Site icon

FOTO. Centrul istoric al Brașovului, sufocat de șoferii care visau la un loc de parcare lângă Piața Sfatului

De sărbători DN1 s-a mutat pe „extensia” DN1E (Drumul Poienii), dar și pe străzile Mureșenilor, Poarta Schei sau Nicolae Bălcescu. În aceste zile, au ieșit turiștii la plimbare cu mașinile, iar Brașovul s-a transformat astfel într-o imensă aglomerație de autovehicule. 

 

Aglomerația pe drumul Poienii este cauzată de cei care vor să ajungă cu mașina până la baza pârtiei sau în ușa vreunui restaurant, pentru că, în timp ce în stațiune nu mai ai unde să arunci un ac, în parcarea din Poiana Mică sunt de multe ori locuri libere. Totuși, pare a fi incomod pentru unii șoferi să parcheze aici, după care să folosească transportul în comun. Unii invoca locurile pe parcare prea înguste, alții faptul că nu pot intra cu mașini mai înalte. Alții însă… nici măcar nu încearcă să folosească această parcare.

Poiana a fost plină în 30 decembrie. În noaptea de Revelion, se urca dinspre Brașov pe Drumul Poienii, mașinile mergând bară la bară. În 1 ianuarie, stațiunea a fost luată cu asalt dinspre Râșnov, iar după ora 16.30 mașinile au început să coboare în Brașov. Același scenariu: se circula bară la bară pe DN1E și în Poiană. 

Orice pătrățică liberă, transformată în parcare  în Centrul Vechi

În prima zi a anului 2019 a început „nebunia” și în Centrul vechi al orașului. Coloană pe Mureșenilor, coloană pe strada Poarta Schei. La sensurile giratorii de la Maternitate, de la Poarta Schei, din Livada Poștei au apărut polițiștii locali, pentru a dirija traficul. Practic, șoferii au ajuns să se învârtă în cerc pe străzile din Centrul Istoric, în speranța că vor găsi un loc unde să își lase mașina, ca apoi să meargă, cel mai probabil, la o mică plimbare în Piața Sfatului și pe strada Republicii.

În aceste condiții, trotuarul „lărgit” recent în fața fostului Liceu cu program sportiv de la Poarta Schei a devenit o parcare pentru vehiculele care puteau urca bordura. Și trecerile de pietoni au fost ocupate de mașini, acolo unde acest lucru a fost posibil. 

Pe lângă autoturisme, în centrul istoric au apărut și autocarele. În mod normal ele nu au voie să treacă de Livada Poștei, dar, cum 1 ianuarie este o zi specială, au încălcat regula. Iar polițiști locali care să aplice regulamentul nu prea au fost de găsit. 

Soluțiile pentru aglomerația din centrul Brașovului, în etapa de proiect 

Problema traficului rutier din centrul istoric este veche, însă în ultima perioadă s-a acutizat. Autoritățile locale au câteva planuri pentru a rezolva problema locurilor de parcare. Astfel, municipalitatea brașoveană vrea să acceseze bani europeni pentru realizarea unei amenajări de tip „Park&Ride” la Bartolomeu cu o capacitate de 700 de locuri (investiție estimată la 45.913.643 lei), unde cei care vin la Brașov să își lase mașinile și să folosească transportul în comun pentru deplasările în oraș. În cel mai fericit caz, această parcare ar putea fi gata în anul 2023.  

O parcare este proiectată și în imediata vecinătate a Centrului Istoric, sub Parcul Central Nicolae Titulescu. Potrivit primarului Brașovului, George Scripcaru, aceasta ar putea ajunge la 2000 – 3000 de locuri. Proiectul este acum în etapa de pregătire a studiului de fezabilitate, astfel că, în cazul în care se va construi, parcarea nu va fi gata prea curând.

Exit mobile version