Connect with us

Cotidian

Ministerul Mediului pregătește un plan pentru conservarea urșilor. Ultimele dezbateri de la Brașov s-au axat mai mult pe „optimizarea” populației de carnivore mari

Published

on

Draftul planului de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România, a fost analizat ieri, la Brașov, în cadrul unui workshop-ul privind convieţuirea oamenilor şi a carnivorelor mari. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Harghita, la întâlnire participând  președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba,  vicepreședinții Consiliului Județean Brașov Toaso Imelda și Adrian Gabor, subprefectul Ciprian Băncilă,  președintele Comisiei de mediu din Senatul României, Allen Coliban, specialiști de la Academia Română, Universitatea Transilvania și ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură  (INCDS Marin Drăcea). De asemenea, au fost prezenți și fermieri, dar și reprezentanți a două ONG-uri implicate în protecția și conservarea urșilor, respectiv Fundația Carpați și Asociația Milioane de Prieteni. La întâlnirea de la Brașov, cea mai bine reprezentată a fost tabăra celor care susțin „controlul efectivelor”, mai exact reducerea numărului de urși până la atingerea „optimului”. 

Planul de acțiune va ajunge la Ministerul Mediului, care va organiza consultări cu specialiștii, în va supune dezbaterii publice, după care îl va aproba printr-un act normativ. 

„Trebuie să avem voinţa, inclusiv politică, să luăm astfel de măsuri”

Conform studiilor realizate de INCDS, numărul optim de urşi din România ar trebui să fie de 4.000, dar, în realitate, sunt mult mai mulți. Avem urşi care se plimbă pe străzi, avem atacuri, în unele cazuri viaţa oamenilor este pusă în pericol. Populaţii de urşi există şi în alte state europene, printre care Finlanda, Croaţia sau Slovenia, iar în aceste ţări se vânează urşi. Unde se depăşeşte cifra de 500 de urşi se vânează prin derogări. Directivele europene ne permit să acţionăm în acest sens. Trebuie să avem voinţa, inclusiv politică, să luăm astfel de măsuri şi să avem o organizaţie independentă care să realizeze studii anuale privind populaţia de urşi şi să stabilească nivelul de intervenţie. Cred că şi în România, când se va ajunge la numărul optim de urşi, incidentele vor scădea de cel puţin 10 ori. Din punctul meu de vedere, trebuie să ne menţinem în efectivele optime”, a spus  reprezentantul Universităţii Transilvania din Braşov, prof. dr. ing. Ovidiu Ionescu.

De altfel, Ramon Jurj a precizat că INCDS a derulat un program de relocare a urşilor problemă, însă doar în 25% – 30% dintre cazuri mutarea a reprezentat un succes: „În ultimii 15 – 16 ani am acţionat pentru relocarea a peste 150 de urşi. În 70% – 75% dintre cazuri, problemele nu s-au rezolvat, ci s-au acutizat. Urşii se obişnuiesc cu zonele accesibile de hrană, iar dacă sunt relocaţi, în noul teritoriu vor căuta sursele facile de hrană. În unele zone în care sunt mutate animalele, oamenii nu sunt obişnuiţi cu astfel de urşi şi, pentru rezolvarea problemei, pot folosi metode numai de ei ştiute. Practic, relocarea are succes în cazul exemplarelor tinere, care nu sunt foarte habituate şi fug când se apropie omul”.

Pe de altă parte, reprezentanta Academiei Române a reclamat faptul că în România sunt probleme cu stabilirea numărului de urși. De asemenea, ea a afirmat că de aproximativ doi ani s-a solicitat Ministerului Mediului să deruleze un program de monitorizare a acestei specii, dar nu s-a făcut nici un pas în acest sens.

Urșii, o „pacoste” pentru fermieri? 

