Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Fosta fabrică „Timpuri Noi” se transformă în primul hub cultural-creativ din Brașov

Publicat

in

După ce în urmă cu mai mulţi ani au fost „trase obloanele” fostei fabrici de încălțăminte din Brașov, de pe strada Avram Iancu 66 ( care înainte de 1989 se numea „Timpuri Noi”, iar după Revoluţie – TINO), de câteva luni, una dintre halele uzinei a fost închiriată de echipa Festivalului AMURAL, care o va transforma în primul hub cultural-creativ din Brașov.

Proiectul, numit VISSSUAL, presupune transformarea fostei linii de producție într-un un spațiu de congruență pentru artiști, makeri, freelanceri și public, un spațiu pentru evenimente, dezbateri, creație, experiment, producție și învățare. Cu alte cuvinte: „un loc pentru visare și realizare“, după cum spune Răzvan Pascu, unul dintre cei care au dezvoltat proiectul VISSSUAL.

„Spațiul este susținut financiar din fonduri proprii, dublate de parteneriate cu sponsori locali și naționali. Momentan este în stadiul de construcție, în proces de avizare și implementare a conceptului arhitectural. Fosta hală va fi reamenajată păstrând cât mai mult din specificul original. Cu materialele de construcții suntem ajutați de sponsori, dar noi trebuie să plătim mâna de lucru. De exemplu, toate dotările pentru toaletă sunt asigurate de un sponsor, obiectele sanitare fiind «de lux», dar noi va trebui să plătim muncitorii care să facă lucrările, adică 7.500 lei”, a declarat directorul de creație al Festivalului AMURAL, Răzvan Pascu, vorbind despre primele amenajări care transformă fosta hală industrială în hub creativ.

Pentru această hală, cu o suprafață de 580 mp, în următorii trei ani se va plăti o chirie de 1.400 euro/lună și vor fi făcute mai multe compartimentări și amenajări, pentru a face un spațiu primitor pentru artiști și public.

Cu toate acestea, artiștii de la AMRAL sunt optimiști în ceea privește succesul acestui proiect, planificând chiar și extinderea lui. „În anul 2019 avem în palan amenajarea etajului, iar peste doi ani a terasei”, a mai spus Pascu.

Deja, în fosta hală au fost aduse câteva piese de rezistență, printre care o Dacie D 6 Estafette, perfect funcţională, fabricată în anii ’70 în aproximativ 600 de exemplare, cele mai multe intrând în parcul auto al Poştei Române.

Cum au definit organizatorii AMURAL, conceptul Visssual:

  • Nu e ceva rigid, nu e o instituție, nu e ceva final. E mai degrabă o invitație serioasă de a face ce visezi cu adevărat să faci.
  • E un loc în care makerii își vor găsi space-ul.
  • E un loc în care freelancerii își vor găsi libertatea.
  • E un loc în care artiștii vor găsi inspirația și vor organiza creația.
  • Un loc în care consumatorul de artă se va găsi și regăsi și regândi pe sine.
  • Un loc de joacă.
  • Un set de unelte, ca un briceag uriaș în continuă metamorfoză. Un briceag cât o hală.
  • Un Amural permanent

Concepte similare – spații creative create prin reconversii industriale- se întâlnesc în Europa încă din anii 80. În România există câteva exemple care au revitalizat orașe în ultimii doi ani: la București este Nod Makerspace, la Timișoara Ambasada, la Iaşi Hubrica.

 

 

Citește mai departe
4 Comentarii

4 comentarii

  1. Ion Cohalm

    31/03/2018 at 22:39

    a) Englezisme gramada. Sa nu fie decat atat.
    b) Spatiul e idiot ales. Iti strepezeste imaginatia!
    c) Nimic legat de specificul orasului. O fi o banda de demontaj cultural?

  2. BOGDAN OLARU

    01/04/2018 at 00:40

    Stimate domn jurnalist! De unde ați tras dvs. concluzia ca „au fost trase obloanele de mai mulți ani?” Macar aveti idee cam de câți? Pentru că dacă nu știați atunci aflați că fosta „Timpuri Noi”, sau TINO ( cu majuscule pentru cei care habar n-au ce vorbesc sau scriu) – este probabil singura din țară care si-a pastrat profilul încă din timpuri care nu prevesteau nici macar venirea comunistilor la puterere. Ca informație pentru dvs domnule jurnalist ( sau mai bine zis „de știri făcătoriu” ) nici măcar fostul CIBO – situat putin mai sus de numărul 66 pe ” Cuza Voda” -desi e cam aceeasi strada – nu a rămas în picioare. Si in timp ce se amenaja hala cu pricina pentru interesantul proiect pe care il descrieti se intra pe o poarta păzită a unei fabrici care încă functioneaza pe acelasi profil încă de prin una mie opt sute si ceva – lucru la limita imposibilului de făcut în România contemporană. Asa ca v-as ruga din suflet înainte să faceți niște afirmatii sa le verificați. Sunt convins ca articolul dvs. nu a fost scris pentru a prezenta activitatea fabricii TINO ( fosta Timpuri Noi într-adevăr) dar nici sa faceti o introducere fara sa aveti cea mai mică idee despre locul unde se va desfășura frumosul dvs. proiect căruia îi doresc sincer viata cat mai lunga si sa nu ajunga in situatia sa ” tragă obloanele”.

  3. Adriana

    02/04/2018 at 10:50

    Freelancer, maker etc….chiar nu mai aveti nici o mila de limba noastra ? Nu mai aveti rusine nu mai aveti coloana vertebrala. Infestati limba cu anglicisme, o bastardizati cu totul, nu mai aveti principii, nu mai aveti morala! Daca economia a fost complet distrusa, invatamantul si sanatatea la fel, hai sa facem sa dispara si limba in care ne-am nascut.

  4. Horațiu

    03/04/2018 at 01:31

    Cred că adevărata „bastardizare” este aruncarea cu ură, sau „hate” cum zicem noi, tinerii „ignoranți, fără principii sau morală”, într-o direcție în care pare să se fi investit contrariul. Vă rog să nu luați în seamă astfel de personaje. Nu vă veți întâlni niciodată cu ele oricum, sunt mult prea ocupate: Antena 3 emite non-stop.

    Vă admir inițiativa și eforturile depuse. Deși vin dintr-un mediu mult mai pragmatic decât target-ul vostru, îmi doresc să ajung pe la voi – it’s all about balance :).

    Numai bine!

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending