Junii Braşovului, propuși pentru a deveni brand național

Prezent duminică la Brașov, ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a declarat impresionat de Parada Junilor și a promis că va participa va participa la eveniment și în anii următori.  „Am venit special la acest eveniment, la invitaţia primarului Braşovului şi a colegului meu de partid Marius Dunca. Este pentru prima dată când particip, dar nu o sa lipsesc la ediţiile viitoare. Mă bucură foarte mult faptul că acest eveniment a adus atât de mulţi turişti. Le recomand tuturor turiştilor să vină îl urmărească. Parada junilor îmbină tradiţiile, cultura Braşovului şi arată frumuseţile şi obiceiurile nu doar ale braşovenilor, ci ale întregii Românii”, a declarat ministrul. 
 
De asemenea, reprezentantul Guvernului a vizitat şi Centrul de Informare Turistică din Casa Junilor, despre care a spus că l-a impresionat: „Este unul dintre cele mai bine organizate şi printre cele mai aspectuase pe care le-am văzut până acum. De asemenea, oamenii sunt bine instruiţi și ştiu să îndrume turiştii spre toate locurile frumoase pe care Braşovul le oferă”. 
 
Pe de altă parte, Bogdan Trif a afirmat că s-a întâlnit cu primarul din Bran, localitate care, a precizat ministrul, deţine un record: „Este cea mai vizitată comună din România. Numai anul trecut au fost peste 1,2 milioane de vizitatori, ceea ce este încurajator. Cu siguranță va găsi un sprijin în Ministerul Turismului pentru acest sector în localitate”. 
 

Junii, admirați și de turiști din Canada 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a afirmat că, de la an la an, acest eveniment este tot mai căutat de turiști: „M-am întâlnit cu cineva din Canada, care a venit special pentru acest eveniment. Mă bucur că și în acest an am reuşit să le oferim  brașovenilor și turiștilor  un eveniment frumos și le mulțumim junilor din cele 7 grupuri, pentru că ei sunt ei sunt principalii actori. Sperăm ca și în anii următori turiştii să revină cu plăcere la acest eveniment”. 
 
De asemenea, primarul a precizat că „Parada Junilor ar putea fi inclusă într-un program al Ministerului Turismului. Cred că ar putea deveni o parte a brandului naţional, care să ne reprezinte şi să fie un motiv de mândrie pentru noi. Junii ar putea fi prezenţi la foarte multe evenimente în străinătate, iar Ministerul Turismului ar putea să facă acest lucru”. 
 
Prezent la paradă,  prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, i-a mulțumit ministrului turismului că a dat curs invitației de a participa la această sărbătoare, despre care a spus că „este singurul eveniment «ţărănesc», aş putea spune, care se desfăşoară într-un mare oraş. Sunt braşovean, născut şi crescut aici şi sunt extrem de mândru pentru ceea ce am văzut. Le mulţumesc junilor,  pentru că duc tradiţia mai departe, iar identitatea noastră, a brașovenilor, se transmite din generație în generație”. 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.