Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul trece la bugetarea participativă. Din 2019, cetățenii pot deveni „manageri de proiect” pentru investiții de până la 150.000 euro, în cartierul lor

Publicat

in

Braşovul ar putea prelua modelul „bugetării participative” de anul viitor, iar dacă se va lua o decizie în acest sens, 5% din bugetul de investiţii al municipiului ar urma să fie folosit pentru proiecte propuse de cetăţeni, care cunosc cel mai bine situaţia „de la firul ierbii”. Conceptul a fost deja implementat în România, în special, în oraşele mari din Transilvania. 
 
Prin bugetarea participativă, cetăţenii dintr-o localitate primesc putere de decizie asupra unei părţi a bugetului local. 
Deocamdată, planul este în stadiul de propunere lansată de consilierii PNL în şedinţa de ieri, însă, pentru a fi pusă în aplicare, va mai fi nevoie de aprobarea unui regulament şi a altor documente. 
Astfel, liberalii propun ca din 2019, 5% din bugetul destinat investițiilor să fie dedicat unor proiecte de infrastructură sau cultural-educaționale, bazate pe idei venite direct din partea cetățenilor. 
„Practic, bugetul participativ presupune și transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un procent de 5% alocat din bugetul de investiții al municipiului“, a explicat consilierul local Carmen Ferghete-Țop (PNL).
 
Ce proiecte sunt eligibile: 
1. Alei, trotuare şi zone pietonale
2. Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei 
3. Spaţii verzi şi locuri de joacă
4. Amenajare spaţii publice 
5. Proiecte culturale și educaționale, inclusiv cele care vizează infrastructura școlară sau edificiile culturale 
6. Brașovul, oraș digital. 
Chiar dacă un proiect se încadrează mai multe domenii, deponentul trebuie să opteze pentru domeniul pe care îl consideră cel mai potrivit. 

Care este procedura de alocare a banilor 

Fiecare proiect de acest gen poate fi depus de către cetățeni – persoane fizice, persoane juridice, ONG-uri sau asociații de proprietari, și trebuie să se încadreze în limita a 150.000 de euro.
Vor putea depune cereri de finanțare cetățeni care locuiesc, muncesc sau studiază în Brașov. Ei trebuie să se înscrie pe platforma electronică ce va fi creată anul viitor.  

Selecție în ai multe  etape 

Propunerile de proiecte transmise de cetățeni vor trece, în primă fază, printr-o evaluare din partea Primăriei Brașov. Ulterior, acestea vor fi supuse unui vot public pe platforma online. 
 
 

Cotidian

Metrom a fost absorbit de Carfil. În urma fuziunii, Județul Brașov va administra parcurile industriale printr-o singură companie

Fuziunea dintre Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc a fost aprobată de Registrul Comerțului, iar Metrom a fost radiată ca societate distinctă. Consiliul Județean Brașov mizează pe reducerea costurilor și pe consolidarea unui pol industrial mai puternic.

Publicat

in

Procesul de fuziune dintre cele două societăți care administrează parcurile industriale aflate în proprietatea Consiliului Județean Brașov a fost finalizat oficial la sfârșitul lunii mai. Începând cu 29 mai 2026, Metrom Industrial Parc SA a fost radiată din Registrul Comerțului, iar activitatea sa a fost preluată integral de Carfil Industrial Parc SA, a anunțat CJ Brașov.

Decizia marchează încheierea unui demers început în primăvara anului trecut, când administrația județeană a decis să unească cele două societăți pe care le deține în totalitate.

Fuziunea a fost aprobată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar de acum înainte administrarea celor două platforme industriale va fi realizată printr-o singură companie.

Carfil Industrial Parc SA își păstrează denumirea, dar patrimoniul se extinde prin preluarea activelor Metrom

Carfil Industrial Parc SA își păstrează denumirea, sediul și forma juridică actuală, însă patrimoniul său a fost extins prin preluarea activelor deținute de Metrom. Totodată, angajații societății absorbite au fost transferați către noua structură, în condițiile prevăzute de legislația muncii.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, Consiliului Județean Brașov, analiza care a stat la baza fuziunii s-a desfășurat pe parcursul ultimului an și a vizat atât situația activelor și capacităților de producție, cât și modul în care cele două entități pot funcționa mai eficient sub aceeași administrare. Miza principală a reorganizării este reducerea costurilor administrative și simplificarea procesului de luare a deciziilor. În același timp, administrația județeană urmărește consolidarea poziției Carfil Industrial Parc pe piață și creșterea atractivității pentru investitori.

„Finalizarea procesului de fuziune dintre Carfil și Metrom marchează începutul unei noi etape de dezvoltare și performanță industrială la Braşov. Obiectivele pe care le urmărim în urma implementării acestui proces sunt optimizarea activităţii societăţii de administrare a parcurilor, îmbunătățirea performanțelor economico-financiare, organizaționale, manageriale, dar şi consolidarea unui pol de dezvoltare industrială mai puternic la Braşov. Ca urmare a fuziunii, vom reduce costurile administrative, vom asigura o gestionare eficientă și unitară a patrimoniului județului şi vom eficientiza actul de decizie la nivelul activităţii parcului industrial unificat. De asemenea, ne propunem să consolidăm poziția pe piață a societății Carfil Industrial Parc SA şi să-i creştem puterea de negociere în relaţia cu partenerii şi clienţii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Ambele parcuri industriale au încheiat anul pe profit

Fuziunea pune capăt existenței separate a celor două companii și concentrează administrarea principalelor active industriale ale județului într-o singură entitate, care va gestiona un patrimoniu mai extins și va reprezenta punctul central al strategiei de dezvoltare industrială a administrației județene.

