FOTO. Poloiştii Coronei, pe podium la Cupa României!

Echipa de polo Corona Brașov a câştigat la diferenţă de scor, finala mică din Cupa României la polo seniori, şi a terminat competiţia pe locul trei. Echipa antrenată de Edward Andrei şi Florin Turcu a învins cu 7-2 (4-1, 1-0, 1-1, 1-0) pe Dinamo Bucureşti, la finalul unui meci foarte bun al braşovenilor.

Pentru Corona au marcat: Teohari Daniel – 2 goluri, Buică Radu – 1 gol, Călin Cristian – 1 gol, Buda Andrei – 1 gol, Alexandrescu Antonio – 1 gol, Fornea Stanislav – 1 gol.

În primul joc din Cupa României, poloiştii Coronei au trecut cu 14-10 (4-2, 3-2, 3-5, 4-1) de Sportul Studenţesc. Marcatori: Teohari Daniel – 5 goluri, Ianc Petru – 3 goluri, Buică Radu – 2 goluri, Călin Cristian – 2 goluri, Giuclea Bogdan – 1 gol, Rujan Dan – 1 gol. Într-una dintre semifinale, braşovenii au întâlnit puternica echipă a Stelei, în faţa căreia au pierdut cu scorul de 18-6.

La finalul competiţiei, antrenorul principal al echipei Corona Braşov, Edward Andrei, a declarat că este fericit că echipa a terminat pe podium Cupa României, semn că proiectul de la Braşov este unul frumos care dă roade.

„Sunt foarte fericit de această victorie din finala mică, deoarece proiectul nostru de a creşte campioni la Brașov cu echipa proprie, începe ușor ușor să dea roade prin această primă medalie de bronz cucerită la Cupa României, chiar in fața contracandidatei noastre, Dinamo București. Cu o singură înfrângere în fața echipei Steaua Bucureşti – campioana en titre si câștigătoarea ultimei ediții a Cupei României, din trei meciuri disputate, echipa noastră a reușit clasarea pe locul trei. Sper ca aceasta medalie de bronz cucerită la Cupa României sa fie un nou început pentru meciurile din Campionatul Național ce vor urma si sa repetăm aceeasi figură frumoasă si la sfârșitul sezonului competițional. Acest loc pe podium şi această medalie de bronz se datorează în special echipei care a înțeles că numai prin foarte multă muncă, sacrificii, disciplină si multă dăruire se pot obţine lauri. Au muncit, s au pregătit iar acum au fost răsplătiți! Suntem fericiţi şi sper să avem multe astfel de momente la Braşov”, a spus Edward Andrei.

La competiţia de la Bucureşti, antrenorul principal al echipei de seniori a Coronei, Edward Andrei, a primit un premiu din partea Federaţiei Române de Polo, el fiind răsplătit pentru întreaga carieră în care a adunat 401 selecții în echipa națională, pentru care a marcat 312 goluri.

Florin Turcu, coordonator al secţiei de polo de la Corona, a spus la rândul său, că este bucuros că prima victoria în faţa celor de la Dinamo din acest sezon, a coincis cu medalia de bronz din Cupa României.

„Sunt bucuros ca prima victorie din 2020 împotriva celor de la Dinamo București a coincis cu câștigarea medaliilor de bronz in Cupa României . Echipa noastră a făcut un joc tactic excelent in faza de apărare și diferența de pe tabela de marcaj ar fi putut fi mai mare dacă tinerii noștri jucatori erau mai concentrați la finalizare. Suntem foarte fericiţi că această echipă tânără, cu o medie de vârsta de 21 ani, începe să joace de la meci la meci, din ce in ce mai bine, rezultatul obținut fiind consecința firească a pregătirii bune din ultimele luni. Un prim obiectiv al sezonului a fost atins. De luni reluăm pregătirea pentru campionatul naţional – Superligă, cu ambiţie și hotărâre, mult mai motivați pentru că ne dorim să facem o figura frumoasa la sfârșitul sezonului competițional. Luna martie este dedicată in întregime Campionatelor Naționale de Juniori 1, 2 și 3, unde Corona are echipe participante la toate categoriile de vârstă. Ne preocupă foarte mult consolidarea și dezvoltarea echipelor de juniori, pentru că ei sunt viitorii componenți ai echipei de seniori. Suntem intr-un proces continuu de selectie, in această perioadă cei vizați fiind copiii născuți între 2009-2012. Aşadar, îi aşteptăm la bazin pe cei interesaţi să practice acest sport”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.