„Diversiunea” PSD Brașov. Țara arde, social-democrații brașoveni și-au adus aminte de monumente

După ce parlamentarii PSD de Brașov s-au ascuns practic, după votul pe Codul Penal din Parlament, anulând conferințele săptămânale de presă și orice întâlniri cu presa și cetățenii, social-democrații brașoveni au descoperit un subiect care, speră ei, mai poate reduce din presiunea pusă pe partid. 

Mai exact, printr-un comunicat de presă – cum altfel, grupul PSD din Consiliul Local a „constatat” că monumentele istorice ale Brașovului sunt în paragină. „Din cauza nepăsării Consiliului Județean. Pentru că această instituție este administratorul fortificațiilor din jurul orașului”, consideră ei. 

„Cu Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Graft, Consiliul Județean se laudă pe pagina sa de internet că le are în grijă, că le-a reabilitat în 2003-2007. Ba mai mult, pe unele, precum Bastionul Graft încă le mai exploatează, pentru că vizitarea se face contra-cost. Atunci de ce Turnul Negru, aflat la câteva zeci de metri de acesta, este închis? De ce scărilor, care erau din lemn le lipsesc multe trepte, astfel încât oricine trece pe acolo este în pericol?”, se arată în comunicatul amintit. 

Mai departe, consilierii locali ai PSD spun că „aflăm din presă că vicepreședintele Consiliului Județean dă vina pe Guvern, vinovatul de serviciu, că nu aprobă mai repede trecerea monumentelor istorice în grija Primăriei. Dar monumentele la cine au fost în ultimii ani? Cine ar fi trebuit să aibă grijă de ele?”. 

În final, Grupul PSD din Consiliul Local Brașov transmite pompos: „cerem Primăriei Brașov să someze Consiliul Județean să pună de urgență la punct monumentele. Urmează luna august, cu aflux important de turiști, care nu au ce să vadă din cauza nepăsării acestor oameni. Iar dacă administrația județeană nu mișcă un deget, cerem amendarea instituției!”. De altfel, acesta este o modalitate foarte veche de comunicare a PSD Brașov, care și-a făcut un obicei din a „solicita public” ceva… 

Proiectul hotărârii de Guvern, de două luni pe la ministere 

Solicitarea transmisă Primăriei prin intermediul presei vine în contextul în care proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov a fost finalizat de mult. Documentul a fost publicat și supus dezbaterii  publice pe site-ul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice încă din 20 aprilie, termenul limită  până la care se puteau transmite  propunerile fiind 30 aprilie (10 zile calendaristice de la data publicării proiectului). Practic, de două luni, proiectul este „uitat” prin sertarele Guvernului sau este pe undeva pe la vreun minister, în așteptarea unei semnături. 

Astfel că, dacă social-democrații brașoveni ar dori ceva mai mult decât să se mai „vadă în presă” pe un alt subiect decât justiția, ar putea foarte bine să „îi solicite public” secretarului de stat Lucian Pătrașcu, proaspăt plecat de la Consiliul Local Brașov, în noua sa poziție din Executiv să ia urma dosarului și să facă toate „demersurile necesare” aprobării horărârii de Guvern. 

Când nu e documentare…

Social-democrații au făcut o „dezvăluire senzațională”: Bastionul Graft este „exploatat” de Consiliul Județean Brașov, iar Turnul Negru sau Turnul Alb nu. Chiar dacă proiectul de hotărâre de Guvern este accesibil tuturor, aleșii locali nu au deschis documentul. Dacă o făceau, puteau observa că Bastionul Graft nu este pe lista obiectivelor care urmează să fie preluate de Primăria Brașov. 

În plus, consilierii locali social democrați puteau discuta cu colegii de partid din Consiliul Județean (unde s-a aprobat «radierea» turnurilor din Cartea Funciară), iar cu această ocazie ar fi aflat că administrația județeană are în proprietate o parte a Bastionului Graft, ceea ce îi permite să „îl exploateze”. 

Pe de altă parte, referitor la aceste monumente, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea,  a declarat că „Primăria așteptă modificarea anexei nr. 1 la HG nr. 972/2002 și apoi predarea imobilelor către municipalitatea. Noi am prevăzut în bugetul local suma de 200.000 lei, pentru demararea lucrărilor de reparații la aceste obiective”. 

 

 

4 Comentarii

  1. Acele turnuri din Brasov de pe aleile Dupa Ziduri si Dupa Ziduri 2 (sub Tampa) sunt lasate in paragina, din cauza acelui „ping-pong” intre consiliul local si Primarie, fapt pentru care si cetatuia este scoasa din circuitul turistic, fapt ce l-a revoltat si pe proprietarul paginii WORDPRESS despre catacombele Brasovului, ca dupa ce catacombele au fost „amenintate” cu inlocuirea lor cu un tunel rutier, nu au fost amenajate in vederea unui muzeu subteran ca Muzeul de Arheologie „Curtea Veche” din capitala sau ca catacombele de la Nurnberg, de la Capadochia, de la Malta etc.
    Langa Turnul Negru a ramas si scena AMURAL care e in paragina si ascundea gunoaie, noroc ca au venit tot voluntari sa curete de gunoaie zona, si tufele din fata turnului negru si grota de langa turn de sticle si gunoaie, scena a fost demolata de voluntari care au dus ramasitele de lemn fie in container, fie in spatele maternitatii fie in grota de langa turn, ca sa nu fie vazute de straini, mai ales ca voluntarii au lucrat pentru intampinarea festivalului CERBUL DE AUR si nu au mai vrut sa mai fie publicate reclamatii ca si articolul negativ dat de artista Cindy Lauper, motiv pentru care datoria lor era sa igienizeze zona Dupa Ziduri care e acum frecventata ziua de turistii straini.
    Turnul alb are acum scara de lemn inpracticabila din cauza „surparii” podelei din scanduri

  2. Da! E pacat, de monumentele istorice, doar ca Brasovenii si in special edilii sunt ignoranti. Eu ca voluntar am curatat cu echipa aleea „Dupa Ziduri” si in 2015 dar si acum zona turnului negru cand am vazut multe gunoaie sub scena dezafectata din pefeleu si scanduri, si multe sticle aruncate si chiar o papusa sinistra in grota de langa turn, inca multe in galeria mica cu doua intrari fara retele de alte tunele, si pubele distruse, si pentru ca se apropie festivalul „Cerbul de Aur” si vor veni ca vizitatori si rudele cantaretilor in vizita, pentru preintampinare, am inceput curatarea de gunoaie, si efectiv demolarea acelei scene, lemnele care nu au incaput in container, le-am depozitat pana in iarna in padurea din spatele maternitatii, si in grota aceea in locul gunoaielor intr-o galerie care se infunda, pentru a nu fi vazute de vizitatori. Gunoaiele din sticla, plastic, haine si paturi a le oamenilor strazii care dormeau in buncar acu 20 ani le-am dun in pubelele din aleea principala.
    In rest am auzit ca mai are Brasovul multe tunele ascunse sub zona Piata Sfatului – Republicii care sunt sigilate si tinute „Top secret” de catre edili, acelea daca ar fi exploatate are suplimenta numarul de turisti, dar ce sa fac cu edilii incompetenti

  3. Asa este.
    Voluntarii sunt aproapre gata. Din scena aia mai sunt doar cateva surcele stivuite si chiar un lampadar stricat ce asteapta sa fie transportate de salubritate. Cateva paluri si scanduri mai sunt langa intrarea din stanga in buncar.
    Am verificat si grota si tufele din fata turnului, acum nu mai sunt decat putine gunoaie, mai trebuie sa curete dar nu mult pe acolo voluntarii. Bine ca nu mai sunt zdrente ale oamenilor strazii decat in gaura infundata de sub drumul care duce la turnul alb la cararea ce duce la luminatorul catacombelor, si in padurea din spatele bibliotecii unde edilii nu au fost in stare sa tunda arbustii, singurele locuri din zona frecventate de oamenii strazii. Buncarul de langa turnul negru are depozitate intr-adevar resturi de lemn de la fosta scena AMURAL intr-o fundatura, puse in locul gunoaielor. Astept ca edilii sa reabiliteze odata si rampele la turnuri la turnul alb, la bastionul curelarilor si la turnul artelor, daca nu o fac ii voi contacta cam pe 15 August de dragul festivalului „Cerbul de Aur”.

  4. Rampele de la turnuri sunt chiar reabilitate pe ambele alei de dupa zidurile Cetatii Brasov. Doar fostul centru de agrement de sub Tampa este in paragina ca victima a acelui „Ping-Pong” a autoritatilor locale si a proceselor interminabile a litigiului judecatoresc. Catacombele de pe Dupa Ziduri au functionat ca muzeu si astept sa fie redeschise. Pacat ca AMURAL si „Cerbul De Aur” nu se mai tin, macar sa se tina festivalul MASSIF in Poiana Brasov ca un UNTOLD miniaturizat ca si festivalul din stadionul Craiovei.
    Multe constructii ascunse sunt secrete in Brasov. Eu am reusit sa dezvalui cateva: Beciul tehnic de sub fantana arteziana din Piata Sfatului dezvaluit de muncitorii ce lucrau la mentenanta fantanii; reteaua de tunele de sub Biserica Sf. Martin unde eu de abia am reusit sa ajung acolo deoarece eram obligat sa escaladez un garaj inalt de 2,2 metri destul de dificil si cu grija sa nu deranjez locatarii din zona, unde tunelul are 2 camere subterane si multe cotloane si mai are o iesire pe Str. De Mijloc nr. 20 sigilata de locatari; un bunker grota in curtea fabricii abandonate dintre Str. Memorandului si Str. Carierei, care din pacate a fost astupat de proprietarul terenului fabricii care este inca proprietate privata pentru a nu intra boschetarii sa doarma acolo; pe sub drumul forestier din zona „Panselelor” ce duce la Noua am gasit intamplator o grota care are 2 camere subterane si mai are inca 3 iesiri, una tot jos si alte doua iesiri deasupra drumului mai sus in padure din care una e surpata; In Poiana Brasov la capatul Lacului Miorita inspre Sura Dacilor e un canal prabusit cu un tunel ce duce la tevile din padure de langa Partia Sticlariei, si o grota adanca in care nu am putut sa cobor ca era inundata si avea prag de 3 metri, parea cam periculos pe acolo, dar oricum dupa 3 luni golul subteran a fost inundat integral de apele menajere; Pe sub blocurile de pe Str. Fagetului exista un bunker ca si pe Dupa Ziduri care este modernizat sa nu mai fie grota deloc ci o pivnita de caramida si ce are intrare intr-o curte a casei de pe str. Lunga langa fosta scoala germana, acolo nu am avut curajul sa cobor pe put in jos ca sa nu fie proprietate privata sa fiu luat la rost; In spatele sediului AJOFM din Livada Postei e o grota cu arc de caramida la intrare dar care e astupat cu un dop masiv de pamant adus din afara, exact cum a fost sigilat si tunelul de pe Str. Lanului care a fost surpat intentionat pentru a deveni inaccesibil; In curtea Liceului de Muzica exista o retea de tunele sapate in stanca dar care serveau ca adapost de aparare civila, dar nu se poate patrunde in ele fiind proprietate privata.

Dă-i un răspuns lui Alex Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.