Ramai la curent!

Cotidian

Începe a doua sesiune de atribuire a locurilor de parcare din Brașov. Prima licitație va fi pentru cartierul Astra I

Publicat

in

De astăzi, brașovenii care nu au încă un loc de parcare lângă casă vor putea să obțină unul în cadrul celei de-a doua procedură de atribuire a locurile din parcările rezidențiale, ce se vor desfășura la Primăria Brașov. Prima procedură va fi astăzi, începând cu ora 10.00, fiind vizate 204 de locuri din parcările rezidențiale din cartierul Astra II (între Calea București și calea ferată)  și cele de pe Drumul Cernatului.

Această sesiune de reatribuire se va desfășura în perioada 16 aprilie – 5 noiembrie, iar procedurile se vor desfășura în fiecare zi de luni, la Primăria Brașov, începând cu ora 10.00.

La nivelul municipiului Brașov sunt în jur de 45.000 de locuri de parcare, dintre care 35.646 sunt atribuite, unele contra cost, iar altele gratuit. (1.346 persoanelor cu dizabilități și 131 beneficiarilor legilor speciale, printre care sunt veteranii de război sau foștilor deținuți politic).

În prima sesiune din acest an, care a început în 16 aprilie și s-a încheiat în 25 iunie s-au atribuit, în total, 1.282 de locuri de parcare.

Pentru unele dintre ele, chiriașii au plătit sumele stabilite prin hotărâre de Consiliu Local (132 lei /an sau 144 lei /an), dar pentru alele s-a ajuns la licitație.

Astfel, în zona Astra I, în zona Neptun – Zizin, un loc a ajuns la de 500 lei /an, unul la 400 lei/an, iar pentru alt loc a fost achitată suma de 200 lei/an. În zona Saturn, pentru un loc s-a plătit 400 lei, iar pentru altul – 320 lei. Pe strada Cometei, un loc a fost atribuit pentru 300 lei.

Programul  procedurilor de atribuire

17 septembrie – Astra I, Drumul Cernatului;

24 septembrie – Astra II

1 octombrie – Florilor, Craiter, Scriitorilor

7 octombrie – Centrul Nou I, Noua – Dârste

15 octombrie – Centrul Nou II, Schei, Zona istorică

22 octombrie – Tractorul, Posada, Codrul Cosminului , Tudor Vladimirescu

 29 octombrie- Triaj, Timiş-Triaj (doar nr.20), Fundătura Hărmanului, Bartolomeu

 5 noiembrie – Valea Cetăţii: fără Bulevardul Muncii numerele 22A, 24

 

 

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending