Ghimbav vs. Brașov: cheltuială de 38 de ori mai mare/loc. pentru iluminatul ornamental de sărbători

Primăria din Ghimbav cheltuiește în acest sezon 380.499 lei fară TVA (452.793 cu TVA), echivalentul a 81.591 euro (97.093 euro cu TVA), pe iluminatul festiv al sărbătorilor de iarnă. Suma este comparabilă cu cea pe care o cheltuiește, de exemplu, Brașovul pentru decorarea orașului – asta în condițiile în care, municipiul reședință de județ are, nu doar o suprafață mult mai mare, ci și o populație mai mare.

Reprezentanții USR Ghimbav sunt cei care au atras atenția asupra acestei stări de fapt, arătând că „spre comparaţie, Municipiul Brasov a alocat o sumă de ~100.000 euro pentru același iluminat festiv – per locuitor, o cheltuială de 38 mai mare în urbea noastră“. Pe de altă parte, de menționat este și faptul că, la Brașov, o parte a sumei este acoperită de operatorul de iluminat public, în timp ce la Ghimbav, întreaga sumă este plătită de la bugetul local. 

„Gândiţi-vă ce s-ar putea face cu o astfel de sumă de bani pentru școlile, drumurile sau locurile de joacă în condiţiile în care există probleme majore cu dezvoltarea infrastructurii din Ghimbav. Mai mult, în bugetul orasului Ghimbav stau necheltuiţi 13.691.000 lei. Primăria nu gasește soluţii consistente pentru dezvoltarea orașului din punct de vedere infrastructură sau proiecte strategice dar, în schimb, închiriază la preţuri exorbitante spoială și beculeţe. Ghimbav, săracul oraș bogat”, a spus Mircea Toiu, vicepreședinte al organizației județene USR Brașov și coordinator proiecte USR în Ghimbav.

Tot ca o comparație, din datele documentate de Brașov Metropolitan, la Râșnov de exemplu – un oraș cu care Ghimbavul se poate compara la mai mulți indicatori- iluminatul festiv a fost contractat pentru suma de 57.130,38 RON fără TVA, echivalentul a 12.260,00 EUR (respectiv 67.985 lei cu TVA, însemnând 14.589 euro). Această sumă este de aproape 7 ori mai mică decât cea plătită de Primăria Ghimbav.

Potrivit datelor înscrise pe portalul național de achiziții publice (SICAP) contractual pentru lucrările de iluminat ornamental la Ghimbav a fost atribuit SC NEON LIGHTNING SRL din Cluj Napoca. Primăria din Ghimbav a apelat la cumpărare directă, astfel că valoarea estimată se suprapune peste cea de adjudecare a contractului.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.