Ramai la curent!

Investitii

Proiectul Aeroportului Brașov-Ghimbav va avea la dispoziție peste 22,5 milioane de euro în 2019

Publicat

in

Proiectul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav va avea la dispoziție în acest an, peste 106 milioane de lei (22,5 milioane euro), pentru plata unor lucrări programate în 2019. 



 

Potrivit unui draft publicat pe site-ul Consiliului Județean Brașov, suma propusă a fi pusă la dispoziția aeroportului este de 106,883 milioane lei, din care 74,432 milioane lei provin din creditul bancar contactat de administrația județeană pentru acest proiect. 

23 de milioane lei reprezintă suma primită de județul Brașov de la bugetul de stat, destinată aeroportului. 

Reamintim că luna trecută, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunța că în 2019, pentru proiectul aeroportului va exista o alocare de cel puțin 93 de milioane de lei, în funcție de calcule urmând să fie acordate și sume din excedentul înregistrat pe 2018, destinat investițiilor. 



 

Pentru anul 2019, bugetul total al judeţului Braşov este estimat la 584,12 milioane lei, din care 472,096 milioane reprezintă veniturile, iar 112.023 milioane lei este excedentul înregistrat la data de 31 decembrie 2018. Chetuielile din acest an sunt estimate la 584.120.910 lei. 
 

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending