Primăria Braşov vrea să cofinanţeze un program local de fertilizare in vitro!

Primăria Braşov analizează posibilitatea de a cofinanţa de la bugetul local un program medical de fertilizare in vitro, a anunţat azi, primarul George Scripcaru, prezent la Maternitatea din Braşov, pentru lansarea campanie „Primul zâmbet“, prin care spitalul a primit o donaţie din partea Kaufland România şi a Organizaţiei Salvaţi Copiii. 

„Am avut discuţii cu persoane din domeniul medical despre oportunitatea şi necesitatea unui astfel de program. În decembrie este posibil să venim în faţa Consiliului Local cu un proiect în acest sens, care să fie supus aprobării. Ne dorim un program local de cofinanţare, pentru tratamentul de fertilizare in vitro, pentru persoanele din municipiu care sunt în această postură, ce a apela la o astfel de metodă pentru a deveni părinţi, mai ales că, se ştie asfel de tratamente sunt foarte costisitoare. Deocamdată facem calculele, să vedem ce sume sunt necesare pentru acest program şi îl vom supune dezbaterii şi aprobării Deliberativului local“, a anunţat primarul George Scripcaru.  

Beneficiarii proiectului vor fi cuplurile infertile cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical. Propunerea Municipalităţii vine în contextul în care conform estimărilor făcute în momentul elaborării Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Braşov, până în 2030, rata natalităţii în oraş va fi în continuă scădere. Conform analizei pe ultimii 3 ani –  2015, 2016, 2017 – numărul de naşteri din 2015 până în 2017 a scăzut cu aproape 12%.

„În ultima perioadă am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei S.O.S. Infertilitate cu privire la greutăţile pe care le întâmpină cuplurile care îşi doresc copii, dar din diferite motive medicale, nu reuşesc acest lucru. Având în vedere faptul că natalitatea la Braşov este într-o continuă scădere, ceea ce ne va crea mari probleme pe termen mediu şi lung, am luat decizia de a propune Consiliului Local să aprobe, pe lângă tichetele pentru nou-născuţi, şi demararea unui program de susţinere financiară a tratamentelor de fertilizare in vitro pentru cei care au domiciliul în Braşov, începând cu anul 2019.  Cred că este foarte important un astfel de proiect, pentru că îi vizează pe cei care îşi doresc foarte mult să devină părinţi, nu pot, şi, poate, resursele financiare nici nu le permit să investească în tratamentele necesare. În zilele următoare voi avea o serie de discuţii cu specialiştii din domeniu, pentru a putea detalia acest program”, a declarat primarul George Scripcaru. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.