FOTO. Ce planuri are Primăria Brașov cu cinematografele Astra și Popular, după ce vor fi reabilitate

După mai mulți ani de procese, licitații și alte proceduri birocratice, la unul dintre fostele cinematografe ale Brașovului, Popular, au început reparațiile capitale, iar la un altul, respectiv Astra, șantierul va fi deschis în luna ianuarie a anului viitor.

La fostul Cinema Popular, construit în anul 1911, se vor face lucrări ample, urmând a fi demolate structuri din beton și alte amenajări realizate de-a lungul anilor. La această clădire sunt prevăzute lucrări de consolidare, recompartimentare a spațiilor interioare și de refacere a instalațiilor. La sala de proiecții, scena va fi la același nivel cu zona pentru spectatori, astfel încât să e desfășoare diferite tipuri de evenimente.

Lucrările la Cinema Popular costă 7,888 milioane lei, sunt realizate de Romconstruct Group SRL Ploieşti și trebuie terminate până în luna octombrie a anului 2020.

Activităţi care se pot desfăşura în Popular

– cinematograf cu o capacitate de 175 de persoane;

– sală de spectacole, inclusiv pentru teatru interactiv, prin reamplasarea scaunelor pentru un maxim de 175 persoane;

– sală de dans sportiv sau de societate, beneficiind de vestiarele din subsol, pentru un număr de 175 persoane;

– sală de prezentări de modă, cu participarea publicului, beneficiind de vestiarele nou create în subsolul clădirii, pentru un maxim de 175 persoane;

– sală de festivităţi, cu ring de dans şi scenă, pentru maxim 126 persoane;

– sală pentru evenimente mondene, cu mese de 8 persoane şi scenă, pentru un număr de maxim de 148 persoane;

Proiecţia filmelor din cinematograf se face atât în interiorul sălii, cât şi în exteriorul acesteia, cu ajutorul unor ecrane mobile şi a aparatelor de proiecţie aferente.

În exteriorul clădirii se organizează o terasă, care, în funcţie de eveniment, poate deveni o scenă în aer liber, pe fundalul căreia se pot face proiecţii, care pot fi vizualizate din toată zona cuprinsă între terasa şi pârăul Graft.

Cafenele și bibliotecă la Astra 

La fostul Cinema Astra nu va fi nevoie de lucrări atât de ample a la Popular, astfel că reprezentanții constructorului, firma brașoveană HAR&H, au anunțat că intervențiile ar putea fi gata în 10  – 12 luni, nu în 24 cum este prevăzut în contract.

Acum  suntem în faza în care elaborăm soluţiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini şi în documentaţia de avizare a lucrărilor, undeva spre sfârşitul lunii decembrie vom finaliza Proiectul T şi-l depunem autorităţii, pentru ca din luna ianuarie să ne apucăm de execuţie,a declarat directorul HAR&H, Horia Nistor.

Printre allele, la Cinema Astra va fi amenajată o sală de proiecţii cu 130 de locuri,  spaţii pentru cafenele şi „lobby”, o bibliotecă, o sală de conferinţe, la etaj. Valoarea lucrărilor este de 8,909 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată de la bugetul local al Brașovului.

Lucrările la cele două cinematografe fac parte dintr-un proiect mai amplu de readucere în viaţa culturală a oraşului a fostelor cinematografe. Primul care a intrat în acest proiect este fostul cinematograf Patria, iar  în luna iulie acestui an s-a semnat contractul pentru fostul cinematograf Modern. ,,Mă bucur că am ajuns în această etapă în care, deja, la Modern şi Popular au început lucrările de reparaţii. Consider că pentru a putea dezvolta viaţa socială şi culturală a unui oraş este necesar nu numai să finanţezi instituţiile de cultură şi proiectele culturale – ceea ce noi facem prin alocare de fonduri bugetare şi prin Ghidul de finanţare al proiectelor culturale – ci trebuie să asiguri şi infrastructura necesară. Prin aceste investiţii încercăm să creăm o serie de centre de petrecere a timpului liber în cât mai multe zone ale oraşului. Avem sală de concerte şi cinematecă la Patria, vom avea,  la Modern, un centru cultural dedicat în principal copiilor, iar Popularul sper să devină un punct de atracţie pentru ceea ce înseamnă industria de spectacol“, a spus George Scripcau, primarul Municipiului Braşov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.