Ramai la curent!

Sport

Junioarele III ale Coronei Brașov încep lupta pentru medalie la turneul final

Publicat

in

Pentru al şaselea an consecutiv, echipa de junioare III de la Corona Brașov, antrenată de Mihaela Seifer Ciobotaru şi Eugen Ciulei, este calificată la turneul final campionatului naţional de junioare, şi se va bate de miercuri până duminică, la Sfântu Gheorghe, pentru o medalie.  Junioarele III ale Coronei au 31 de victorii și o singură înfrângere în sezonul regulat și la turneul semifinal, iar în ultimul act al sezonului se va duela, în grupa B, cu CSȘ Bacău, Gr. Șc. Energetic Râmnicu Vâlcea și CSȘ Drobeta Turnu Severin.


Chiar dacă a terminat campionatul fără înfrângere, şi a fost învinsă o singură dată la turneul semifinal, antrenoarea Coronei a declarat că nu se gândeşte la medalie în acest moment ci ca va face acest lucru doar când se va afla în ultima fază a turneului. „Aşa m-am obişnuit şi aşa voi face şi acum. Cel mai important lucru pentru mine, la acest turneu final, este meciul pe care o să îl am în faţă zi de zi. Normal că toate echipele care s-au calificat la turneul final îşi doresc medalie, dar nu vreau să mă gândesc doar la medalie şi să scăpăm din vedere paşii pe care trebuie să îi urmăm până ajungem acolo. Normal că simţim presiune, normal că sunt şi emoţii mari dar vom face totul pentru a le transforma în emoţii constructive. Avem o echipă tare frumoasă şi sper foarte tare ca fetele să termine acest campionat aşa cum ştiu eu că îşi doresc”, a spus Mihaela Seifer Ciobotaru.  

Junioarele III ale Coronei sunt în Grupa B a turneului de la Sfântu Gheorghe şi vor juca alături de CSȘ Bacău,  Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea și CSȘ Drobeta Turnu Severin. În grupa A sunt CSM București, Pegasus Târgu Mureș Chimia Râmniu Vâlcea și CSȘ 2 Baia Mare. Primele două  echipe din fiecare grupă se vor califica în semifinalele competiției.

Tot de la Corona Braşov echipa de junioare II, antrenată  de Vasile Curiţeanu şi Eugen Ciulei este calificată la turneul semifinal de la Mediaş  şi echipele de J4 şi J5, antrenate de Mihaela Adam calificate la turneele semifinale care vor avea loc Braşov, respectiv Baia Mare.

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Cotidian

        Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

        Publicat

        in

        Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

        Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

        Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

        Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

        Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

        Citește mai departe

        Sport

        Semimaraton Brașov, start din Centrul vechi, sâmbătă

        Publicat

        in

        Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. 

        La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele trei probe: Semimaraton 21 km, Cros 10 km și Crosul Liceenilor 10 km. Traseele au ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școala Românească și continuă pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului. vechea cariera de piatră din Poiana Brașov, șaua Tîmpa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții vor ajunge în alergare. 

        Premiera la Brasov Semimaraton: Cursă pentru persoanele cu dizabilități

        Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi organizată o cursă pentru persoane cu dizabilități, pe un traseu special creat: Cursa BIMA, care are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități la activități sportive și comunitare. Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.

        120 de voluntari la Semimaraton Brașov

        La buna organizare a concursului vor contribui peste 120 de voluntari, majoritatea elevi si studenți ai liceelor si facultăților brașovene. Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani și produse. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment de tip pasta party, pentru a recompensa efortul tuturor participanților. Vă informăm că în ziua concursului, între orele 12-16, circulația va fi restricționată, parțial, în zona Piața Unirii și pe străzile adiacente. Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă, sa o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori in Piața Unirii, pentru a îi susține pe sportivi. 

        Citește mai departe

        Trending