Adepți ai „controlului” efectivelor, fermierii din județene Covasna și Harghita și-au prezentat argumentele. În timpul întâlnirii, au avut intervenţii şi reprezentanţi ai fermierilor. Un agricultor din Covasna a spus că în zonele cu densitate mare de urși, suprafețele agricole nu mai sunt cultivate, iar în păşunile alpine, inspectorii APIA nu mai merg pentru verificările în teren, motiv pentru care proprietarii pierd subvențiile.   

Totodată, reprezentantul unei asociaţii de proprietari de teren, dar și a uneia de vânători din  Zetea (judeţul Harghita) a reclamat faptul că pe versantul vestic al Munţilor Harghitei numărul de urși este extrem de mare, iar în primăvară vor ieşi din hibernare 350 de exemplare. De asemenea, el a precizat că locuitorii au probleme şi cu o haită de 13 lupi.  Tot el, a spus că ordinul de anul trecut  Ministrului Mediului, prin care s-a aprobat derogarea de la  măsurile de protecție pentru 140 de urși este unul „mârșav”, pentru că în versiunea inițială era prevăzută aprobarea recoltării sau relocării a 350 de exemplare.

Punctul de vedere al taberei care susține limitarea recoltării a fost reprezentată de Asociația Milioane de Prieteni (care are rezervația de urși de la Zărnești). De altfel, vicepreședintele acestei asociații, Paula Ciocloş, a precizat că asociația a vrut să îl ia pe „Clopoțel”, ursul problemă din Masivul Postăvarul, dar animalul a fost împușcat înainte de a se putea realiza „transferul”. De asemenea, ea a cerut ca  în elaborarea planului de acţiune să se ia în calcul limitarea vânătorii „de trofeu”.  

 

7 urși aprobați pentru împușcare în județul Brașov, până la data de 18 decembrie 2017

Pregătirea acestui plan vine în condițiile în care anul trecut urșii au creat multe probleme în zonele locuite, fiind înregistrate chiar și atacuri asupra oamenilor. De altfel, după ce a fost emis ordinul de ministru prin care s-a permis recoltarea sau relocarea a 140 de exemplare, până la data de 18 decembrie 2017 au fost depuse cereri pentru intervenția în cazul a 111 de exemplare cu un comportament deviant. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Mediului, pentru 54 de urși a fost aprobată recoltarea (împușcarea), în condițiile în care s-a solicitat extragerea a 83 de exemplare, iar pentru alte 3 s-a aprobat relocarea. De asemenea, solicitările de derogare de la protecția a altor 49 urși au fost respinse.

În județul Brașov a fost solicitată recoltarea sau relocarea a 16 urși, pentru 7 exemplare fiind aprobată împușcarea, iar pentru 2 mutarea în alte zone. De asemenea, specialiștii ministerului au respins solicitările depuse pentru mutarea sau împușcarea a 5 exemplare.

AVPS Făgăraș a solicitat recoltarea sau împușcarea a 7 exemplare, ministerul aprobând împușcare a 2 și mutarea unui exemplar, cererile pentru două animale fiind respinse.

Regia Locală a Pădurilor Krostadt Brasov a primit aprobarea pentru recoltarea a doi urși. În ceea ce privește Ocolul Silvic Râșnov, acesta a primit aprobarea pentru recoltarea ursului „Clopoțel”.

În ceea ce privește județul Harghita, unde președintele Consiliului Județean este „foarte pornit” împotriva urșilor, au fost depuse documente pentru recoltarea sau relocarea a 51 de urși, ministerul aprobând împușcarea a 11 exemplare. În același județ, AVPS Târnava Mare (care are în administrare suprafețe din zona Zetea) a solicitat derogarea pentru 30 de exemplare de urs și lup, însă ministerul a cerut refacerea documentației.

În județul Covasna, administratorii fondurilor cinegetice au solicitat derogarea de la măsurile de protecție pentru 33 de exemplare, Ministerul Mediului fiind de acord cu recoltarea a 15 urși.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending