Ramai la curent!

Stiri Brasov

„Bal Mascat”, premiera Operei Brașov la Festivalul de Operă, Operetă și Balet

Publicat

in

Opera Brașov vine în această săptămînă, în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2017, ediția a XV-a. cu premiera operei „Bal mascat” de G. Verdi.
Spectacolul marchează un nou parteneriat pe care Opera Brașov îl desfășoară cu Agenția de Impresariat Artistic „Schlote Productions Salzburg”. Cu această premieră, dar și cu o Gală de Operă, instituția brașoveană va pleca, în luna noiembrie a acestui an, într-un turneu european, prin Austria, Germania și Elveția.

La pupitrul dirijoral al celor două reprezentații ale premierei se vor afla maeștrii Luciano di Martino (Italia) și Traian Ichim. Regia artistică a spectacolului este semnată de Corinna Boskovsky (Austria), iar scenografia de Rodica Garștea. Dirijor cor va fi Leonard Boga, iar mișcarea scenică este semnată de Alexandru Fotescu. Pentru prima dată, la Opera Brașov vor avea loc două spectacole consecutive cu distribuție internațională de soliști, alături de Corul și Orchestra Operei Brașov.

Premiera absolută a lucrării a avut loc la Teatro Apollo din Roma, în ziua de 17 februarie 1859, bucurându-se de un succes imediat. A fost reluată pe 11 februarie 1861, la New York și pe 15 iunie în același an, în Marea Britanie. Opera beneficiază de libretul scris de Antonio Somma, după „Gustave III ou Le bal masqué” a dramaturgului francez Eugène Scribe. Până a fi prezentată publicului, lucrarea și titlul acesteia au suferit numeroase transformări datorate cenzurii. De aceea, acțiunea din „Bal mascat” a fost plasată în Bostonul secolului al XVII-lea și are la bază povestea asasinării Regelui Gustav III al Suediei. Pe lângă calitățile componistice deosebite, opera înfățișează personaje foarte puternice, bine echilibrate și conturate: Riccardo, conte de Warwick și guvernatorul Bostonului, Renato, prietenul său și, în același timp, secretarul personal, și Amelia, soția celui din urmă, prinsă între iubirile celor doi bărbați. De asemenea, una dintre cele mai importante figure ale operei este ghicitoarea Ulrica, cea care va conduce spre finalul dramatic. Povestea medievală expusă este plină de pasiune și intrigi, în care onoarea și prietenia sunt percepute ca fiind sacre, triunghiurile amoroase sunt cele mai dureroase tabuuri, iar trădarea, cu sau fără mască, se plătește scump. 

În ciuda finalului său tragic, opera are multe momente foarte reușite, de combinare armonioasă a sublimului și ironiei, un amestec de tragism și comedie care i-a făcut pe mulți critici de specialitate să o eticheteze ca „shakespeariană”.

Distribuția 25 octombrie 2017:

Riccardo, Conte de Warwick și Guvernator al Bostonului – Riccardo Rados (Italia)
Amelia, soția lui Renato – Annalisa D’Agosto (Italia)
Renato, soțul Ameliei și secretarul lui Riccardo – Miroslav Momekov (Bulgaria)
Oscar, pajul lui Riccardo – Anna Delfino (Italia)
Ulrica – Elena Suvorova (Rusia)
Judecătorul – Claudiu Bugnar
Silvano – Graziano d’Urso (Italia)
Servitorul Ameliei – Florin Grama
Samuel – Max Sahliger (Austria)
Tom – Gianluca Di Canito (Italia)

 

Distribuția 26 octombrie 2017:

Riccardo, Conte de Warwick și Guvernator al Bostonului – Luca Bodini (Italia)
Amelia, soția lui Renato – Catarina Coresi (România)
Renato, soțul Ameliei și secretarul lui Riccardo – Graziano d’Urso (Italia)
Oscar, pajul lui Riccardo – Elisa Maffi (Italia)
Ulrica – Eter Khalvasi (Georgia)
Judecătorul – Claudiu Bugnar
Silvano – Miroslav Momekov (Bulgaria)
Servitorul Ameliei – Florin Grama
Samuel – Max Sahliger (Austria)
Tom – Gianluca Di Canito (Italia)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

Drogat la volan, pe o stradă din Brașov. Șoferul are dosar penal

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 30 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiștii rutieri sub influența substanțelor psihoactive, în timp ce conducea prin municipiul Brașov.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 30 martie, în jurul orei 08:30, pe Calea Feldioarei, unde șoferul a fost tras pe dreapta în urma unei abateri la regimul rutier.

