Ingineria Calculatoarelor și Psihologia, cele mai căutate facultăți ale Universității Transilvania, după primele trei zile de înscrieri

Cele mai cea mai căutate facultăți ale Universității Transilvania sunt în acest moment, cea de Inginerie Electronică și Știința Calculatoarelor și cea de Psihologie și Științele Educației. În top este și Facultatea de Drept. Înscrierile la facultățile Universității Transilvania au încheput pe 9 iulie și se vor închide pe 13 iulie. 

În primele zile de înscrieri, și-au depus dosarul 3126 de absolvenți de liceu, care aspiră la un loc la programele de licență, la zi, la una dintre facultățile Universității Transilvania. 297 s-au înscris la programe de licență la învățământ la distanță sau frecvență redusă, iar 557 la programele de master.

Primele trei programe de studiu cu cei mai mulți înscriși cu prima opțiune la acel program, în funcție de numărul de candidați raportat la numărul total de locuri bugetate și cu taxă sunt:

  • Psihologie  – 1,73/loc;
  • Calculatoare – 1,96/locc;
  • Informatică aplicată – 2,33/loc

Primele trei programe cu cei mai mulți candidați pe loc bugetat (înscriși cu prima opțiune la acel program) sunt:

  • Psihologie – 6,41 candidați/loc bugetat;
  • Drept – 4,64/loc bugetat;
  • Comunicare și relații publice – 4,35/loc bugetat.

Primele 3 programe de studiu cu cei mai mulți candidați înscriși cu prima opțiune la acel program (în funcție de numărul de candidați) sunt: 

  • Drept (204);
  • Informatică aplicată (175);
  • Psihologie (173);

După 3 zile de înscrieri, facultățile care au atras cei mai mulți candidați sunt:

  1. Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor – 495 de locuri – 422 de candidați înscriși;
  2. Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor –610 locuri – 404 candidați;
  3. Facultatea de Matematică Informatică –275 de locuri – 363 candidați;
  4. Facultatea de Psihologie și Științele Educației – 280 de locuri – 262 de candidați;
  5. Facultatea de Sociologie și Comunicare – 435 de locuri – 246 de candidați;
  6. Facultatea de Drept – 300 de locuri – 204 candidați;
  7. Facultatea de Inginerie Mecanică – 420 de locuri – 192 de candidați;
  8. Facultatea de Litere – 520 de locuri – 188 de candidați;
  9. Facultatea de Medicină – 330 de locuri – 157 candidați;
  10. Facultatea de Alimentație și Turism – 315 locuri – 166 candidați

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.