Primul proiect din județul Brașov finanțat prin bugetarea participativă a fost realizat la Făgăraș

Municipiul Făgăraș este singura localitate din județul Brașov care a implementat anul acesta bugetarea participativă, prin care sunt finanțate mici investiții propuse de cetățeni. În 2019 au fost aprobate spre finanțare șase proiecte, iar zilele trecute primul dintre ele a fost finalizat și recepționat de Primăria Făgăraș. 

Astfel, prin acest program a fost reabilitat drumul care face legătura între Șoseaua Combinatului și strada Belvedere a fost reabilitat complet, perioada de garanție a lucrărilor fiind de 12 luni. Conform proiectului propus de către un cetățean al municipiului, s-au montat pavele pe o suprafață de peste 457 mp. Costul total al lucrărilor s-a ridicat la 45.654 de lei, iar recepția acestora a avut loc în această dimineață în prezența comisiei condusă de Mariana Oancea, din cadrul Primăriei Făgăraș.

Racordul facilitează transportul copiilor la școala de dans și accesul persoanelor care participă la activitățile desfășurate în sala de sport. Beneficiari ai investiției mai sunt și locuitorii străzii Belvedere, dar și clienții sau furnizorii firmelor situate în această zonă.

 

Procesul de bugetare participativă, program pilot demarat de Primăria Municipiului Făgăraș în 10 mai și care urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii prin implicarea cetăţenilor, este în plină desfășurare și urmează să fie finalizate alte 5 proiecte. Stadiile acestora pot fi verificate în orice moment pe platforma www.bp.primaria-fagaras.ro.

 Anul acesta, pentru bugetarea participativă, de la bugetul local al municipiului Făgăraș a fost alocată suma de 50.000 de euro.

Anul viitor, acest program va beneficia de o alocare de 7% din bugetul secțiunii de dezvoltare al Municipiului Făgăraș, provenit din excedentul anului bugetar anterior, conform hotărârii luate de Consiliul Local. 

Anul trecut, mai multe primării din județul Brașov erau interesate de bugetarea participativă 

În 2018, USR Brașov transmis adrese către 22 de primării, cărora le propunea să implementeze bugetarea participativă, pe listă fiind, printre altele, municipiile Brașov și Săcele, dar și orașele Râșnov, Ghimbav sau Zărnești. 

Ba mai mult, anul trecut Municipiul Braşov, prin consilierii liberali, a anunţat încă de anul trecut că va adopta mecanismul bugetării participative. Iniţial, municipalitatea braşoveană a luat în calcul ca această  modalitate de implicare a cetăţenilor să se aplice din acest an, însă, într-un final, Primăria a decis să amâne programul, pentru a-l promova şi pregăti corespunzător. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.