No comment. Dragoș David: „PNL îi roagă pe brașoveni să îl voteze pe Scripcaru”

Ceea ce se zvonea, a devenit informație oficială. Candidatul independent George Scripcaru este susținut de liberali. A spus-o cu subiect și predicat secretarul general al PNL Brașov, Dragoș David.

„PNL îi roagă pe brașoveni să îl voteze pe George Scripcaru. Este o decizie politică internă a PNL Brașov”, a declarat David.

Apelul lui David vine în condițiile în care, pe buletinul de vor, candidatul PNL Brașov pentru funcția de primar al Brașovului este vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor.

Totuși, când David a fost întrebat dacă prin susținerea lui Scripcaru, PNL Brașov încalcă criteriile de integritate stabilite de conducerea partidului, Dragoș David și-a adus aminte că, oficial, candidatul PNL este Adrian Gabor.

Practic, în funcție de „alinierea planetelor”, liberalii merg ba pe mâna lui Scripcaru, ba pe cea a lui Gabor.

Anunțul lui David i-a scos din apatie pe ceilalți competitori electorali, care au putut astfel să se mai facă văzuți puțin, după ce în toată perioada acestei campanii nu s-au remarcat prin nimic.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.