4.171 dintre semnăturile depuse în municipiul Brașov pentru susținerea inițiativei de revizuire a Constituției, prin proiectul „Fără penali în funcții publice“ au fost anulate, în urma verificărilor făcute de Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor, din cadrul Primăriei Brașov.
La Evidența Persoanelor au fost depuse spre atestare, 59 de dosare cu liste de susținători, reprezentând un număr de 3.765 de file. În total a fost vorba despre 28.755 de semnături adunate în municipiul Brașov. Acestea au fost depuse în trei etape și au fost verificate integral de o echipă de funcționari de la Evidența Persoanelor Brașov, condusă de șeful Serviciului, George Roșca. In totalul de semnături depuse în listele de susținători, au fost validate 24.584 de semnături, iar 4.171 nu au fost validate.
„Lista de susținători întocmită, precum și semnătura dată cu încălcarea predederilor legale referitoare la numele, prenumele și domiciliul susținătorilor, menționarea actului de indentitate și a codului numeric personal, semnăturile susținătorilor nu au fost luate în considerare“, se arată într-un comunicat al Serviciului de Evidență a Persoanelor Brașov.
Până la atestarea listelor de susținători nu s-a depus nicio contestație, au precizat reprezentanții Serviciului. S-au înregistrat, în schimb, cinci solicitări transmise prin e-mail privind confirmarea validării semnăturii, însă aceste cereri au fost formulate după finalizarea lucrărilor de atestare. Petenții nu au respectat astfel, procedura de consultare a dosarului și de contestare a realității semnăturii.
Fii primul care comentează