În timpul verificărilor, polițiștii au observat indicii care au ridicat suspiciuni cu privire la starea conducătorului auto, astfel că acesta a fost testat cu aparatul din dotare. Rezultatul a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar analizele toxicologice au confirmat consumul de substanțe interzise.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs fapta.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Fapt divers

Coiful de la Coţofeneşti, recuperat după furtul care a şocat România. Autorităţile olandeze au prezentat azi public tezaurul salvat

Publicat

in

Coiful de la Coţofeneşti şi două dintre brăţările dacice din aur furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Assen au fost recuperate şi prezentate public, joi, de autorităţile olandeze, într-o conferinţă de presă urmărită de jurnalişti din Olanda şi din presa internaţională.

Artefactele, care fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, urmează să fie returnate în România „cât mai curând posibil”, a anunţat procurorul olandez Corien Fahner, care a vorbit despre o reuşită majoră a anchetei.

Recuperare spectaculoasă după negocieri cu suspecţii

Potrivit procurorului-şef, recuperarea pieselor a fost posibilă după discuţii purtate recent între Parchet şi avocaţii suspecţilor, discuţii care au dus la înţelegeri procesuale. Una dintre condiţiile-cheie ale acestor acorduri a fost chiar restituirea obiectelor de patrimoniu.

„Acestea au fost predate poliţiei şi ministerului prin intermediul apărării”, a declarat Fahner.

Totuşi, ancheta nu este încheiată complet: a treia brăţară dacică furată este încă dispărută, iar autorităţile spun că recuperarea acesteia rămâne o prioritate.

Anchetatorii: cheia cazului era chiar la suspecţi

Procurorii olandezi au precizat că, pe baza anchetei penale, nu există indicii că alte persoane ar fi fost implicate în furtul de opere de artă. Potrivit acestora, rezolvarea cazului a depins în mare măsură de informaţiile aflate în posesia suspecţilor.

„Cheia pentru rezolvarea cazului şi pentru recuperarea acestor comori de artă se afla chiar la suspecţi”, a declarat oficialul olandez.

Coiful, expus din nou publicului sub pază strictă

Unul dintre cele mai valoroase artefacte ale patrimoniului românesc, Coiful de la Coţofeneşti, a fost prezentat publicului azi sub măsuri stricte de securitate, alături de cele două brăţări recuperate.

Procurorul a mulţumit poliţiei pentru eforturile depuse atât în anchetă, cât şi în procesul de autentificare, transport şi securizare a pieselor.

„Acum, aproape toate comorile de artă furate pot fi returnate României”, a transmis Fahner.

Procesul celor trei suspecţi începe în zece zile

Autorităţile olandeze au anunţat că, la doar 14 luni de la furt, procesul celor trei suspecţi va începe peste zece zile, la Tribunalul din Assen. În acelaşi timp, oficialii au transmis un mesaj clar privind colaborarea bilaterală cu România: obiectele de patrimoniu trebuie să revină în siguranţă acolo unde le este locul.

Ministerul Justiţiei din România a salutat recuperarea pieselor de tezaur şi a subliniat că succesul anchetei este rezultatul unei cooperări strânse cu autorităţile olandeze.

„La zece zile după furt, am înfiinţat o echipă specială împreună cu Ţările de Jos pentru a localiza operele de artă. Acum, eforturile noastre dau roade”, a declarat Daniela Buruiană, reprezentanta Ministerului Justiţiei din România.

Furtul care a provocat indignare internaţională

Reamintim că artefactele au fost furate în noaptea de 25 ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Assen, într-un caz care a stârnit reacţii puternice atât în România, cât şi în Olanda, din cauza valorii istorice şi simbolice excepţionale a pieselor. În acest context, recuperarea Coifului de la Coţofeneşti este considerată acum una dintre cele mai importante reuşite recente în lupta pentru protejarea patrimoniului cultural românesc.

Citește mai departe

Trending