Ramai la curent!

Cotidian

Cel puțin 5.800 de brașoveni, așteptați în 15 septembrie la „Let’s Do It, Romania!”

Publicat

in

Asociația Tot Mai Verde din Brașov implementează la nivelul județului Brașov proiectul „Let’s Do It, Romania!”, cea mai mare acțiune de ecologizare din România. Pentru ziua de 15 septembrie, organizatorii își propun ca în fiecare localitate să lucreze la curățenie cel puțin 100 de voluntari.  Practic, numai din județul Brașov sunt așteptați de participe 5.800 de voluntari. 

Proiectul a fost prezentat joi într-o conferință de presă la care au participat Tóásó Imelda, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, și Iulian Dudiță, președintele Asociației Tot Mai Verde Brașov, alături de prefectul Marian Rasaliu, Ciprian Băncilă, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Mircea Paraschiv, șeful Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, Horia Stancu, șeful Secției Drumuri Naționale Brașov din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, și oficiali ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO MEDIU în domeniul salubrizării localităților din județul Brașov, dar și ai sponsorului principal, cu toți reprezentând instituții care s-au alăturat proiectului.

Având în vedere anvergura acestui proiect și angajarea civică pe care o dezvoltă la nivelul societății românești, Consiliul Județean Brașov, în calitate de partener al Asociației Tot Mai Verde Brașov, a transmis tuturor primăriilor din județ invitația de a colabora la organizarea și desfășurarea proiectului „Let’s Do It, Romania!” pe întreg teritoriul județului nostru.

În România, campania „Let’s Do It” s-a desfășurat prima data în anul 2010, iar de atunci a implicat peste 1.400.000 de voluntari în acțiuni de curățenie națională, fiind adunate din mediul înconjurător 18.000 tone de deșeuri.

 

Programul campaniei din 15 septembrie: 

  • orele 8:00 – 9:00 Înregistrarea, verificarea, echiparea voluntarilor cu saci și mănuși;
  • orele 9:00 – 14:00 Activitatea de strâns deșeuri de către voluntari;
  • orele 14:00 – 17:00 Ridicarea sacilor cu deșeuri și transportul lor către bazele de stocare, în vederea valorificării corespunzătoare a acestora.

 

Gunoaiele pot fi găsite pe aplicația World Cleanup

La nivelul societății civile, 56 de organizații neguvernamentale și grupuri civice din România, reunind zeci de mii de copii, tineri și adulți implicați și sute de mii de beneficiari și-au asumat împreună susținerea Zilei de Curățenie Națională, prin memorandumul semnat în luna iulie.

Voluntarii mobilizați pe 15 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil World Cleanup. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay.

Partenerii instituționali în România sunt Ministerul Mediului, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Jandarmeria Română, Administrația Națională a Penitenciarelor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și Asociația Municipiilor din România.

Conform statisticilor un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat.

România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.

„În cadrul Consiliului Județean Brașov înțelegem că problema deșeurilor nu se poate rezolva într-o singură zi. În același timp, înțelegem importanța conștientizării populației și a implicării civice în rezolvarea problemei, tocmai de aceea am sprijinit Asociația Tot Mai Verde Brașov în acest proiect. Consiliul Județean Brașov a demarat pregătirea proiectului «Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov» pentru care procedura de achiziție a serviciilor de consultanță este finalizată. Pentru finanțarea acestui proiect vom accesa fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 3, Obiectiv Specific 3.1. Dezvoltarea Infrastructurii Integrate de Management al Deșeurilor. În paralel cu aceste demersuri, Consiliul Județean Brașov, printr-o hotărâre a plenului, a alocat fonduri unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află depozite de deșeuri menajere neconforme, în vederea demarării procedurilor premergătoare închiderii: reglementarea situațiilor juridice ale amplasamentelor, realizarea studiilor de fezabilitate, obținerea avizelor și acordului de mediu. În acest moment, pentru cinci depozite a fost deja obținut acordul de mediu”, a declarat Tóásó Imelda, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

 

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Cotidian

Nemulțumire la Hălchiu. Peste 600 de locuitori cer interzicerea traficului greu de tranzit pe drumul județean care trece prin localitate

Publicat

in

Proiectul „Ocolitoarei mari” a municipiului Brașov implementat de Consiliul Județean Brașov a stârnit nemulțumirea unor locuitori din Hălchiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov va moderniza o rețea de drumuri județene care vor putea fi folosite pentru ocolirea municipiului Brașov. Însă, problema ridicată de locuitorii din Hălchiu este drumul trece prin localitate și, după ce va fi utilizat de mai multe vehicule grele decât în prezent, problemele existente deja se vor agrava.

