A fost semnat contractul pentru dublarea Tronsonului II al Ocolitoarei Brașovului

inaugurare Tronson 3 ocolitoare dec 51

Compania Națională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România S.A. a semnat în data de 4 iulie 2014  contractul de „Proiectare şi Execuție Varianta de Ocolire a Municipiului Braşov, Tronson II, DN 11 – DN13”. Obiectivul principal al contractului constă în proiectarea şi construirea a 4,924 km de drum în vederea  scoaterii traficului de tranzit în afara Municipiului Braşov. Valoarea totală a acestui contract este de 64.41 milioane de lei (fără TVA), din care 85% reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat.  Termenul de depunere a ofertelor pentru acest tronson a fost 4 martie 2014, fiind înregistrate 21 de oferte, iar valoarea inițială  estiată a investiției a fost de 128,81 milioane de lei. Contractul amintit  a fost atribuit prin licitație deschisă Asocierii S.C. VIAROM CONSTRUCT S.A. – S.C. BETA COPS  S.R.L.– S.C. MAXIDESIGN S.R.L.

Durata estimativă de implementare a contractului este de 39 luni, din care 3 luni proiectare, 12 luni execuție lucrări şi 24 luni perioadă de garanție a lucrărilor.

Investiția face parte din proiectul „Construcția variantei de ocolire a Municipiului Braşov  Tronson I (DN1-DN11), II (DN11-DN13) şi III (DN13-DN1)” astfel încât să fie deviat traficul greu din  oraș.

În prezent, pe această porţiune se circulă pe câte o bandă pe fiecare sens. Artera a fost finalizată în luna octombrie a anului 2009, iar investiţia s-a ridicat la 81,3 milioane de lei, cu sprijin financiar din fonduri nerambursabile în valoare de peste 22,7 milioane lei, diferenţa de aproximativ 60 milioane lei reprezentând cheltuielile neeligibile, finanţate din fondurile proprii ale Consiliului Local Braşov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.