FOTO&VIDEO. Protest la Braşov, după votul modificării codurilor penale. „Plimbare“ pe trecerea de pietoni

Brașovenii au ales miercuri o modalitate inedită de protest, după ce Camera Deputaților a aprobat modificarea Codului Penal. Protestatarii din Brașov au ales să treacă regulamentar strada, într-o perioadă în care traficul era intens.  

 Câţiva zeci de tineri din Brașov au preluat „modelul din Armenia” privind protestele. Mai exact, după ora 17.30, la o oră cu trafic crescut în zona centrală a oraşului, aproximativ 40 de oameni au început să treacă foarte încet pe trecerea de pietoni de la Teatrul Sică Alexandrescu, paralizând practic circulaţia de pe Bulevardul Eroilor. În aproximativ 10 minute, şirul de maşini a crescut din ce în ce mai mult, ajungând, de la Teatrul Sică Alexandrescu până la Modarom.  Majoritatea şoferilor au înţeles protestul tinerilor şi au aşteptat terminarea lui. 

 După aproximativ zece minute, oamenii s-au mutat la trecerea de pietoni de pe Iuliu Maniu, de la SIF Transilvania, unde scenariul s-a repetat: oameni pe trecerea de pietoni, mașini așteptând. 

„Oamenii vor să renunţe la modificările codurilor penale. Oamenii vor ca angajaţii statului care au comis abuz în serviciu să plătească pentru fapta lor şi sa plece din administraţie sau de la guvernare”, au spus participanţii. 

Update – 20.15: Numărul participanților la protest a ajuns la aproximativ 200. Aceștia și-au continuat drumul, făcând aceleași treceri foarte lente și repetate și pe alte zebre, pe Bulevardul Eroilor, la intersecția cu Agrișelor, la Ceasu Rău și la Onix. 

Intersecție blocată în Brașov.

Publicată de Cătălin Chiciudean pe Miercuri, 4 Iulie 2018

 

Grupul de protestatari s-a îndreptat apoi spre intersecția str. 13 Decembrie cu str. Aurel Vlaicu, unde, de asemenea, sunt treceri de pietoni nesemaforizate.

Sursa foto: Reactiv Braşov

Au urmat trecerile de pietoni de la „Primăria nouă”, din Centrul Civic. 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege PSD-ALDE de modificare a Codului Penal, după o procedură accelerată în Parlament. Votul a fost unul la limită și cu emoții pentru cei de la PSD, având în vedere că absentau 9 deputați social-democrați și ALDE, iar UDMR s-au abținut, nefiind de acord cu abrogarea neglijenței în serviciu și cu forma articolului privind abuzul în serviciu. Au fost 167 voturi “pentru”, iar necesare erau 165.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.