Connect with us

Cotidian

Analiză cost-beneficiu la Bruxelles, pentru Aeroportul Braşov. Adrian Veştea: „Cel târziu în martie 2019 vom şti care este scenariul cel mai rentabil pentru operarea aeroportului“

Published

on

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG), se află astăzi, la Bruxelles, împreună cu oficiali din cadrul ROMATSA, pentru a discuta cu reprezentanții EUROCONTROL pe tema elaborării analizei cost-beneficiu pentru serviciile de navigație aeriană pe viitorul aeroport.

Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Judeţean Braşov, în discuţia de la Bruxelles au fost luate în calcul două scenarii: cel în care operarea serviciilor aeriene va fi asigurată de un turn de control clasic și cel în care se va utiliza un remote tower. Pentru fiecare scenariu au fost setate condițiile tehnice care trebuie asigurate în cadrul AIBG, precum și beneficiile utilizării uneia sau alteia dintre soluții.

„Am purtat discuții aplicate cu specialiștii EUROCONTROL, care sunt practic cei mai competenți oameni în domeniu. Ei au la activ numeroase dezvoltări de astfel de soluții și au fost implicați în rezolvarea problemelor tuturor aeroporturilor din Europa care au trecut de la operarea clasică, la cea asigurată prin remote tower. Directorul EUROCONTROL știe despre proiectul nostru și și-a exprimat bucuria că în sfârșit se construiește un aeroport în Europa, după ce în ultimii ani au fost deschise aeroporturi noi doar în Asia și în Peninsula Arabică. Domnia sa le-a solicitat specialiștilor EUROCONTROL să pună la dispoziție toate resursele în vederea identificării celei mai bune soluții pentru Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav”, a explicat coordonatorul AIBG Alexandru Anghel.

El a reiterat ideea că discuțiile de astăzi au fost purtate în amănunt, fiecare detaliu din cadrul celor două scenarii fiind analizat sub toate aspectele și apoi transpus într-un cost. După această etapă, bazându-se pe calcule matematice, specialiștii EUROCONTROL vor formula recomandări cu privire la cea mai bună opțiune de operare a traficului aerian la viitorul aeroport de la Ghimbav.

„Astăzi am trecut de la discuțiile generale, la crearea cadrului detaliat pentru fiecare scenariu în parte, toate detaliile urmând să fie transpuse în costuri. La sfârșitul lunii decembrie vom primi de la EUROCONTROL un raport preliminar, după care până cel târziu în martie 2019 vom ști cu certitudine care este scenariul cel mai rentabil pentru dezvoltarea și operarea infrastructurii de navigație aeriană din cadrul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav”, a declarat președintele CJ Brașov Adrian-Ioan Veștea.

Deplasarea delegației CJ Brașov mai include, în această după-amiază, o întrevedere la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană, cu Ivona Stan, ministru plenipotențiar. Cu acest prilej se vor discuta aspecte referitoare la susținerea prenotificării și notificării la Comisia Europeană, în scopul obținerii unui ajutor de stat pentru AIBG în conformitate cu prevederile orientărilor Comisiei Europene și ale legislației naționale aplicabile.

 

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Cotidian

ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

Published

on

Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

Doar Ilfovul este sub Brașov

Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

Continue Reading

Cotidian

A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

Published

on

Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Continue Reading

Trending