Un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un accident cu victime, în această seară, pe strada Constantin Dobrogeanu – Gherea. Accidentul a avut loc în jurul orei 19.00, conducătorul auto fugind de la locul accindentului. El a fost depistat câteva minute mai târziu, când polițiștii au stabilit că avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii spun că șoferul, un tânăr în vârstă de 28 de ani, se deplasa dinspre Centrul Orașului spre Răcădău, pe strada Constantin Dobrogeanu-Ghgerea, când în curba din dreptul imobilului cu nr. 17 a pierdut constrolul mașinii, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus regulamentar, proiectându-l în mașina din spatele său.
„Din accident a rezultat vătămarea conducătoarei auto și a doi pasageri din autorurismul lovit frontal de mașina care a pătruns pe contrasens. Aceștia au fost tranportați la spital pentru îngrijiri. Șoferul de 28 ani a părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior de polițiști. La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,81 mg/l. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează