Ramai la curent!

Cotidian

RATBV a găsit vinovații pentru  întârzierea mijloacelor de transport în comun: stațiile sunt blocate de autoturisme sau autocare

Publicat

in

Conducerea RATBV a transmis printr-un comunicat de presă care este una dintre cauzele nerespectării graficului de circulație a mijloacelor de transport în comun: autoturismele sau autobuzele care opresc în stații.

„Utilizarea stațiilor de transport în comun aflate în administrarea exclusivă a RATBV SA de către alte categorii de transportatori, precum și de către conducători auto de autoturisme, reprezintă una dintre cauzele importante a nerespectării orarelor de circulație afișate în stații și care poate genera stări de pericol pentru pasagerii autobuzelor și troleibuzelor. Aceasta este una dintre concluziile preliminare obținute de specialiștii RATBV S.A. în urma unei ample acțiuni de monitorizare a traficului mijloacelor de transport în comun în municipiul Brașov, activitatea ce se desfășoară în această perioadă pe raza întregului oraș”, se arată în comunicat.

De altfel, directorul RATBV, Ovidiu Bucurei, a lansat și un avertisment conducătorilor auto de autoturisme sau celor care desfășoară, pentru diverse societăți comerciale, activitatea de transport persoane cu autobuze sau autocare: „Nu mai tolerăm utilizarea stațiilor de transport pe care RATBV SA le are în administrare. În acest sens vom solicita sprijinul lucrătorilor de Poliție, fiindcă, în unele situații s-a ajuns să fie pusă în pericol siguranța călătorilor noștri, care sunt obligați să urce sau coboare din autobuze direct în stradă. Nu este admisibil ca autobuzele sau troleibuzele noastre să fie nevoite să oprească pe banda 1 a șoselei sau în zone neamenajate, iar stațiile dotate cu alveolă de către Primăria Municipiului Brașov să fie efectiv blocate de diverse autovehicule. În aceste condiții, în care așteptăm minute întregi să ni se elibereze spațiile de îmbarcare – debarcare a călătorilor, respectarea orarelor afișate în stații devine imposibilă”.

Potrivit prevederilor Regulamentului privind constatarea și sancționarea contravențiilor la transportul public de persoane în Municipiul Brașov, aprobat prin HCL 13/2013, oprirea ori staţionarea în staţiile publice şi capetele de traseu autorizate de Primăria Municipiului Braşov pentru transportul public local de călători a altor autovehicule decât cele care aparţin RATBV S.A., precum şi oprirea nejustificată  pe banda de circulaţie (BUS) destinată mijloacelor de transport public local de călători constituie contravenţie și se sancționează cu amendă.

 

Cotidian

Granturi de 375.000 de lei pentru 50 de proiecte ale unor ONG-uri din România. Cum se obțin?

Publicat

in

Începând cu 30 martie, ONG-urile din România pot aplica în cadrul unei noi ediții Pepcolandia, program derulat de Pepco România și implementat la nivel național de Asociația Pastel, care va finanța anul acesta 50 de proiecte, în valoare totală de 375,000 RON pentru copii și tineri din medii vulnerabile.

Programul susține inițiative de educație non-formală și incluziune socială, construite pornind de la nevoile reale ale comunităților locale, și se adresează organizațiilor care dezvoltă proiecte pentru copii și tineri cu vârste de până la 18 ani. Prin această nouă ediție, Pepcolandia continuă să sprijine intervenții care creează contexte de învățare, dezvoltare personală și participare activă pentru beneficiari din întreaga țară.

„Prin Pepcolandia, ne dorim să rămânem aproape de comunitățile locale și să susținem acele organizații care transformă nevoile reale ale copiilor și tinerilor în proiecte cu impact. Programul continuă să fie pentru noi o expresie a angajamentului Pepco România față de educația non-formală, incluziune și dezvoltarea personală a noilor generații. Anul acesta, finanțarea a 50 de proiecte înseamnă 50 de oportunități concrete de a crea contexte mai bune de învățare, sprijin și participare”a declarat Ioana Ioniță, Regional Marketing Manager Pepco România.

