Bicicliste chic pe străzile Brașovului. Se va întâmpla în 6 iulie

 

DSC_0790_slider

În 6 iulie va avea loc a doua ediție Skirt Bike Braşov, organizată în parteneriat cu Clubul Sportiv Joy Bike și DirtBike și susținută de Primăria Braşov. Parada Skirt Bike se adresează femeilor de toate vârstele, dedicate unui stil de viață sănătos și modern. Acestea sunt invitate să participe îmbrăcate în ținute cât mai chic, pentru a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare. Bineînţeles că şi băieţii sunt așteptaţi la eveniment, având oportunitatea de a pedala într-o ţinută elegantă alături de fete. Aceştia vor putea aduce chiar şi flori domnişoarelor, urmând ca ei să le însoțească pe traseul prestabilit şi să se asigure că fetele se simt în largul lor pe şosea.

Parada va începe la ora 13.00 la Parcul Titulescu (vis-a-vis de Hotel Aro Palace) și se va încheia in jurul orei 14.30, la Bistro Ma Cocotte (pe str. Nicopole). Traseul cuprinde principalele străzi ale oraşului: Parcul Titulescu – Bulevardul Eroilor – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București – giratoriu Poienelor – Bulevardul Saturn – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Bulevardul Gării – str. Aurel Vlaicu – Bulevardul Griviței – str. 13 Decembrie – Strada Iuliu Maniu – str. Nicolae Iorga – str. Lungă – str. De Mijloc – str. Nicopole.
Printre surprizele de anul acesta, Skirt Bike Brașov pregăteşte o expoziţie cu fotografii, concerte live şi muzică bună de la Homeboy lDj , precum şi un atelier de creaţie susținut de Magazinul ReCreativ, adresat micilor bicicliste prezente la eveniment şi nu numai. Nu vor lipsi concursurile cu premii ce se vor desfăşura atât în ziua paradei (la start, biciclistele vor primi taloane de participare cu care se pot înscrie la tombolă), cât şi online. Acestea vor fi anunţate prin intermediul rețelelor sociale (Facebook -www.facebook.com/SkirtBikeBrasov), a blogului (www.skirtbikebrasov.blogspot.ro) şi a newsletter-ului SkirtBike Brașov.
Prima ediţie Skirt Bike Braşov a avut loc în anul 2013 şi s-a bucurat de prezența a 250 de participante.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.