GALERIE FOTO. O brașoveancă de 81 de ani a învățat să tipărească

desch

Chiar dacă are 81 de ani și nevoi speciale, brașoveanca Ana Puiu, o brașoveancă cu deficiențe de auz și de vorbire, a avut puterea de a învăța marți, la Muzeul Casa Mureșenilor să învețe să folosească o tiparniță de secol XIX. După ce și-a terminat treaba, e a spus, prin intermediul „traducătorului”, că  „a fost o surpriză plăcută pentru mine să învăț, la 81 de ani, să tipăresc”.

[scrollGallery id=181]

Alături de ea, la Casa Mureșenilor au mai fost 10 brașoveni cu aceleași deficiențe, ei învățând să folosească tiparnița, dar au aflat și istoria scrisului.

Acțiunea a făcut parte din programul „De la Gutenberg la Mureșianu – proiect de reconstituire a unei tipografii istorice”. Proiectul, ce beneficiază de o finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național, și-a propus reconstituirea în cadrul unei expoziţii permanente a Muzeului „Casa Mureşenilor” a unei tipografii funcționale care a existat în secolul al XIX-lea. Pe baza documentării istorice realizate de specialiști s-a reconstituit instrumentarul tipografic: zețăria, rotativa tipografică și matrița tipografică. În timpul vizitelor se fac demonstrații interactive, iar vizitatorii își vor pot tipări numele pe o replică a „Gazetei Transilvaniei” primită suvenir.

„De la Gutenberg la Mureșianu” este implementat de Muzeul Casa Mureșenilor și Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Asociația Cavalerii Cetăților Bârsei, Școala Generală nr. 6 „Iacob Mureșianu”, Liceul „Andrei Mureșanu” Brașov și Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov.

Follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*