Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul stinge mâine lumina. Cercetașii și corurile de copii vor fi în Piața Sfatului

Publicat

in

Braşovul se alătură, şi în acest an, celor peste 7.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour – cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.



Primarul George Scripcaru a luat decizia ca în acest an iluminatul public să fie oprit în tot centrul istoric al oraşului (vechea cetate). Astfel, în data de 30.03.2019, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public va fi oprit, cel puțin pe următoarele străzi: Mureşenilor, G. Bariţiu, Şirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneş Curcanul, Cerbului, G. Coşbuc, Sforii, Poarta Schei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Grigoraş Dinicu, Apllonia Hirscher, Alecu Russo, Johan Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului, în Curtea Bisericii Negre, în Piaţa Enescu şi în piaţeta de pe str. Sf. Ioan.

„Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Primăria Municipiului Braşov va fi alături de WWF România şi de toţi cei care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, faţă de planeta noastră şi faţă de viitorul nostru. În mod simbolic, pe lângă stingerea iluminatului public în zona centrală, anul acesta vom stinge și iluminatul literelor de pe Tâmpa. Sper ca exemplul Municipalităţii să fie preluat în fiecare casă din Braşov, iar acest eveniment să reușească să ne facă să ne raportăm diferit la mediu, la nevoia de a îl proteja și la ceea ce lăsăm în urmă copiilor noștri”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.



 

„De asemenea, îi invit pe braşoveni în Piaţa Sfatului să se bucure de muzică de calitate, dans sau ateliere de desen și creație pentru copii și tineri, alături de cei de la WWF, Cercetașii României – Orizont Brașov și corurile de copii din cadrul Programului Național Cantus Mundi, derulat de Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin“, a mai adăugat primarul.  



 

La rândul său, directorul WWF, Orieta Hulea, a declarat, cu privire la Earth Hour 2019: ,,Cele mai recente dovezi științifice ne spun că impactul activităților umane aspra Planetei este atât de puternic încât a modificat profund mediul în care trăim. Disponibilitatea resurselor naturale, condițiile climatice, calitatea apei, aerului, solului, diversitatea și abundența speciilor sălbatice, vitale pentru umanitate în prezent și viitor, sunt periclitate. În același timp, avem informațiile și soluțiile necesare pentru a schimba acest parcurs negativ și depinde de implicarea fiecăruia dintre noi. Activitatea noastră de zi cu zi are un impact, nu mai există niciun dubiu în această privință, trebuie să decidem ce impact vrem să avem”. 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending