Noua stemă a Brașovului mai are de trecut un hop până să devină oficială

Aprobată recent în Consiliul Județean, noua stemă a județului Brașov, a fost expusă pe sediul Prefecturii, fiind, deocamdată, numai un element decorativ, având în vedere că nu este aprobată de Guvernul României. Până acum, președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că stema a fost aprobată de Comisia Județeană de Heraldică și de Comisia Națională de Heraldică, iar dosarul a fost transmis la Secretariatul general al Guvernului. „În scurt timp va fi emisă o hotărâre de Guvern privind aprobarea noii steme, după care se va publica în Monitorul Oficial”, a anunțat miercuri, în ședința de plen, președintele Consiliului Județean Brașov.  Reprezentantul administrației județene a ținut să reamintească faptul că actuala emblemă nu a trecut prin procedurile de aprobare, astfel că este neoficială.   
Pe noua stemă sunt reprezentate cele trei regiuni importante ale Brașovului, respectiv Țara Bârsei (prin coroana regală, care ocupă jumătate de stemă), Țara Făgărașului (prin acvila cruciată și munți) iar zona Rupea (Cohalmul), este reprezentată prin poarta de intrare într-o cetate.   
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*