S-a stins „minunea blondă“. Ilie Balaci a murit la 62 de ani

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Ilie Balaci s-a născut la data de 13 septembrie 1956 şi a evoluat ca mijlocaş.  

Potrivit Digi Sport, fostul mare fotbalist a venit sâmbătă la Craiova, pentru meciul cu FCSB de azi, dar de dimineață s-a simțit rău și a chemat Ambulanța. Potrivit informaţiilor Digi Sport, Balaci a căzut din senin în această dimineaţă, iar în jurul orei 10.00 i s-a declarat decesul.

Ilie Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 şi a a contribuit la primul titlu de campioană al echipei din Craiova. A câştigat trei titluri naţionale şi patru Cupe ale României şi a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în două rânduri: 1981 şi 1982. În prima ligă are 347 de meciuri şi 84 de goluri, la Universitatea Craiova, FC Olt Scorniceşti şi Dinamo Bucureşti.

La echipa naţională, pentru care a debutat la 17 ani, 6 luni şi 10 zile, Balaci a adunat 69 de selecţii şi 8 goluri. A fost căpitanul echipei naţionale în preliminariile Campionatului European din 1984, însă nu a jucat la turneul final din cauza unei accidentări.

Ca antrenor, a câştigat Cupa Campionilor Africii, în 1992, cu Club Africain Tunis (Tunisia), Cupa Cupelor Ţărilor Arabe, în 1993 şi 1994 cu Olimpique Casablanca (Maroc), Cupa Campionnilor Golfului, în 1997, cu Al Nassr Riad, şi în 1998 cu Al Hilal (ambele din Arabia Saudită), Cupa Cupelor Ţărilor Arabe în 2000 cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Supercupa Asiei, în 2000 cu Al Ain.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.