De altfel, în timpul dezbaterii publice a bugetului județului Brașov, un locuitori din Hălchiu a anunțat că a depus la Registratura Consiliului Județean Brașov o petiție semnată de 603 persoane, prin care sunt solcitate mai multe măsuri.

Camioane grele la 1,2 metri de case

„Sunt case aflate la 1,2 – 1,5 metri de drum, iar programul de acordare a permiselor de liberă trecere (contra cost – n.red) nu rezolvă problema. Trebuie să ne gândim la oameni, nu doar la transportatori”, a declarat cetățeanul.

El a precizat că, prin această petiție, sunt propuse mai multe măsuri, inclusiv includerea în proiectul de modernizare a unor lucrări suplimentare, pentru realizarea cărora să fie prevăzute sume în bugetul Consiliului Județean pe anul 2026.

Ce au propus locuitorii:

– Interzicerea traficului greu, de tranzit;

– Permisele de Liberă Trecere să fe acordate doar pentru riverani (cu un număr limitat de permise gratuite) și pentru vehiculele care descarcă sau încarcă în Hălchiu;

– Amenajarea unor treceri de pietoni inteligente (cu semafoare care trec pe roșu când este depășită viteza legală) cu iluminare suplimentară;

– Realizarea unei variante ocolitoare, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin sat.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a a declarat că propunerile vor fi analizate.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Valoarea totală a proiectului est estimată la 268.562.183 lei, fără TVA, iar în acest an ar putea începe lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salariile „la vedere” devin noua regulă pe piața muncii. Aproape jumătate dintre joburile din România afișează deja venitul oferit

Aproape 45% dintre joburile publicate în România afișează deja salariul oferit, cu o lună înainte ca transparența salarială să devină obligatorie prin legislația europeană. Cele mai transparente sunt joburile entry-level, în timp ce pozițiile de management rămân aproape complet opace.

Publicat

in

Cu doar o lună înainte ca obligația afișării salariului în anunțurile de angajare să intre în legislația românească, aproape jumătate dintre joburile publicate online includ deja informații despre venit.

Datele publicate de eJobs România arată că aproximativ 8.000 de locuri de muncă active pe platformă au salariul afișat, adică 45% din totalul anunțurilor disponibile. Procentul este cu aproape 10% mai mare față de ultimele luni și marchează cea mai mare creștere a nivelului de transparență salarială din ultimii ani. După o perioadă de stagnare la aproximativ 35%, angajatorii au început să publice tot mai des salariile oferite, pe fondul pregătirilor pentru transpunerea directivei europene privind transparența salarială, care va deveni obligatorie și în România din luna iunie.

Cele mai deschise domenii în privința salariilor sunt retailul, serviciile, turismul, industria alimentară, transporturile, logistica și call-center-ele. La polul opus se află industriile în care salariile continuă să fie negociate mai discret: energie, IT, telecom, automotive și sănătate.

Joburile entry-level sunt cele mai transparente

Diferențele sunt și mai evidente atunci când vine vorba despre experiența candidaților. Joburile entry-level sunt cele mai transparente, 35,5% dintre anunțuri afișând salariul oferit. Pentru pozițiile care nu cer experiență, procentul este de 23%.

În schimb, pe măsură ce crește nivelul de senioritate, transparența scade drastic. Doar 18,6% dintre joburile mid-level afișează salariul, în timp ce la pozițiile senior procentul coboară la 6,4%. În cazul managerilor, doar 0,5% dintre anunțuri includ venitul oferit.

Reprezentanții platformei explică diferențele prin faptul că joburile entry-level au grile salariale mai apropiate între companii, în timp ce pentru specialiști și manageri apar variații importante în funcție de industrie, experiență și strategia fiecărui angajator.

Anunțurile cu salariul „la vedere” atrag mai multe aplicații

Potrivit eJobs, anunțurile care includ salariul generează cu până la 40% mai multe aplicări decât cele fără informații despre venit, semn că transparența salarială devine un criteriu decisiv pentru candidați.

Fenomenul este vizibil și în cazul joburilor externe. Aproape 10% dintre anunțurile publicate în prezent sunt pentru locuri de muncă din afara țării, iar tot mai mulți angajatori aleg să afișeze direct salariul pentru a atrage rapid candidați.

În acest moment, peste 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro, iar alte aproximativ 5.000 pe platforma iajob.ro, destinată candidaților care vor să se angajeze rapid, fără CV și fără proceduri complicate de recrutare.

Citește mai departe

Trending