Connect with us

Stiri Brasov

Pianul călător revine la Brașov, în 15 aprilie

Published

on

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

Totul a început în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii.

În fond, dacă s-a putut în 1846, atunci când prolificul compozitor și pianist Franz Liszt străbătea Muntenia, Moldova și Transilvania, viitoarea Românie de astăzi, alături de pianul său, de ce nu s-ar putea acum? Doar pentru că avem falsa senzaţie că nu mai este cazul? Concertele oferite atunci de Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu entuziasm. Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine. Multe dintre concertele acestui turneu au avut şi caracter umanitar, pianistul donând onorariul în scopul înfiinţării unor şcoli, sau pentru a fi împărţiţi banii săracilor.

În 2018, anul Centenarului României, a venit momentul unui binemeritat „Best of”, turneu în care Horia Mihail şi prietenul său, Pianul Călător, ne invită să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonata „Alla turca” de Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014, sau la fel de celebra Sonata lunii de Beethoven, din turneul anului 2013 – dar şi o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, Kinderszenen de Schumann. În final, surpriza vine cu Rapsodia Română nr. 1, în transcripţia pentru pian a lui George Enescu însuşi.

Programul turneului:

  • Luni, 9 Aprilie, ora 19 – Arad, Teatrul Ioan Slavici
  • Marţi, 10 Aprilie, ora 19 – Oradea, Sala Filarmonicii
  • Miercuri, 11 Aprilie, ora 19, Alba Iulia, Casa de Cultură
  • Joi, 12 Aprilie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte
  • Vineri, 13 Aprilie, ora 19 – Sf. Gheorghe, Centrul de cultură Arcuș
  • Duminică, 15 aprilie, ora 19 – Brașov, Sala Patria
  • Miercuri, 18 Aprilie, ora 19 – Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu
  • Joi, 19 Aprilie, ora 19 – Roman, Casa de cultură
  • Vineri, 20 Aprilie, ora 19 – Suceava, Teatrul Matei Vișniec
  • Sâmbătă, 21 Aprilie, ora 19 – Tecuci, Ateneu
  • Duminică, 22 Aprilie, ora 19 – Slatina, Centrul Cultural Eugen Ionescu
  • Miercuri, 25 Aprilie, ora 19 – București, Sala Radio
  • Joi, 26 Aprilie, ora 19 – Caracal, Teatrul Național
  • Vineri, 27 Aprilie, ora 19 – Pitești, Centrul Multifuncțional
  • Sâmbătă, 28 Aprilie, ora 18 – Timișoara, Sala Capitol
  • Joi, 3 Mai, ora 19 – Tulcea, Teatrul Jean Bart
  • Vineri, 4 Mai, ora 19 – București, Sala Teatrelli
  • Marţi, 8 Mai, ora 19 – Bistrița, Sinagoga


     

Program muzical

  • W. A. Mozart: Sonata nr. 11 în la major, KV 331/300i, Alla turca
  • L. van Beethoven: Sonata nr. 14, op. 27 nr. 2 în do diez minor – Sonata lunii
  • R. Schumann: Kinderszenen, op. 15
  • G. Enescu: Rapsodia I (prelucrare de G. Enescu).

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Stiri Brasov

Maraton de caricaturi, în weekend, la Coresi

Published

on

În acest weekend, Cartier Coresi din Brașov devine punctul de întâlnire al comunității, într-un eveniment dedicat artei, bunei dispoziții și timpului petrecut împreună.

Piața cu Copaci se transformă, sâmbătă și duminică, între orele 15:00 și 18:00, într-un spațiu al zâmbetelor și al creativității, odată cu sosirea cunoscutului caricaturist Adrian Bighei. Artistul îi invită pe brașoveni la un maraton de caricaturi gratuite, oferind familiilor, cuplurilor și grupurilor de prieteni ocazia de a pleca acasă cu un portret personalizat și o amintire aparte.

Evenimentul face parte din atmosfera specială a lunii februarie, dedicată iubirii și apropierii primăverii. În paralel, Târgul de Primăvară completează experiența cu idei inspirate pentru Dragobete și Mărțișor: cadouri autentice, creații locale și surprize care pun în valoare spiritul comunității.

Continue Reading

Trending