Procurorii DNA i-au stricat sărbătorile lui Niță. Are de plătit o cauțiune de de 150.000 lei

Procurorii DNA l-au luat la ochi și pe deputatul social-democrat brșovean Constantin Niță (PSD). A fost audiat, iar la ieșirea din sedoil DNA a spus că „procurorii mi-au stricat sărbătorile”. Niță a demisionat la începutul lunii martie din funcția de epreședinte al PSD Brașov, iar potivit site-ului stiripesurse.ro, retragerea a avut legătură cu un dosar DNA, social-deocratul brașovean fiind audiat în secret.

Ce spun procurorii: 

„În cursul anului 2013, Niță Constantin, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.
Potrivit înțelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niță Constantin în două forme: parțial cash și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui Niță Constantin.
În consecință, la data de 21.07.2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București.
De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014.
Suma solicitată nu a fost, așadar, achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță Constantin”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.