Emigranții din Țara Făgărașului:„americani” în 1900, „italieni” după 1990. Drăgușul, cercetat până la cele mai detalii de echipa lui Dimitrie Gusti

La începutul secolului trecut, încă înaintea Marii Uniri, locuitorii Țării Făgărașului plecau în America. După 1990, valurile migratoare merg către Italia. Și atunci, dar și acum, motivul este unul simplu: dincolo se câștigă mai bine.

Migrația în SUA, de la începutul secolului trecut a fost analizată în anul 1929, timp de mai bine de o lună, de 90 de cercetători. Atunci, potrivit unul amplu material publicat de revista Historia, unul dintre cercetători, Adrian Negrea, s-a ocupat de „americanii” din Drăguș. La momentul respectiv, satul avea 1.453 de locuitori,  iar pe parcursul perioadei analizate de Negrea, respectiv 1901-1929 (emigrația continuase într-o mai mică măsură și după Primul Război Mondial) plecaseră în America nu mai puțin de 270 de drăgușeni: 218 bărbați și 52 de femei. Dintre aceștia, până în 1929, se  întorseseră în localitate 125 de bărbați și 7 femei.  Din totalul de 320 de gospodării, câte număra satul în vara anului 1929, mai bine de jumătate (183) participaseră, cu unul sau mai mulți membri, la emigrare.

Potrivit studiului amintit,   emigrările ar fi debutat în jurul anului 1901, atingând un maxim în 1905, când pleacă din Drăguș cu direcția America 34 de bărbați și 5 femei. Drăgușenii părăsesc în număr mare satul și în 1913, iar aceasta se explică nu atât prin apropierea primei conflagrații mondiale, ci și „unei crize economice unită cu o epidemie ce a avut loc în acel an”. Tot în anul 1913, Drăgușul a fost decimat de o epidemie de rujeolă: din zece săteni unul a murit în acel an (131 de morți, de toate vârstele, la o populație totală probabilă de 1.413 locuitori).  

 De ce plecau drăgușenii?

Răspunsurile le-au fost oferite cercetătorilor de drăgușenii repatriați: „Acolo munceai un ceas și aveai un dolar; aici muncești un an și nu-ți vine nici 5 lei”,  „În America oamenii-s mai cu dreptate. Dacă cineva pierde un lucru, cine-l găsește îl aduce la oficiu; nu ca la noi, unde nu așteaptă nici să-ți cadă din buzunar…”,  „ La ei când te-o prinde cu ceva nu este vorbă să te lase ca pe aici. Acolo nu merge să faci daraveri”.

Drăgușenii au plecat în America și în timpul Primului Război Mondial.  Iosif Stoia, drăgușean care cunoscuse experiența emigrării, a explicat și de ce: „Mulți dintre ei s-au dus ca să nu lupte contra Românilor. Atunci delegația română din America era formată din: căpitan Stoica, Moța și Lucaci. Când ne spuneau Americanii să mergem în Ungaria noastră, să luptăm, răspundeam: duceți-ne în Mexic să facem războiul [n.r. – criza mexicană din 1914] ca să nu împușcăm pe frații noștri din armata românească”.

 Portretul robot al drăgușeanului „american”

 Portretul-robot al emigrantului drăgușean pe care-l alcătuiește cercetătorul din echipa lui Dimitrie Gusti cuprinde și detalii despre vârstele la care se pleca în America: de la 14 la 50 de ani, cel mai mare număr de emigrări producându-se până la 21 de ani (cu un maxim la 18). Două sunt explicațiile oferite de cercetători. În primul rând, neavând avere suficientă de la părinți spre a-și putea întemeia gospodăria, tinerii plecau să strângă zestre în America. În al doilea rând,  plecau la această vârstă și pentru a scăpa de serviciul militar.

Durata emigrărilor oferă și ea prilejul unor observații interesante: în majoritatea lor, bărbații drăgușeni au stat în America între 1 și 7 ani (și, dintre aceștia, cei mai mulți, 49, au rămas și muncit pe pământ american câte 2 ani). 

Când se întorceau acasă, reveneau la „cămășile aspre” de la Drăguș

Un aspect interesant sesizat de Adrian Negrea este reintegrarea drăgușenilor după întoacerea în America: „Cât timp au stat în America toți emigranții își schimbaseră cu desăvârșire costumul purtat de ei în sat. În locul opincilor luaseră acum ghete și nu din cele mai puțin estetice. Ci, din contră, lucruri fine sau pantofi eleganți. De asemenea, în ce privește restul îmbrăcămintei. În locul cămășii aspre, lucrată din cârpă, de la Drăguș, purtau acum cămăși subțiri cu guler tare și cravată scumpă. Îmbrăcămintea aceasta și mai estetică și mai igienică decât cea purtată în sat le dădea o notă de superioritate, trecându-i pe ei, sătenii din Drăguș, în rândul orășenilor. Ar fi fost natural să le poarte și mai departe în sat atunci când se înapoiau. Acest lucru nu se întâmplă însă. Costumul la ei durase atât cât a durat și viața de emigrant în orașele Americii. De îndată ce au revenit în sat la casa lor l-au aruncat și au îmbrăcat în schimb costumul drăgușean. Râdea – spune I. Sofonea – și ăi din casă și ăi din sat de mine”.

 Articolul complet aici: „Americanii” din Drăguș. Emigrația în Statele Unite la începutul secolului XX