Comisia mixtă a Prefecturii nu a descoperit sursa exactă a mirosurilor urâte din Brașov. 6 societăți verificate nu au putut prezenta contracte pentru gestionarea deșeurilor

Deși a făcut o comisie mixtă care să verifice toate fermele din zona metropolitană a Brașovului, pentru a depista sursa mirosurilor neplăcute care au apărut în Brașov la începutul acestui an, Instituția Prefectului nu a ajuns la o concluzie clară după controalele realizate în perioada 21 ianuarie – 13 februarie 2019.

„În urma discuțiilor purtate cu serviciile publice deconcentrate cu atribuții privind protecția mediului și sănătatea populației a rezultat că problemele de miros de la nivelul ariei metropolitane pot avea surse multiple. O posibilă cauză a fenomenului poate fi modul de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman de la nivelul fermelor din zona metropolitană Brașov, mai ales în condițiile închiderii în cursul anului trecut a unității SC Protan SA – Sucursala Codlea, care asigura acest serviciu pentru exploatațiile de animale din județ“, a explicat prefectul Brașovului, Marian Rasaliu.

Verificările au fost realizate de către o comisie mixtă formată din reprezentanți de la Instituția Prefectului, Direcția Sanitară Veterinară și de Siguranță Alimentară, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Comisia a verificat existența contractelor cu societăți autorizate pentru neutralizarea prin incinerare a subproduselor de origine animalieră ce nu sunt destinate consumului uman sau gestiunea cadavrelor incinerate la nivelul fermei prin incinerator propriu, acolo unde a fost cazul. Au fost verificate, de asemenea, contractele pentru valorificarea dejecțiilor animaliere și gestiunea deșeurilor.



 

Verificări la 39 de ferme din aria metropolitană

Prefectul Marian Rasaliu spune că au fost verificate 39 ferme din aria metropolitană, dintre care 19 ferme  specializate în creșterea galinaceelor, 10 ferme de curcani, 5 de bovine, 3 ferme piscicole și 2 de porcine. Nu au fost verificate toate fermele de porci din aria metropolitană în condițiile apariției focarelor de pestă porcină de pe raza Județului Covasna. Ca măsură de prevenire a răspândirii epizootiei, reprezentanții DSVSA Brașov au recomandat evitarea accesului în acest tip de ferme“, a precizat prefectul Marian Rasaliu.

Membrii comisiei de control au constatat că toate fermele dispuneau de contracte în vederea valorificării dejecțiilor animaliere, ca îngrășământ agricol. Pe de altă parte însă, a rezultat că 10 ferme își rezolvă problema subproduselor de origine animalieră (cadavre) utilizând incineratoare proprii, 18 aveau contracte cu operatori autorizați, iar 11 nu aveau contracte cu societăți care să preia cadavrele (unii aveau contracte cu Protan, societate care nu mai funcționează). La nivelul a 10 puncte de lucru s-au identificat erori în raportările privind cantitățile de deșeuri generate, iar 6 societăți nu au putut prezenta la data controlului documentațiile privind gestiunea deșeurilor.



 

Conform datele comunicate de GNM-SCJ Brașov și DSVSA Brașov până în prezent doar 4 dintre cele 11 ferme identificate fără contracte pentru neutralizarea cadavrelor au încheiat astfel de înscrisuri cu operatori autorizați. Facem apel pentru respectarea acestei măsuri prevăzute de lege și îi avertizăm pe cei care nu vor respecta normele în vigoare că vor face subiectul unor noi controale și vor fi sancționați, dacă nu se conformează.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.