După ce a fost tras „pe linie moartă” de conducerea centrală a PSD, Constantin Niță se retrage

Președintele PSD Brașov, „ultimul mohican” al triadei Constantin Niță – George Scripcaru- Aristotel Căncescu, se retrage din politică. Astfel, după ce a spus de mai multe ori că își pregătește retragerea, președintele Organizației Județene a PSD Brașov, Constantin Niță, a transmis un comunicat prin care anunță că își va încheia începând cu data de 4 aprilie 2016. În același timp, va renunța și la celelalte funcții deținute în Partidul Social Democrat, la nivel central. Constantin Niță a declarat că nu va mai candida nici ca deputat în Parlamentul României la alegerile din toamna acestui an. Anunțul privind retragerea a fost făcut în cadrul unei ședințe interne a partidului.

De altfel, la nivel central, Niță a fost „tras pe linie moartă” de mai multă vreme, după ce anul a candidat pentru funcția de președinte executiv al partidului și nu a fost ales nici măcar vicepreședinte. De asemenea, anul acesta, în luna februarie, a fost anunțat drept favorit pentru a o înlocui pe Rovana Plumb la șefia Consiliului Naţional al PSD, liderul social democraților brașoveni nici măcar nu a fost propus pentru această funcție.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.