Implementarea programului la nivel național este asigurată, pentru al doilea an consecutiv, de Asociația pastel, partener cu experiență în coordonarea și derularea poriectelor cu impact social. În acest rol, Asociația pastel gestionează procesul de organizare, coordonare, monitorizare și raportare, contribuind la buna desfășurare a întregului program și la susținerea organizațiilor selectate pe parcursul etapelor de implementare.

„Pentru Asociația pastel,  implicarea în Pepcolandia însemană să fim mai aproape de organizațiile care lucrează zi de zi cu copii și tineri și să le oferim un cadru clar, eficient și predictibil pentru a-și pune ideile în practică. Credem în puterea educației non-formale de a deschide perspective și de a construi încredere, iar prin această ediție ne bucurăm să contribuim alături de Pepco România, la susținerea a 50 de proiecte care pot produce schimbări reale în comunități” – completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.

Organizațiile interesate sunt încurajate să consulte regulamentul programului și să aplice conform calendarului de desfășurare:

  • Perioada depunere aplicații: 30 martie – 19 aprilie
  • Evaluare aplicații depuse: 20 aprilie – 3 mai
  • Anunțare proiecte câștigătoare: 4 – 5 mai
  • Semnare contracte: 5 – 15 mai
  • Implementare proiecte: 15 mai – 15 septembrie
  • Raportare proiecte: 16 – 23 septembrie
  • Verificare rapoarte: 24 septembrie – 4 octombrie

Cum sunt evaluate proiectele

Printre criteriile de evaluare se numără: relevanța proiectului, definirea targetului, tipurile de activități propuse corelate la obiectivele proiectului, impact, implicarea altor actori din comunitate (parteneri și/sau voluntari). Nota finală a fiecărui proiect este media aritmetică a notelor acordate de reprezentanții juriului.

Mai multe informații despre condițiile de eligibilitate, regulament și mecanismul de înscriere sunt disponibile aici.

Citește mai departe

Cotidian

Mai multe primării județul Brașov ar putea face angajări și după reorganizare. Chiar dacă li se taie posturi, rămân cu posturi vacante

Publicat

in

Restructurarea primăriilor, anunțată încă de anul trecut de Guvernul României, nu va avea ca efect reducerea de personal în toate localitățile din județul nostru. Planul Guvernului era să se reducă 30% din posturile prevăzute în organigramă (tăierea posturilor vacante dar și concedierea unor funcționari), iar numărul maxim de posturi la nivelul unei primării a fost calculat de Prefectura Brașov. Numai că în unele situații, primăriile vor rămâne cu posturi vacante și după ce pun în aplicare normativul transmis de Prefectură.

Astfel, la Primăria Zărnești, numărul maxim de posturi a fost redus de la 183 la 132.

„În prezent, structura de personal este de 157 de posturi plus 2 funcții de demnitate publică, dintre care 51 de posturi sunt vacante. În urma aplicării noilor prevederi legale, structura va fi ajustată la 130 de posturi plus 2 funcții de demnitate publică, dintre care vor rămâne 24 de posturi vacante. În mod concret, această modificare nu presupune disponibilizarea personalului existent”, a declarat primarul orașului Zărnești, Alexandru Igrișan.

Peste 50 de posturi vacante la Săcele

Și primăria Săcele ar putea face angajări după „reorganizare”. Mai exact, primarul din Săcele, Virgil Popa, a declarat că, în prezent, în organigramă sunt prevăzute în jur de 270 de posturi, iar după primirea adresei de la Prefectură, vor mai rămâne 203.

La Săcele, în prezent, sunt ocupate aproximativ 150 de posturi, astfel că, teoretic, Primăria Săcele va mai putea angaja 53 de persoane.

După restructurare, Primăria Codlea va avea 32 de posturi vacante

Nici la Primăria Codlea nu se vor face concedieri după restructurare.

„Vom avea aproximativ 32 de posturi vacante, ceea ce înseamnă că, teoretic, mai putem face angajări”, susține primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului, restructurarea la nivelul primăriilor trebuie realizată până până în 1 iulie.

Citește mai departe

Cotidian

Record pe Aeroportul Brașov: trafic aproape dublu față de anul trecut. De azi apare o nouă rută, iar spre finele săptămânii, și cursele charter

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav încheie luna martie cu cele mai bune cifre de până acum, după ce a înregistrat atât un record de zboruri într-o singură zi, cât și o creștere spectaculoasă a numărului de pasageri.

În 31 martie, aeroportul brașovean a avut 14 curse regulate într-o singură zi, cel mai mare număr de zboruri operat până acum, către șapte destinații, dintre care trei capitale europene. În total, 2.266 de pasageri au tranzitat terminalul în doar 24 de ore.

Peste 113.000 de pasageri în primele trei luni din 2026

Luna martie s-a încheiat cu 41.207 pasageri, iar bilanțul pe primul trimestru al acestui an a ajuns astfel la 113.178 de persoane care au zburat spre sau dinspre Brașov. Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, traficul de pasageri a crescut cu 99%, practic aproape s-a dublat. Față de primul trimestru din 2024, creșterea este și mai mare: 306%.

Aceste cifre confirmă că aeroportul de la Ghimbav începe să atragă tot mai mulți pasageri nu doar din Brașov, ci și din județele din jur, spun autoritățile județene:

„Ne aflăm în fața unui nou record pe Aeroportul Brașov, aeroportul nostru de suflet. Practic, în primul trimestru din 2026 am reușit să dublăm traficul de pasageri comparativ cu perioada similară a anului trecut. Ceea ce se va întâmpla în perioada următoare în ceea ce privește cursele regulate, destinațiile noi și inclusiv cele de vacanță va demonstra că Brașovul este un aeroport de succes. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în noi și în acest obiectiv extrem de important nu doar pentru brașoveni, ci pentru întreaga regiune și pentru România. Un mare «Mulțumesc!» tuturor companiilor aeriene care au avut încredere în Aeroportul Brașov și în special partenerului nostru Wizz Air, dar și tuturor pasagerilor care au utilizat facilitățile noastre aeroportuare în deplasările lor”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Brașovul are o nouă rută: zboruri spre Katowice

Tot marți a fost inaugurată și ruta Brașov – Katowice, operată de Wizz Air, cu trei zboruri pe săptămână.

Astfel, în acest moment, de la Brașov se poate zbura regulat către nouă orașe din cinci țări – Anglia, Ungaria, Germania, Italia și Polonia. Lista destinațiilor va continua să crească, prin lansarea, din 9 iunie, a rutei către Varșovia, care va deveni a zecea destinație operată de la Brașov.

În plus, odată cu trecerea la ora de vară, operatorul Wizz Air a crescut frecvența curselor, astfel că aeroportul brașovean a ajuns la 31 de curse regulate dus-întors pe săptămână, spre următoarele destinații:

  • Londra și Budapesta – zboruri zilnice;
  • Nürnberg, Roma și Katowice – operate de trei ori pe săptămână;
  • Dortmund și Napoli – curse de două ori pe săptămână;
  • Memmingen și Milano – de două ori pe săptămână;

Din aprilie încep și cursele charter

Pe lângă zborurile regulate, din 3 aprilie încep și cursele charter de pe Aeroportul Brașov. Prima destinație de vacanță va fi Hurghada (Egipt), operată de Anima Wings, cu două curse pe săptămână. Această extindere este importantă mai ales pentru sezonul turistic, în condițiile în care tot mai mulți brașoveni și locuitori din centrul țării aleg să plece direct din Ghimbav, fără a mai merge la București sau Sibiu.

Citește mai departe

Trending