100 de soldați marchează 100 de ani de la intrarea României în „Răsboiul pentru întregirea neamului”

 

Peste 100 de soldați ai armatelor române, austro-ungare și germane s-au întâlnit în Piața Sfatului, pentru a marca un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial.

A fost prima zi a Festivalului Internațional de Reconstituire Istorică Brașov 1916, eveniment care se va încheia duminică.

rec istorica (11)

Invitați sunt Asociația 6 Dorobanți, Asociația Tradiția Militară, Deutsches Freikorps, Clubul de Istorie Militară din Bucureşti și IR33 Cetatea Aradului, cât și Asociaţia ,,KPVH Pardubicko” (Cehia), Asociaţia ,,Agency REX” (Brno, Cehia), Asociaţia ,,C.20 The Twentieth Century Warfare & Living History Society” (Marea Britanie), Asociaţia „Croix de guerre” (Marea Britanie) și Baron R. von Gamotha (Austria).

rec istorica (1)

rec istorica (12)

„«Răsboiul pentru întregirea neamului», cum a ajuns să fie cunoscut, a început abia în 1916 pentru români, iar Brașovul a fost cel mai important oraș transilvănean în care a intrat armata română, la 16/28 august 1916. Primul Război Mondial a reprezentat un moment de cotitură pentru întreaga lume și, în special, pentru România, însă discursul pe care vi-l propunem nu este unul al învigătorilor și învinșilor, ci dorim să aducem istoria mai aproape de oameni, prin interacțiunea membrilor asociațiilor cu publicul, cu scopul de a explica prezentul prin cunoașterea trecutului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook  a evenimentului.

rec istorica (2)

 

rec istorica (6)

Și ceremonii oficiale

DSC_0301 - Copy

Tot vineri, de la ora 10.00 în Piața Unirii, la monumentul din Bartolomeu, la Predeal, dar și în alte locuri din România au fost rostite numele eroilor căzuți la datorie în 1916.

Marș cu torțe prin trecătorile Carpaților

Astăzi, de la ora 12.00, în Piața Sfatului va fi un ceremonial militar, în timpul căruia vor defila vânătorii de munte și „soldații de epocă”, iar seara, de la ora 21.00 vânătorii de munte vor organiza marșuri cu torțe în mai multe trecători din Carpați, prin care, exact acum 100 de ani, Armata Română a intrat în Transilvania.

 

 

rec istorica (9)

 

Programul complet al evenimentului

Vineri 26 august

  • orele 10.00-11.00: rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, în garnizoana Predeal și garnizoana Braşov la Monumentul Eroilor din Bartolomeu și Monumentul Eroilor din Piaţa Unirii.

rec istorica (13)

  • ora 19.00, Piața Sfatului: festivitatea de deschidere a celui mai important festival de reconstituire istorică din România dedicat Primului Război Mondial, Festivalul Internațional de Reconstituire Istorică Brașov 1916;

Sâmbătă,  27 august

Comuna Fundata: orele 09 – 09.30: ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori la monumentul primului ofiţer român căzut la datorie în Primul Război Mondial, locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea.

Piaţa Unirii din Braşov: orele 11.00 – 11.30: ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Desrobitori de Neam

Piaţa Sfatului din Braşov, orele 12.00 -13.30:

  • ceremonie militară şi religioasă dedicată momentului istoric cu participarea unui detaşament de onoare din Garnizoana Brașov, cu drapel de luptă din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”;
  • ceremonie de prezentare a grupurilor de reconstituire istorică din cadrul Festivalului Internațional de Reconstituire Istorică Brașov 1916;
  • deschiderea Expoziției Centenarului, Brașov 1916. Intrarea României în Primul Război Mondial, la Casa Sfatului.

Piaţa Sfatului din Braşov, tabăra militară: orele 10.00 – 20.00: Festivalul Internațional de Reconstituire Istorică Brașov 1916

rec istorica (8)

Membrii asociațiilor de reconstituire istorică vor aborda armata română, armata germană și armata austro-ungară, programul festivalului cuprinzând prezentări de armament și uniforme militare specifice Primului Război Mondial, scene de viață cazonă, revista de front, scene de instrucție de front și alte activități specifice reconstituirii istorice.
Intrarea este liberă !

Duminică, 28 august  

rec istorica (5)

Piaţa Sfatului din Braşov, tabăra militară: orele 10.00 – 18.00:

 

rec istorica (4)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.