Pasajul nou de la Fartec are deja nevoie de reparații. Săptămâna viitoare, în unele nopți, se va circula pe un singur fir

Foto: Andrei Paul - Primăria Brașov

Având în vedere că au apărut gropile, pasajul nou de la Fartec, deschis în 3 noiembrie 2013, va intra săptămâna viitoare în reparații, pe sensul de intrare în oraș. Pentru a se asigura front de lucru muncitorilor, acest fir de circulație va fi închis, urmând ca traficul rutier să se desfășoare alternativ pe celălalt fir.

„Pentru a fi afectat cât mai puțin traficul rutier, restricția de circulație va fi valabilă numai noaptea. Pentru a intra în oraș, șoferii vor avea mai multe alternative: fie vor folosi merge deschis, pe care se va circula alternativ, fie vor folosi rutele alternative, respectiv strada Buzești sau pasajul Independenței”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Torcea. Acesta a precizat că nu a fost stabilit exact în ce nopți se va institui restricția de circulație, acestea urmând a fi anunțate ulterior.

Pentru realizarea noului pasaj de la Fartec, municipalitatea brașoveană a obținut o finanțare europeană  prin Programul Operaţional Regional – Polul de Creştere Braşov. Valoarea totală a investiției a fost de 13,4 milioane de lei, din care 2% a fost contribuţia municipalităţii braşovene. Lucrările au fost realizate de SC RECON SA în asociere cu SC Vectra SRL.

În mod normal, dacă reparațiile la vechiul pasaj  (Vezi detalii AICI )nu s-ar fi blocat în anul 2017, după ce au fost descoperite probleme mai grave decât se estimase inițial,  lucrările programate la pasajul nou ar fi avut un impact mult mai mic, având în vedere că din patru benzi de circulație, trei ar fi rămas deschise. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.