FOTO&VIDEO. Bugetul județului Brașov pe 2019, prezentat în fața unei săli aproape goale. Sunt interesați cetățenii de banii județului?

Proiectul de buget al județului Brașov pe 2019 a fost prezentat azi la sediul Consiliului Județean, în fața unei săli aproape goale. Acest proiect a fost lansat în consultare publică la 1 aprilie, însă luni, la ora 13.00, la momentul în care el a fost prezentat public, în sală s-au aflat președintele CJ, Adrian Veștea și încă cinci angajași ai administrației județene, și zece jurnaliști. 



 

Directorul economic al Consiliului Județean, Gabriela Agafiței a prezentat o sinteză a proiectului de 180 de pagini care va fi supus aprobării mâine în plenul în fața unei săli aproape goale. Pe site-ul Consiliului Județean a putut fi consultat în cele 30 de zile însă, o variantă „ultra-compactă“, de 3 pagini. 

Potrivit președintelui CJ, Adrian Veștea, toate procedurile au fost respectate în ceea ce privește dezbaterea publică a bugetului, însă se pare că cetățenii nu ar fi interesați de astfel de ședințe. De precizat este însă că ziua și ora prezentării de buget au fost publicta doar pe site-ul CJ. 



 

În ceea ce lipsa directorilor de instituții subordonate la această ședință, Adrian Veștea a declarat: 

„Proiectul de buget a fost afișat de la 1 aprilie, cine avea de gând să consulte sau să se prezinte pentru un punct de vedere aici, era binevenit. Instituțiile noastre, timp de 15 zile, știind ce buget li s-a aprobat, puteau să depună contestații. Nu s-a întâmplat. Probabil că lumea este mulțumită“.

De asemenea, Adrian Veștea a precizat că proiectul de buget a trecut pe la toate comisiile de specialitate ale CJ și au fost consultate și de consilierii județeni, care și-au dat acordul.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.