Ramai la curent!

Prima Pagina

Muzica verii la Filarmonica Brașov: de la „Carnavalul animalelor” la concertul de gală al stagiunii

Filarmonica Brașov începe luna iunie cu evenimente dedicate copiilor și tinerilor muzicieni, iar finalul stagiunii aduce concerte de gală, invitați internaționali și spectacole în spații emblematice precum Biserica Neagră.

Publicat

in

Luna iunie aduce la Brașov una dintre cele mai bogate serii de evenimente muzicale ale anului. Filarmonica Brașov deschide programul cu spectacole dedicate copiilor și tinerilor interpreți, iar finalul de stagiune promite întâlniri cu artiști internaționali, lucrări celebre și concerte speciale în spații emblematice ale orașului.

Primele acorduri au răsunat deja în Grădina Zoologică Brașov, unde sute de copii au descoperit universul muzical al suitei „Carnavalul animalelor” de Camille Saint-Saëns. Sub bagheta dirijorului Andrej Vesel, iar cu violoncelista Alexandra Enache în rol de povestitor, concertul educativ a transformat animalele în personaje muzicale și a adus muzica clasică mai aproape de cei mici.

Săptămâna continuă la Sala Patria cu o serie de evenimente dedicate tinerelor talente. Elevii Liceului Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” vor urca pe scenă în recitaluri și concerte speciale, inclusiv în tradiționalul spectacol organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Un moment aparte îl va reprezenta apariția Orchestrei piticilor, alături de Orchestra Filarmonicii Brașov.

După seria dedicată copiilor, atenția se mută către ultimele concerte ale Stagiunii 148. Publicul va putea asculta un program inedit construit în jurul bandoneonului, instrument emblematic al tangoului argentinian, într-un concert susținut de dirijorul Cristian Oroșanu și compozitorul Omar Massa.

Un alt punct de atracție este recitalul HKB Trombone Quartet din Biserica Neagră, care va reuni muzicieni din Elveția, Italia, Republica Moldova și România într-un program ce traversează repertoriul clasic, muzica românească și standardele internaționale.

Stagiunea se va încheia pe 18 iunie cu un concert de gală în care Orchestra Filarmonicii Brașov va interpreta lucrări de Gustav Mahler și Igor Stravinski, sub conducerea dirijorului francez David Molard-Soriano.

Totodată, instituția a anunțat deja unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale verii brașovene: concertul estival „Vitralii romantice”, programat pe 3 iulie în Biserica Neagră, unde Orchestra Filarmonicii și Corul Bach vor aduce în fața publicului lucrări de Wagner și Gounod într-un decor cu totul special.

Investitii

Primăria Brașov plătește peste 330.000 de lei pentru a racorda centrul mare de aport voluntar la rețelele de apă și canalizare. La acesta, brașovenii pot arunca gunoaiele pe care nu le pot lăsa la container

Publicat

in

Pregătit de aproximativ trei ani, proiectul centrului mare de aport voluntar de pe Platforma CET Brașov este în etapa realizării lucrărilor la rețelele de utilități. Astfel,  în urma unei proceduri de atribuire directă, Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 334.607 lei cu firma Corona Instal SRL, pentru realizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu apă și evacuare ape uzate menajere.

Pentru centrul mare de aport voluntar, Primăria Brașov a obținut în anul 2023 o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă contractul a fost reziliat anul trecut, din cauza riscului de neimplementare a proiectului până în lua august a acestui an. În schimb, proiectul a fost preluat spre finanțare de Administrația Fondului de Mediu, cu bani de la bugetul de stat.

La centrul de aport voluntar vor putea fi depuse, gratuit, deșeurile care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări. 

Citește mai departe

Cotidian

În plin sezon turistic, zidul pictat din Piața Sfântul Ioan este mascat de un container roșu. Amenajarea este o „rezidență antreprenorială”, promovată intens de Primăria Brașov

Publicat

in

Unul dintre punctele de atracție din Piața Sfântul Ioan din Brașov, zidul pictat al Mănăstirii Franciscane este parțial acoperit cu un container metalic, vopsit în culoarea roșie. Structura metalică, absolut banală și care aduce mai degrabă a container de șantier, este o „rezidență antreprenorială”, un proiect implementat de câteva  companii private, în parteneriat cu Primăria Brașov.

În primă fază,  la acest container va fi promovată o firmă care realizează broderii pe tricouri, apoi vor fi găzduiți antreprenori, spun organizatorii.

Poate o căsuță de la Târgul de Crăciun?

Aspectul acestui container roșu în această piațetă face notă discordantă cu zona istorică a orașului și, poate ar fi fost mult mai potrivită într-o zonă nouă a orașului, cum este, de exemplu, Coresi. Acolo locuiesc numeroase persoane care pot face parte din publicurile țintă pentru „antreprenoriatul creativ” sau pentru banca ce finanțează proiectul.

În Piața Sfântul Ioan este greu de crezut că se vor opri coloanele de turiști să afle tainele broderiei. În schimb, ei vor pleca acasa cu pozele cu chioșcul metalic și, cel mai probabil, nici nu vor ști despre ce este vorba în acest proiect de susținere a „antreprenoriatul creativ”.

Poate că mai util pentru proiect, dar și pentru imaginea orașului, ar fi fost ca în locul acelui container să fie amplasată o căsuță din lemn folosită și la Târgul de Crăciun. Așa, această structură metalică ne duce cu gândul, mai degrabă, la chioșcurile inestetice din urmă cu mulți ani, de unde puteai cumpăra de la țigări la alcool. Doar că acum chioșcul nu mai e gri-metal sau multicolor, ci doar roșu-burgundy.

Citește mai departe

Cotidian

„Mama cerșește la LIDL, eu aici”. O poartă de intrare în Brașov, rai al copiilor care cerșesc. Pe când o descindere serioasă a DGASPC?

În timp ce autoritățile promovează acțiunile împotriva cerșetoriei desfășurate în centrul Brașovului, fenomenul rămâne vizibil într-unul dintre cele mai importante noduri de transport ale orașului. În Terminalul RATBV de la Stadionul Municipal, călătorii sunt abordați frecvent de minori și persoane vulnerabile care solicită bani.

Publicat

in

Unul dintre consilierii locali brașoveni și-a făcut un obicei în a posta pe rețelele de socializare imagini cu raziile împotriva cerșetoriei. Însă, la nicio astfel de descindere, alesul local nu a vorbit despre una dintre porțile de intrare în oraș: Terminalul RATBV de la Stadionul Municipal. Zona  este una importantă pentru imaginea orașului, astfel că are și un „vad” pe măsură, pentru cerșit.

Călătorii din autocare, întâmpinați de persoane care cer un leu

La „Municipal”, pe lângă numeroasele linii ale RATBV interne și metropolitane vin și autocare care circulă pe rute internaționale. Când coboară din autobuz, călătorii sunt întâmpinați de cerșetori, de regulă minori care ar trebui să fie la școală la acele ore.

De exemplu, în această dimineață, călătorii care coborau sau urmau să urce în autocar erau luați la rând de o fetiță de 7 – 8 ani, care cerea câte un leu. Este aceeași fetiță care apare în zonă aproape zilnic, singură sau însoțită de frați mai mici.

Întrebată unde de mama ei, a răspuns cu seninătate: Ea cerșește la LIDL, eu aici”. Ca și cum aceasta este o strategie banală și bine cunoscută de toată lumea…

Forțele de ordine, scumpe la vedere

De altfel, prezența cerșetorilor la „Municipal” este ceva firesc. Unii sunt copii, alții persoane în vârstă. În plus, la această „poartă de intrare” în oraș își fac veacul oameni fără adăpost, unele în stare de ebrietare sau poate chiar drogate. Cu toate acestea, prezența forțelor de ordine la acest terminal este discretă. Foarte rar trece câte o mașină a  Poliției Naționale, iar Poliția Locală Brașov este o prezență ca și inexistentă.

Cât despre eventualele razii ale unor echipe mixte, din care să facă parte forțe de ordine și echipe ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, acestea par a fi de domeniul utopiei.

Poliția locală Brașov se laudă cu amenzi în valoare de 36.400 de lei aplicate cerșetorilor

Poliția Locală Brașov și Primăria municipiului Brașov se laudă, în schimb, cu raziile pe care pe fac în centrul istoric și alte zone centrale din oraș. Chiar în această dimineață, probabil în același timp când fetița de la „Municipal” ne povestea pe un tot atât de firesc despre strategia de cerșit a familiei, Poliția Locală și Primăria municipiului Brașov postau pe rețelele sociale „raportul” muncii asidue din aceste zile, în ceea ce privește fenomenul, plus câteva recomandări pentru public:

„Ați observat și dumneavoastră acele persoane în putere, apte de muncă, ce se folosesc de minori pentru a atrage compasiunea trecătorilor din zonele centrelor comerciale, piețelor sau din centrul orașului. Oferindu-le bani, îi încurajați să încalce legea. În aglomerație, prezența copiilor care însoțesc aceste persoane, pentru care cerșetoria a devenit o adevărată afacere, poate crea situații în care sunt sustrase bunuri personale de la trecători. Vă recomandăm ca, atunci când observați persoane care cerșesc, să contactați urgent Dispeceratul Poliției Locale Brașov la numărul 0268.954 și, în cazul în care acestea sunt împreună cu minori, să apelați și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Brașov la Numărul Unic Național 119.

Urmare a acțiunilor ce au avut loc în acest weekend, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36.400 lei pentru apelare la mila publicului și pentru ocuparea fără drept a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, fiind totodată ridicate și 6 vehicule parcate ilegal pe aceste locuri”.

Așteptăm cu interes vești despre gradul de încasare a amenzilor… dacă ele vor ajunge vreodată să fie plătite.

Citește mai departe

Trending