Ocolitoarea Brașovului a fost luată „din mers” de Uniunea Europeană. Se poate și cu aeroportul? Poate în perioada 2020 – 2030… dacă e să luăm în calcul Master Planul de Transporturi  

După ce în Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru a aprobat hotărârea privind începerea demersurilor privind includerea proiectului privind construcția Aeroportului Brașov în Master Planul General de Transport al României, primarul Brașovului a transmis parlamentarilor de Brașov, conducerii partidelor parlamentare, precum și prefectului județului, Marian Rasaliu, adrese prin care solicită sprijinul în acest demers.

Motivul pentru care a fost solicitată includerea aeroportului în Master Plan este că în acest mod investiția va putea beneficia de finanțare de la bugetul de stat sau de la Uniunea Europeană.

De altfel, primarul Brașovului, George Scripcaru, susține că finanțările europene pot fi obținute și în condițiile în care lucrările au fost începute deja, iar în acest sens el a amintit de ocolitoarea Brașovului. „Ocolitoarea Brașovului a fost începută cu finanțare de la bugetul local apoi, pentru lucrări, au fost obținuți bani europeni”, a argumentat primarul.

Demersul primarului Brașovului, George Scripcaru, vine în condițiile în care Aeroportul Brașov este amintit în Master Planul disponibil pe site-ul Ministerului Transporturilor, fiind inclus în  categoria aeroporturilor de importanță regională, însă urmează a fi propus spre finanțare în perioada de programare 2020 – 2030.  

„Dezvoltarea aeroportului Brașov este condiționată de negocierea cu Comisia Europeană și cu planificarea investiției în perioada de programare 2020 – 2030. În intervalul 2014-2020, autoritățile locale/județene din Brașov vor elabora Strategia de dezvoltare a aeroportului Brașov conținând ca și indicatori de monitorizare: valoarea investițiilor și numărul de locuri de muncă create în acest interval. Indicatorii îndepliniți sunt condiție pentru obținerea finanțării în 2020-2030. („Variantă finală revizuită a Raportului privind Master Planul pe termen scurt, mediu și lung”, pag. 499).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.