Ramai la curent!

Stiri Brasov

Casă nouă la Brădet, pentru 12 fete cu dizabilități din sistemul de asistență socială din Brașov

Publicat

in

12 fete cu dizabilități din cadrul Complexului de Servicii Brădet se vor muta, în curând, în casă nouă, constrtuită de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Consiliul Județean Brașov, cu sprijinul unor sponsori.



 

Casa de tip Familial „Gabriela” Brădet este cel de-al patrulea serviciu social oferit de Complexul din Brădet și al 37-lea oferit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov. 

Casa de tip Familial „Gabriela” Brădet are patru dormitoare, cu o capacitate de 12 locuri și cu grupuri sanitare proprii, un living spațios, bucătărie și dressing, toate mobilate și utilate astfel încât să asigure cele mai bune condiții de trai pentru beneficiarii Complexului de Servicii Brădet. 

Construcția clădirii a costat 1.361.953,81 lei, din care 232.500 lei au provenit din bugetul Consiliului Județean. Dotările cu mobilier, obiecte și aparatură au totalizat 119.080,45 lei, din care 25.000 lei au fost asigurate din bugetul DGASPC Brașov. Diferența la cele două sume a însemnat contribuția Fundației SERA și a altor sponsori.

„Prin inaugurarea acestui nou serviciu social destinat copiilor cu dizabilități încercăm să venim cât mai mult în sprijinul beneficiarilor nostri. Mulțumesc reprezentanților Consiliului Județean Brașov și Fundației SERA România pentru implicarea și susținerea acestui proiect, la fel cum le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat financiar în realizarea căsuței de tip familial «Gabriela»”, a afirmat directorul general al DGASPC Brașov, Mircea Dan Suciu.

„Mi-am dorit din tot sufletul să fiu prezent la inaugurarea Casei «Gabriela» pentru a mulțumi deopotrivă Fundației SERA și conducerii DGASPC pentru această reușită și a vă asigura de întreaga noastră recunoștință. Apreciez implicarea Fundației SERA și a celorlalți parteneri, alături de DGASPC Brașov, în acest proiect prin care 12 fete vor avea parte de un cămin cald și primitor. Noi, la nivelul administrației județene, vom face tot ceea ce ne stă în putință astfel încât, în funcție de resursele financiare și mijloacele pe care le avem la dispoziție să asigurăm condiții decente pentru toți beneficiarii de servicii sociale și să finanțăm cât mai multe proiecte, atât în domeniul asistenței sociale și protecției copilului, cât și în sănătate și dezvoltarea infrastructurii”, a spus, la rândul său, președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Trending