Ramai la curent!

Cotidian

FOTO&VIDEO. Proiect pentru pietonalul din Valea Cetăţii. Spaţiul betonat va fi transformat într-unul viu colorat, uşor vizibil de pe Tâmpa

Publicat

in

Pietonalul din Valea Cetăţii va fi reamenajat după un proiect realizat de arhitectul Lucian Păltânea şi veisagistul Christian Voinescu. Cei doi au făcut ieri o primă prezentare vizuală a proiectului, care în acest an intră în prima sa fază de implemntare, cea a realizării documentaţiilor. Acest proiect ar urma să schimbe complet faţa pietonalului, pentru a răspune nevoilor de accesibilitate ale cetăţenilor – fie ca pietoni, fie ca biciclişti, dar şi pentru a fi mai „prietenos“ cu natura.



Zona pietonală din Răcău va avea în vedere accesibilitatea oamenilor, care să răspundă nevoii de deplasarea a tuturor celor care vor tranzita acest spaţiu, Astfel că cei doi specialişti spun că au gândit construirea unei rampe care să aibă o înclinaţie ce respectă toate normele, pentru a fi utilizată atât de biciclişti, cât şi de mamele cu cărucioare sau de persoanele cu dizabilităţi, care se deplasează în scaune Rulante. „Este vorba despre o rampă ce are o înclinaţie conform normelor şi o lăţime de patrumetri, astfel încât să poată fi utilizat de oricine“, a explicat arhitectul Lucian Păltânea. De asemenea, proiectul vizează inclusiv refacerea unor trepte şi taluzuri.

La fântâna arteziană dinspre strada Tâmpei, va fi refacuta în întregime, fiind înlocuită cu o fântână de pardoseală cu joc de apă şi lumini, astfel încât utilizatorii spaţiului să poată interacţiona direct cu apa şi să aibă posibilitatea reală să se răcorească în zilele toride. Fântâna va fi înconjurată de un amfiteatru cu o capacitate de aproxiamtiv 100 de locuri, care va putea fi utilizat fie ca loc de socializare, fie ca tribună pentru diferite evenimente, caz în care scena va putea fi amenajată chiar pe platforma fântânii arteziene, desigur, cu apa oprită. Pentru asigurarea ritmului zonei, forma fântânii şi dimensiunile sale vor fi replicate în nivelul superior, la nivelul pardoselii pietonalului, unde amprenta fântânii va fi realizata din lemn de ipe (un lemn de origine braziliană, extrem de dur şi foarte rezistent în timp) şi va fi marginita de arbori.

Pentru creşterea vizibilităţii zonei pietonale, dar şi pentur a crea o identitate vizuală ușor de observat de pe înălțimile din jur (Tâmpa și Dealul Melcilor) pardoseala va fi colorată și va avea anumite desene, iar pavajul va fi realizat din asfalt acoperit cu material termoplastic, care va asigura nu numai impermeabilitate și ușurință în drenarea apelor pluviale, ci va fi și un material potrivit pentru rotile, va amortiza șocurile și va reduce zgomotul. 

Conceptul prezentat de cei doi specialişti are în vedere şi mărirea suprafeţelor verzi şi plantarea de arbori cu talia mare, care ar urma să ofere umbră şi oxigen, şi să reţină praful. pentru asta, în proiect au fost aleşi arbori adaptaţi la microclimatul urban şi la zona de climă specifice Braşovului , cum sunt arţarul, jugastrul, scoruşul, magnolia sau mărul de pădure. Numai în primul tronson, care înseamna zona din jurul primei fântâni arteziene, vor fi plantaţi 15 arbori, în două jardiniere cu suprafaţă de peste 200 mp fiecare şi care vor fi amenajate prin perforarea stratului de beton care acum asigură fundaţia pietonalei şi umplerea spaţiului cu pamânt. Zona de vegetaţie va fi completată cu arbuşti floriferi (plante perene) care vor asigura înflorire şi vor avea aspect decorativ pe tot timpul anului (alun, ienupar, jneapan etc).



 

Lucrările vor cuprinde şi unele intervenţii refacere a reţelelor de utilităţi publice, respectiv iluminat şi drenaj-canalizare, sistemul de irigaţii va fi automatizat şi vor fi instalate şi trei cişmele noi, câte una pentru fiecare „etaj“ al pietonalului. De asemenea, vor fi instalate camere de luat vederi şi un sistem de internet wifi. Tot acest proiect se află acum doar la faza de proiect, urmând ca în acest an, să fie realizate documentaţiile de care are nevoie, după cum a precizat primarul George Scripcaru.

„Este un proiect care a plecat de la nevoile cetăţenilor din zona, atât în ceea ce priveşte rolul
pietonalului pentru viaţa sociala a cartierului, cât şi asupra modului în care ar trebui amenajat. El răspunde nevoilor tuturor categoriilor de cetăţeni din zona, de la copii şi până la părinţi şi bunici, şi care face parte din contractul de asistenţă al Primariei Braşov cu Banca Mondială. Azi am aprobat bugetul municipiului, unde sunt prevazute fondurile necesare şi sperăm ca în cel mai scurt timp să putem să demăram această investiţie“, a declarat primarul George Scripcaru.

Această prezentare a celor doi specialişti vine după ce anul trecut, consilierii locali liberali au solicitat public o soluşie de îmbunătăţire a accesibilităţii în zona pietonalului din Răcădău. De altfel, şi la şedinţa de ieri a Consiliului Local, în care a avut loc prezentarea, consilierul Carmen Ferghete, care reprezintă zona Valea Cetăţenii, a cerut mai multe detalii despre felul în care va fi amenajată zona
dispre parcul Ursul, despre locurile ce vor fi amenajate petnru persoanele în vârstă, despre dar şi despre zona „amfiteatrului“ propus de cei doi specialişti.



„Aş vrea să ţineţi cont de o zonă în care destinată şi persoanelor de vârsta a treia, care vor să ia un loc în zona acestui pietonal, întrucât în prezentarea aceasta nu am văzut şi bănci. De asemenea, aş vrea să luaţi în calcul şi faptul că în valea Cetăţii se află Liceul de Arte Plastice, astfe ca o zonă din amfiteatrul pe care l-aţi prezentat să poată funcţiona ca loc de expoziţii în aer liber sau pentru diferite servări ale şcolilor din cartier“, a declarat Carmen Ferghet-Ţop.

Potrivit arhitectului Lucian Păltânea, într-o a doua etapă de amenajare a pietonalului se va avea în vedere amenajarea unei zone speciale pentru expoziţii şi evenimente: „Intenţia noastră este să cvreem un spaţiu care să atragă nu doar cetăţenii din cartier, ci şi oamenii din restul oraşului“, a declarat Lucian Păltânea.

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending