Festivalul W. A. Mozart, gata de start la Opera Brașov. Programul complet al evenimentului

Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, debutează cea de-a patra ediție a Festivalului W.A. Mozart, 2018, organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov. Primul eveniment dintr-o serie ce se va întinde pe întreaga lună februarie este spectacolul extraordinar „Bun găsit, domnule Mozart!”, chiar în ziua aniversării a 252 de ani de la nașterea genialului compozitor austriac.

Seara de 27 ianuarie de la Opera Brașov se constituie într-un omagiu adus lui Wolfgang Amadeus Mozart pentru tot ce a dăruit muzicii și lumii, în general. În program vor fi arii și duete din celebrele lucrări semnate de acesta: „Nunta lui Figaro”, „Cosi Fan Tutte”, „Don Giovanni”, „Idomeneo”, „Flautul fermecat”, „Răpirea din Serai”. Pe scena Operei Brașov vor urca nu mai puțin de 23 de soliști: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Corina Klein, Simona Mărcan, Valentina Mărgăraș, Ioana Mărgărit, Anda Pop, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Carmen Topciu, Mihai Irimia, Lorand Cristian, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Marian Rește, Nicolae Zaharia, Dan Popescu, Ștefan Schuller. Artiștii vor fi acompaniați la pian de maestrul Ovidiu Mezei. Își dau concursul, de asemenea, Corul și Orchestra Operei Brașov.

 

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI MOZART, al OPEREI BRAȘOV


Sâmbătă, 3 februarie 2018, ora 18.30, Sala Opere 
MOZARTISSIMO- recitat extraordinar, 
Invitați: Cezar Ouatu – contratenor
Ioana Maria Lupașcu – pianistă
Preț bilete: 20 lei

 

Joi, 8 februarie 2018, ora 19.00, Sala PATRIA
CONCERT KAMERATA KRONSTADT
Dirijor: Cristian Oroșanu
Invitat: Horia Mihail – pian

 

Sâmbătă, 10 februarie 2018, ora 18.30, Sala Operei
DON GIOVANNI – Operă de W.A. Mozart
Cu: Valentin Marele, Aurelia Florian, Anda Pop, Lorand Cristian, Corina Klein, Mihai Irimia, Ștefan Schuller, Dan Popescu
Dirijor: Daisuke Soga (Japonia)
Regia: Cristian Mihăilescu
Preț bilete: 30 lei; 20 lei

 

Miercuri, 14 februarie 2018, ora 11.00, Sala Operei
DEGEȚICA – Balet pe muzică de W.A. Mozart
Regia și coregrafia: Nermina Damian
Soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Brașov
Preț bilete: 10 lei

 

Sâmbătă, 17 februarie 2018, ora 18.30, Sala Operei
NUNTA LUI FIGARO – Operă de W.A. Mozart
Cu: Adrian Mărcan, Ioana Mărgărit, Lăcrămioara Schuller, Marian Rește,  Corina Purcărea (Facultatea de Muzică Brașov) – debut, Gabriela Hazarian, Dan Popescu, Cristian Dicu, Alina Ichim, Aurel Aron, Paul Tomescu, Mihaela Marele, Mariana Tomescu
Dirijor: Traian Ichim
Regia: Carmen Dobrescu
Preț bilete: 30 lei; 20 lei

 

Vineri, 23 februarie 2018, ora 17.00, Sala Operei
LES PETITS RIENS – Balet pe muzică de W.A. Mozart
Coregrafia și regia: Nermina Damian, Edina Papo (Teatrul Național Sarajevo)
Scenografia și costumele: Rodica Garștea
Asistent coregrafie: Ramona Mezei
Soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov
Preț bilete: 20 lei; 10 lei

 

Sâmbătă, 24 februarie 2018, ora 18.30, Sala PATRIA
CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR
Dirijor:
Ilarion Ionescu-Galați
Soliști: Marius Ciulică – oboi, Ionel Pârlea – clarinet, Florin Simion – fagot, Liviu Săvuță – corn
Orchestra Operei Brașov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.