„Armistițiu”. Primăriile care au probleme cu managementul deșeurilor vor fi lăsate în pace până în 6 iunie

După ce județul Brașov a avut peste 166,5 milioane de euro nerambursabili la dispoziție pentru a implementa proiecte privind managementul deșeurilor sumă din care nu a cheltuit nici un eurocent, precum și un Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor care nu a avut nici o valoare practică, județul Brașov este inundat de gunoaie. Acum, administrația județeană vrea să o ia de la capăt, adică să pregătească un nou Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD), dar unul pe care vicepreședintele CJ Brașov, Adrian Gabor, îl vrea elaborat în baza unor date reale.

El a declarat că anul trecut, din localitățile județului s-au depus la depozitele legale de deșeuri peste 48.827.630 de kilograme de deșeuri.

„Până în 15 iunie vom cere o situație clară privind cantitățile de deșeuri depuse în ultimii trei ani. Dacă ne raportăm la datele transmise de primării, de la an la an au scăzut cantitățile de deșeuri. Ba mai mult, tot conform raportărilor, unele depozite d deșeuri neconforme, au fost declarate ca fiind închise, însă în ele se mai aruncă gunoi. Până în 15 iunie, primăriile trebuie să ne prezinte o situație clară a cantităților de deșeuri colectate și a celor depuse la depozitele de deșeuri”, a declarat Adrian Gabor.

Ulterior, a mai spus el, se va realiza un nou Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor. Spre deosebire de planurile anterioare, el a spus că în noul PJGD nu se va mai regăsi unitatea de valorificare energetică a deșeurilor de la Tărlungeni.

De altfel, această investiție a fost și „călcâiul lui Achile”  masterplanului pentru care Județul Brașov a obținut finanțarea europeană în anul 2010.

Vezi AICI cum nu a reușit CJ Brașov să implementeze un proiect de peste 100 de milioane de euro.

Aplicarea legii, amânată până după alegeri

Vicepreședintele Consiliului Județean a mai spus că după 6 iunie, comisarii Gărzii de Mediu vor „aplica legea”. El a spus că până atunci, primăriile vor fi lăsate în pace, pentru a nu exista nici o discuție privind o posibilă acțiune cu caracter electoral. Întrebat dacă până acum nu a fost aplicată legea, reprezentantul Consiliului Județean a spus că a fost, însă au fost aplicate, de multe ori, avertismente sau amenzile au fost la nivelul minim.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.