Ambele societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană a încasat dividende de aproape 870.000 de lei.

Citește mai departe

Cotidian

Ursul care a creat probleme în Poiana Brașov a fost extras noaptea trecută. Animalul revenise după relocare

Un urs mascul de aproximativ 400 de kilograme și 10 ani, care a creat numeroase probleme în Poiana Brașov, a fost extras în cursul nopții trecute. Animalul fusese anterior capturat, microcipat, crotaliat și relocat, însă a revenit în stațiune, unde era considerat un risc pentru turiști și angajați.

Publicat

in

Ursul care a generat probleme în ultima perioadă în Poiana Brașov a fost extras în cursul nopții trecute, după ce autoritățile au ajuns la concluzia că reprezenta un pericol pentru siguranța publică.

Este vorba despre un exemplar mascul, care fusese capturat anterior, crotaliat, microcipat și relocat într-o altă zonă. Cu toate acestea, animalul s-a întors în Poiana Brașov, unde și-a reluat aparițiile zonele frecventate de turiști și de personalul unităților turistice. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Primăriei Brașov, ursul era un mascul cu o greutate de aproximativ 400 de kilograme și o vârstă estimată la 10 ani.

Urșii-problemă, apariții tot mai dese în zonele locuite

Problema urșilor care ajung în zonele locuite din Brașov și Poiana Brașov s-a accentuat în ultimele săptămâni. În urmă cu doar câteva zile, autoritățile au anunțat extragerea unui alt urs-problemă din zona străzii Jepilor, după ce animalul fusese observat în repetate rânduri în apropierea locuințelor și nu mai reacționa la metodele de alungare. În aceeași noapte au fost înregistrate 25 de sesizări privind prezența urșilor, un record pentru municipiu.

Tot în ultimele zile, o ursoaică de patru ani capturată în cartierul Noua a fost eutanasiată după ce s-a constatat că fusese relocată anterior și revenise în oraș. Autoritățile au precizat atunci că, numai în luna mai, au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 care semnalau prezența urșilor în zone locuite din Brașov.

De asemenea, un pui de urs aflat într-o stare avansată de slăbiciune a fost capturat recent pe Tâmpa și transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Citește mai departe

Cotidian

Sanatoriul de Nevroze Predeal, sufocat de datorii de 5 milioane de lei, adunate din perioada COVID

Publicat

in

La câțiva ani după perioada în care activitatea sa a fost reorganizată pentru tratarea pacienților cu COVID-19, Sanatoriul de Nevroze Predeal este cufundat în datorii. Unitatea medicală are de plată aproximativ 5 milioane de lei către ANAF, sumă acumulată în perioada pandemiei și a intrat într-un program de eșalonare.

65.000 de lei lunar numai pentru datoriile către ANAF

Conducerea unității medicale a anunțat că sanatoriul plătește lunar aproximativ 65.000 de lei către Fisc pentru a respecta graficul de eșalonare aprobat. Potrivit managerului Mădălina Ștefan, datoriile provin din perioada în care sanatoriul a funcționat ca unitate dedicată tratării pacienților COVID, iar contribuțiile aferente nu au fost virate la timp.

În prezent, instituția încearcă să mențină echilibrul financiar și să respecte obligațiile asumate față de autorități.

„În momentul de faţă ne confruntăm cu un deficit, avem în jur de 5 milioane de lei datorii către ANAF pentru nevirarea contribuţiilor la momentul respectiv, vine cu o perioadă grea din COVID, practic serviciile sanatoriului au fost transformate în servicii COVID. Nu ştiu ce s-a întâmplat, care a fost trigger-ul, e clar că au existat tot felul de inadvertenţe. În momentul de faţă am reuşit să obţinem eşalonarea cu foarte mari eforturi din partea noastră, dar şi a autorităţilor care au acceptat acest compromis. Este vorba despre o eşalonare pe care încercăm să o păstrăm şi să o onorăm în fiecare lună”, a declarat, marţi seară, la Medika Tv, managerul Sanatoriului de Nevroze Predeal, Mădălina Ştefan.

Grad de ocupare de peste 100% la Sanatoriul din Predeal

Paradoxal, dificultățile financiare apar într-un context în care cererea pentru serviciile medicale oferite la Predeal este ridicată. mai exact, conducerea sanatoriului susține că anul trecut gradul de ocupare a depășit 100% din numărul de paturi contractate, ceea ce a determinat obținerea unei suplimentări cu încă 20 de paturi.

Managerul unității atrage însă atenția că finanțarea primită prin sistemul de asigurări de sănătate rămâne redusă, valoarea decontată fiind de aproximativ 140 de lei pentru fiecare zi de spitalizare.

„Sperăm ca autorităţile să înţeleagă că suntem o unitate strategică – se vorbea la un moment dat de o departajare pe unităţi strategice -, că nu suntem o simplă secţie de cronici şi de psihiatrie. În anul trecut am avut un grad de ocupare, vă povesteam, de 105% pe paturile contractate. Am reuşit să obţinem o suplimentare a numărului de paturi cu încă 20 şi cred că ar trebui să rămână măcar aşa, ţinând cont de faptul că suma finanţată este foarte mică, pentru a putea supravieţui până la noi direcţii”, a mai spus Mădălina Ştefan.

Control al Curții de Conturi la Sanatoriul de nevroze din Predeal

Pentru a clarifica modul în care s-a ajuns la acumularea acestor datorii, la Sanatoriul de Nevroze Predeal este în desfășurare un control al Curții de Conturi.

Actuala conducere susține că încearcă să identifice cauzele care au generat problemele financiare și să implementeze măsuri care să permită dezvoltarea și stabilizarea instituției pe termen lung.

Citește mai departe

Trending