după-amiază în curtea bisericii fortificate din Criț.

Tot sâmbătă după-amiază, la Criț va avea loc și parada fanfarelor tradiționale săsești, prezente în număr de trei în cadrul programului din acest an: Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, Original Karpaten-Express, Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen

Kira Hagi vine cu „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, la

Publicul va putea vizita și expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, semnată de actrița și artista Kira Hagi, un proiect artistic despre memorie, identitate și ideea de „acasă”, găzduit de Haferland.

Accesul la toate evenimentele este gratuit. Organizatorii estimează că la evenimentele dedicate Haferland vor fi peste 8.000 de participanți.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici: https://haferland.ro/wp-content/uploads/2026/04/ro_HAFERLAND-2026_A4-Program.pdf

14 ani de tradiții săsești la Festivalul Haferland

Început cu 14 ani în urmă, festivalul Săptămâna Haferland a devenit una dintre cele mai importante manifestări culturale ale comunității sașilor din România și din diaspora. Evenimentul este organizat de Fundația Michael Schmidt în parteneriat cu Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, organizații fondate de muzicianul german de origine română Peter Maffay. Festivalul a fost lansat de Michael Schmidt și Peter Maffay ca un proiect comun de recuperare și consolidare a memoriei culturale a sașilor transilvăneni, cei doi co-fondatori fiind legați de o prietenie veche de peste două decenii.

Citește mai departe

Trending