La începutul lunii viitoare ar putea fi inaugurată tiroliana de la 7 Scări

tito La 1 august ar putea fi terminate lucrările la tiroloana de la 7 Scări. Aceasta are o lungime totală de 2,1 kilometri și pornește de lângă cascade, urmează traseul drumului forestier din zonă și traversează prin mai multe puncte pârâul Șapte Scări. Investiția se ridică la 98.000 de lei, finanțarea fiind asigurată de Regia Publică Locală din Săcele, care administrează canionul. Reprezentanții regiei spun că și-au dorit ca tiroliana să fie terminată în luna iunie, însă vremea nefavorabilă a întârziat mult lucrările, însă speră ca luna aceasta vremea să permită finalizarea investiției.

des 7 scari

 

Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zona Brașovului, anul acesta, deși au fost multe perioade ploioase, fiind înregistrați 12.219 de vizitatori (până în data de 7 iulie, ora 18.00).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.