Cinematograful Modern va fi transformat în Centru cultural pentru copii până la sfârşitul anului

Lucrăile de reabilitare a fostului cinematograf Modern şi transformarea lui în centru cultural destinat evenimentelor şi activităţilor pentru copii are toate şansele să se termina înainte de termen, dat fiind că în prezemt, lcurările sunt avansate faţă de graficul stabilit. Cel puţin aşa spun reprezentanţii Municipalităţii, care au adăugat că acesta face parte dintr-un proiect amplu de readucere a fostelor cinematografe patria, Astra, Popular şi Modern în viaţa culturală a oraşului. Reabilitarea fostului cinema Modern ar putea fi gata chiar în luna decembrie, conform estimărilor făcute de primarul George Scripcaru. 



 

„Este o investiţie importantă pentru noi, având în vedere că prin aceste lucrări vom transforma un spaţiu neutilizat atâţia ani într-un centru cultural dedicat mai ales copiilor. Mă bucur să constat că firma care execută lucrările de reabilitare nu doar că reuşeşte să respecte graficul stabilit de noi, ci chiar este puţin în avans faţă de acesta. Deşi termenul conform contractului este ianuarie 2020, reprezentanţii firmei de construcţii s-au angajat să îşi respecte promisiunea pe care mi-au făcut-o, aceea de a termina lucrările în acest an. După cum se lucrează, sunt încrezător că vom reuşi să le oferim copiilor din Braşov un spaţiu adecvat încă din luna decembrie. Din păcate, nu toţi constructorii gândesc la fel, unul dintre exemplele negative fiind investiţia de la Liceul de Informatică, unde firma care lucrează acolo deja plăteşte penalităţi de întârziere“, a declarat primarul George Scripcaru.

Două săli pentru proiecţii şi spectacole

Lucrările prevăzute în proiect sunt cele de reparaţie capitală a întregii clădiri, cu refuncţionalizarea acesteia în vederea păstrării a două săli de cinematograf, pentru proiecţii de film şi realizarea unor spectacole festive ale copiilor. Sala care până la închiderea clădirii a avut destinaţia de club (fosta sala B) va fi reamenajată ca sală de spectacole şi proiecţie film, cu o capacitate de maxim 114 locuri. Sala mare (fosta sală A, cu 350 locuri) se va amenaja ca sală de spectacole şi proiecţie film cu o capacitate de maxim 191 locuri.  În fosta sală de 100 locuri (sala C) se va amenaja un spaţiu cu destinaţia de vestiar pentru copii, iar în fosta zonă a ecranului va fi amenajat un spaţiu pentru amplasarea centralei termice. „Este vorba de o investiţie foarte mare, aproximativ 5 milioane de lei, şi tocmai de aceea am insistat ca principalii beneficiari să fie copiii. În afară de Teatrul Arlechino şi de câteva spectacole ale instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Local, copiii braşoveni nu au un spaţiu adecvat în care să se bucure de spectacole dedicate lor, şi mai ales în care  să se exprime artistic. Cei mai mici braşoveni merită un astfel de loc, cu toate dotările necesare unui act de cultură de acest gen“, a precizat primarul George Scripcaru.

Investiţie de aproape 5 milioane de lei

Lucrările de la fostul cinematograf Modern au început anul trecut, în vară, şi au ca termen de finalizare ianuarie 2020. Până acum a fost demolată structura metalică existentă şi a fost decopertat tavanul, s-au demontat gradenele şi scena, au fost reconfigurate şi turnate noile gradene, cele două scene, cu suprafeţe mai mari decât cele iniţiale, şi s-au montat reţelele electrice şi termice. Urmează acum montarea tubulaturii de ventilare şi climatizare, apoi finisajele pereţilor şi a tavanelor. La viitorul vestiar (fosta sală C), de asemenea au fost demontate gradenele şi scena şi s-a turnat noua fundaţie necesară susţinerii unei plăci intermediare, având în vedere faptul că sala iniţială era destul de înaltă, iar în proiect s-a prevăzut amenajarea a două niveluri, parter separate printr-o placă de beton. Până la acest moment s-a turnat şi placa intermediară şi scările şi s-au montat reţelele electrice şi termice. Şi aici, urmează finisajele pereţilor şi a podelelor. De asemenea, sunt în plină desfăşurare şi lucrările în foaier.

Investiţia pentru reabilitarea acestei clădiri şi transformarea într-un centru cultural pentru copii se ridică la 4,969 milioane lei cu TVA inclus, lucrările fiind executate de asocierea de firme formată din SC Deanda Prim Invest SRL-D, SC Construcţii Industriale Civile SRL şi SC Damelectroterm VB SRL.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.