Ramai la curent!

Cotidian

#OameniNoi. Brașovul, chemat să semneze pentru reforma electorală în România

Publicat

in

Inițiativa cetățenească „Oameni noi în politică“ a fost lansată oficial și la Brașov, vineri în prezența reprezentanților ONG-urilor și partidelor care o susțin. 

Inițiativa #OameniNoi este susținută, la nivel național, de 26 de organizații civice și de 4 partide politice noi, respectiv USR, RO+, PACT și POL, şi are ca scop reformarea legilor electorale în sensul asigurării corectitudinii alegerilor, a unei reprezentări politice corecte, a legitimității aleșilor, a unei mai bune reprezentări politice a cetățenilor din diaspora, a ușurării înființării partidelor noi și a accesului facil al acestora la viața politică.

În județul Brașov, acest proiect este susținut de trei organizații civice, Brașovul Civic, Platforma România 100 și Reactiv Brașov, și de două partide politice, Mișcarea România Împreună/ RO+  și Uniunea Salvați România – USR.

Pentru ca inițiativa să ajungă în Parlament, trebuie strânse cel puțin 100.000 de semnături în 6 luni, din cel puțin 11 județe și Municipiul București. 

Inițiativa propune 7 modificări al căror scop este simplificarea accesului la viața politică pentru cetățenii competenți și îmbunătățirea ofertei politice :

1. Asigurarea unor alegeri corecte
– Propunem implementarea unui sistem informatic de monitorizarea a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal: reprezentanții biroului electoral vor transmite către un server central datele persoanei care se prezintă la secția de vot pentru a vota.
– Propunem filmarea integrală a procesului de numărare a voturilor, de la deschiderea urnelor și până la părăsirea secției de vot, descurajând orice membru al biroului electoral care intenționează să eludeze normele pentru desfășurarea corectă a alegerilor și permițând o investigare mai eficientă, pe baza filmărilor, a oricărei nereguli identificate ulterior.

2. Alegerea primarilor în 2 tururi
– Propunem organizarea unui al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, în care să se califice candidații care au ocupat primele două poziții în primul tur (cu excepția situației în care unul dintre aceștia a obținut deja mai mult de 50% dintre voturi). Doar în acest mod vom putea fi siguri că primarul ales are susținerea a mai mult de jumătate dintre locuitorii respectivei localități și, prin urmare, are legitimitatea democratică ce îi permite să ia decizii în numele întregii comunități.

3. Modificarea proporției de parlamentari aleși de Diaspora
– Propunem eliminarea plafonării artificiale a numărului de parlamentari aleși de cetățenii români cu domiciliul în străinătate.

4. Vot liber pentru românii aflați în străinătate
– Propunem ca un cetățean român care trăiește în străinătate, dar și-a păstrat domiciliul din țară să poată vota acolo unde se află pentru parlamentarii care vor reprezenta județul său de domiciliu.

5. Eliminarea pragului electoral la alegerile locale şi europarlamentare
– Propunem eliminarea pragului electoral de 5% pentru a obține un mandat în consiliul local, consiliul județean sau Parlamentul European. Odată înlăturat acest prag, accesul unor persoane noi în politică va deveni mai ușor, asigurând o diversitate a vocilor de pe scena politică.

6. Reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea la alegeri
– Propunem coborârea semnificativă a numărului de semnături necesare pentru înscriere, la 0,1% din numărul alegătorilor înscriși pe liste, complementar cu un prag minimal și unul maximal: nu mai puțin de 10 semnături, pentru localitățile foarte mici, respectiv nu mai mult de 500 de semnături. Aceste valori se aplică în cazul alegerilor locale și parlamentare.

7. Votul preferențial pe liste de partid (liste deschise)
– Propunerea conferă posibilitatea alegătorilor de a vota pentru întreaga listă, exact ca până acum, dar și de a vota doar pentru un anumit candidat al unui partid din lista, indiferent de poziția pe listă.

Unde se strâng semnăturile

Semnăturile pentru susținerea inițiativei cetățenești se strâng, în aceste zile, la cortul amplasat în Livada Poștei, în fața Rectoratului. La același cort, USR a strâns până acum, semnături pentru initiativa „Fără lacăt pe curtea școlii“, prin care încearcă să convingă Municipalitatea și unitățile de învățământ să permită copiilor să folosească terenurile de sport din școli, și în afara programului. 

De asemenea, se poate semna şi la următoarele puncte de colectare:

  • La sediul USR Braşov (Bd. 15 Noiembrie nr. 1, etaj 1, ap.9-10, interfon 04), de luni până vineri, între orele 14:00-17:00
  • La Tipografia Cafe Bar (str. Postavarului nr.1), zilnic, între orele 18:00-20:00
  • Pe str. Calea București nr.5, bl.41, sc. B, ap. 3 – de luni până vineri între orele 8.00-18.00 şi sâmbăta între orele 10.00-13.00
  • Pe str. Lucian Blaga nr. 6 A, etaj 1, camera 2 – de luni până vineri între orele 9.00-13.00

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending