Ramai la curent!

Investitii

Aeroportul Brașov ar putea fi funcțional la jumătatea lui 2020, dacă CJ rezolvă din timp și demersurile birocratice

Publicat

in

Noul coordonator al proiectului aeroportului, Alexandru Anghel, a dat ca dată estimativă de finalizare a aeroportului, mijlocul anului 2020. Pentru ca acest lucru să se întâmple va fi nevoie însă ca partea birocratică să meargă în paralel cu lucrările propriu-zise, având în vedere că „acest lucru poate dura până la doi ani”. 
 
 
De altfel, potrivit coordonatorului proiectului aeroportului, „tot ce ţine de Consiliul Judeţean Braşov şi de experienţa noastră vom face”, dar a reamintit că „hârtiile sunt marea problemă”. Mai exact, el a amintit că „de cel mai mult timp va fi nevoie pentru obţinerea certificărilor, avizelor şi a celorlalte hârtii. În ceea ce priveşte lucrările cea mai mare perioadă, în jur de opt luni, ar fi necesară pentru realizarea terminalului de pasageri. În schimb, procedurile de achiziţie, obţinerea certificărilor de care este nevoie pentru funcţionarea aeroportului sau a altor durează aproximativ doi ani. În aceste condiţii, ne vom ocupa, în paralel, şi de investiţia propriu-zisă, şi de hârtii”, a explicat Anghel.  
 
De altfel, Anghel a enumerat și pașii ce trebuie urmaţi pentru ca aeroportul să poată fi deschis, 
 
„Avem gata pista de aterizare-decolare şi este în curs de derulare procedura de achiziţie a lucrărilor la suprafeţele de mişcare şi a unei părţi a iluminatului. În cursul acestui an trebuie să realizăm documentaţia pentru celelalte obiective prevăzute în faza a treia de implementare a proiectului, printre care terminalul de pasageri sau clădirile suport, cum este cazul hangarelor sau a remizei PSI. Noi ne-am propus să lansăm treptat licitaţiile, astfel încât, până la sfârşitul acestui an să finalizăm procedurile de achiziţie pentru aceste lucrări”, a precizat Anghel. 
 
Tot în ceea ce priveşte investiţiile, coordonatorul echipei de implementare a proiectului aeroportului a amintit că vor trebui instalate şi echipamentele de dirijare a traficului aerian şi va fi nevoie de elaborarea procedurilor de zbor. „Noi asigurăm finanţarea, dar personalul pentru această activitate va trebui asigurat de Romatsa, care gestionează procedurile aeriene”, a mai spus Anghel. 
 
În ceea ce priveşte partea de proceduri necesare funcţionării Aeroportului, Anghel a afirmat că proiectul va trebui gândit astfel încât să fie «pe plus» încă de la primul zbor, astfel încât să devină atractiv atât pentru operatorii aerieni, cât şi pentru călători. „Va trebui realizat un studiu detaliat privind potenţialul zonei. Ideea este ca până la deschierea aeroportului să avem deja operatorii aerieni şi să începem pe plus afacerea”. 
 
Totodată, coordonatorul aeroportului amintit că va fi nevoie de certificarea aeroportului de către Autoritatea Aeronautică Română, procedură care poate dura doi ani, astfel că demersurile în acest sens au fost deja începute. „Va trebui să certificăm toate fluxurile, să facem planul de afaceri, să avem gata organigrama, procedurile de zbor. Nu în ultimul rând, trebuie să ţinem cont că aeroportul este «un mic oraş», în care vor funcţiona şi unele servicii speciale, cum este SRI, Vama sau Poliţia de Frontieră, iar cu toate aceste structuri trebuie încheiate protocoale . De altfel, având în vedere că vorbim de un aeroport internaţional, va trebui amenajat un punct de frontieră, iar în acest sens am transmis deja o adresă către Ministerul Afacerilor Interne, care să promoveze o Hotărâre de Guvern în acest sens. Tot pentru ca aeroportul să poată funcţiona, va trebui să fie menţionat în anumite publicaţii oficiale internaţioale”, a explicat Anghel. 
Practic, acesta a precizat că „va trebui să ne coordonăm toate activităţile, astfel încât atunci când decidem deschiderea aeroportului, acesta să poată funcţiona să aibă toate certificatele, organigramă, proceduri şi să se poată cumpăra bilete de avion. Dacă nu vom avansa simultan pe ambele planuri, pentru că nu putem aştepta, după finalizarea lucrărilor, încă doi sau trei ani pentru a obţine toate documentele necesare funcţionării”. 
Acesta a amintit şi de faptul că va trebui luată în considerare şi legislaţia europeană privind ajutorul de stat, astfel că administraţia judeţeană va trebui să transmită o notificare către Comisia Europeană în care să se precizeze clar cum se va realiza administrarea aeroportului. 
 
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a declarat că, în ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor, săptămâna viitoare se vor deschide ofertele instituţiilor bancare interesate să acorde administraţiei judeţene un credit de 200 de milioane de lei, din care 155 milioane de lei urmează a fi folosiţi pentru aeroport. 
 
 

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Investitii

Codlea investește 17 milioane de lei în piste pentru biciclete și mobilitate verde. 6 km de piste, spații verzi și trotuare noi până în 2029

Municipiul Codlea va construi peste 6 kilometri de piste pentru biciclete, trotuare moderne și spații verzi printr-un proiect european de aproape 17 milioane de lei, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Publicat

in

Plan piste de biciclete

Codlea își construiește o rețea modernă de piste pentru biciclete, trotuare și spații verzi. Administrația locală a obținut o finanțare din fonduri europene, pentru a pune în practică un proiect de aproape 17 milioane lei care vizează mobilitatea în municipiu.

14,3 milioane lei nerambursabili pentru proiectul de mobilitate al municipiului Codlea

Contractul de finanțare, în valoare totală de 16,84 milioane de lei, a fost semnat între Primăria Codlea și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027. Din această sumă, peste 14,3 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul urmează să fie implementat în perioada 22 mai 2026 – 22 mai 2029.

6 km de piste de biciclete pe principalele străzi din Codlea

Investiția vizează realizarea unei rețele coerente de piste pentru biciclete, cu o lungime totală de peste 6 kilometri, pe mai multe artere importante din municipiu: străzile Lungă, Laterală, Hălchiului, Crizantemelor, Nouă și Vulcanului.

În prezent, infrastructura velo din Codlea este fragmentată, existând doar tronsoane scurte și izolate de piste, ceea ce descurajează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport zilnic. Prin noul proiect, autoritățile urmăresc să reducă dependența de autoturisme, să scadă emisiile de CO2 și să încurajeze deplasările nemotorizate.

Amenajarea de trotuare și spații verzi, incluse în proiectul de la Codlea

Pe lângă pistele pentru biciclete, proiectul include amenajarea a peste 3.400 de metri pătrați de trotuare și aproape 5.000 de metri pătrați de spații verzi. În zona mediană a străzii Laterală vor fi montate bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete și stâlpi de iluminat fotovoltaici.

Pentru creșterea siguranței în trafic, infrastructura va fi completată cu indicatoare rutiere, marcaje dedicate, stâlpișori flexibili și butoni reflectorizanți. De asemenea, proiectul prevede achiziția unui sistem inteligent de numărare a bicicliștilor, compus din cinci panouri digitale de informare.

Ateliere de mecanică pentru biciclete, tururi ghidate și cursuri de ciclism urban pentru codleani

Autoritățile locale anunță că investiția nu se limitează doar la lucrările de infrastructură. În cadrul proiectului vor fi organizate parade velo, tururi ghidate prin oraș, campanii „Bike to Work” și „Bike to School”, dar și cursuri de ciclism urban și ateliere de mecanică pentru biciclete.

Potrivit estimărilor incluse în proiect, peste 44.000 de persoane ar putea utiliza anual noile trasee pentru biciclete după finalizarea investiției.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending